Medicina de urgență este o specializare deosebită între cele din acest domeniu vast care are în vedere vindecarea omului. Una e să fii medic legist, medic de familie, medic de medicina muncii și cu totul altceva să lucrezi în UPU (Unitatea de Primiri Urgențe). Aici intri fie pentru că ai un spirit de jertfelnicie ieșit din comun, fie ai nevoie de adrenalină și nu o găsești decât în contact cu situațiile dificile. În UPU gărzile sunt... gărzi adevărate. Nu ai timp nici să te uiți pe geam și să-ți spui: Hmmm, deja s-a făcut dimineață. Uneori te duci cu mâncarea pe care ai adus-o de acasă neatinsă. Un medic de urgență seamănă cu un pilot de supersonic, ia deciziile corecte nu în minute, ci în secunde. Doctorița Diana Cimpoeșu e șefa UPU de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, dar și profesoară la UMF „Gr. T. Popa” din capitala Moldovei. Despre o gardă mai puțin obișnuită, petrecută de Crăciun, ne povestește domnia sa în materialul de față.
Sfântul Ioan Valahul adună românii în jurul bisericii
Credincioşii ortodocşi din toată ţara îl cinstesc astăzi, 12 mai, pe unul dintre cei mai tineri sfinţi din calendarul Bisericii Ortodoxe Române, Sfântul Ioan Valahul. El este ocrotitorul a numeroase biserici şi centre socio-culturale, dar şi al tinerilor care îl au ca model de curaj în faţa tentaţiilor vremii.
Stăpânul meu este Hristos, Care m-a cumpărat cu sângele Lui şi face cu mine ce trebuie!" Sunt cuvintele cu care un tânăr de aproape 18 ani a deschis poarta cerului şi s-a făcut pildă de curaj pentru toţi tinerii din vremea lui şi de peste veacuri. Sfântul Ioan Valahul este mucenicul care, copil fiind, şi-a uimit persecutorii prin maturitatea cu care şi-a primit dumnezeiescul sfârşit. Curajul, fermitatea, frumuseţea sufletului şi a trupului, discernământul duhovnicesc şi stăpânirea de sine sunt virtuţile cu care el a pătruns în evlavia poporului român şi în conştiinţa a numeroşi tineri din toată ţara, care l-au luat ca ocrotitor. Doi ani de prietenie sub ocrotirea Sfântului Ioan Valahul la Giurgiu Mărturii ale acestei evlavii deosebite stau numeroasele centre educaţionale şi sociale care îşi desfăşoară activităţile sub ocrotirea sfântului valah. Unul din aceste aşezăminte este şi Centrul pentru copii şi tineret "Sfântul Ioan Valahul", găzduit de sediul administrativ al Episcopiei Giurgiului, care implică anual în activităţile sale peste 3.000 de tineri de la şcolile şi liceele din judeţul de la Dunăre. Astăzi, centrul împlineşte doi ani de la înfiinţare, timp în care tinerii au participat cu entuziasm la cateheze, cercuri de informatică, literatură, pictură, artă fotografică, muzică, folclor, teatru, concursuri, dezbateri, audiţii şi vizionări de filme, acţiuni de ecologizare. Anul acesta, tinerii din Giurgiu îşi sărbătoresc prietenul şi ocrotitorul printr-un program deosebit. La manifestări participă şi elevii Seminarului Teologic "Teoctist Patriarhul" din Giurgiu, care până în anul 2008 a purtat numele Sfântului Ioan Valahul. "Aseară, în ajunul sărbătoririi Sfântului Mucenic Ioan Valahul, la Centrul eparhial pentru copii şi tineret "Sfântul Mucenic Ioan Valahul", un sobor de preoţi, au săvârşit slujba Vecerniei, unită cu Litia, după care tinerii au mers la Centrul Cultural "Ion Vinea", unde au vizionat piesa de teatru "Hoţul de mărgăritare", scrisă de vrednicul de pomenire mitropolit Bartolomeu Anania. Astăzi, 12 mai, la Biserica "Buna Vestire" din Giurgiu, sărbătoarea începe de la ora 8:00, cu împărtăşirea copiilor, urmată de Sfânta Liturghie, săvârşită de un sobor de preoţi, în prezenţa Preasfinţitului Ambrozie. Tot cu prilejul împlinirii a doi ani de la inaugurarea centrului şi a 15 ani de la înfiinţarea Seminarului Teologic din Giurgiu, se organizează de la ora 12:00 şi Concursul "Ritmuri de Toacă", devenit deja tradiţie", ne-a declarat părintele consilier Georgian Tudor, secretar eparhial şi coordonatorul Sectorului Învăţământ şi activităţi cu tineretul al Episcopiei Giurgiului. Activităţi catehetice, recreative şi de valorificare a patrimoniului Un alt centru de tineret care a fost pus sub ocrotirea Sfântului Ioan a fost inaugurat anul trecut, la 4 noiembrie. Centrul cultural-catehetic "Sfântul Ioan Valahul" din Cut, judeţul Alba, a fost înfiinţat pentru a veni în sprijinul elevilor de la Şcoala cu clasele I-VIII "Septimiu Albini" din localitate, dar şi a altor tineri din parohie, care vor să participe la diverse activităţi catehetice şi recreative sau la activităţi de valorificare a patrimoniului cultural local. "Pentru a creşte sănătoşi, frumoşi şi cuminţi, tinerii trebuie să fie credincioşi. Această lucrare se face, în primul rând, în casa fiecăruia, apoi la şcoală şi la biserică. În ultima vreme s-a constatat că este multă nevoie de educaţie creştină, de aceea s-au realizat aceste centre catehetice. Chiar patronul acestei şcoli catehetice, Sfântul Ioan Valahul, este un tânăr de la care se poate lua exemplu", a spus la inaugurare Înalt Preasfinţitul Andrei, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, pe atunci Arhiepiscop al Alba Iuliei. Un sfânt îndrăgit de românii din diaspora Cultul Sfântului Ioan Valahul a dobândit, mai ales după anii '90, o strălucire deosebită, motiv pentru care sute de biserici l-au luat ca patron spiritual. Ultimul sfânt lăcaş care a primit acest hram este Capela "Sfântul Ioan Valahul" a Parohiei Ortodoxe Române din Strasbourg, sfinţită anul acesta, la 10 aprilie, de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi. Fiind un sfânt român, şi încă unul foarte iubit, tot mai multe parohii din diaspora îşi aşază viaţa duhovnicească şi misiunea sub patronajul Sfântului Ioan Valahul. Câteva dintre acestea sunt Parohia ortodoxă română din Landshut, Germania, păstorită de părintele paroh Adrian Vasilache, Parohia ortodoxă română din Casale Monferrato, Italia, păstorită de Dorinel Panfil, şi Parohia ortodoxă română din Oslo, Norvegia, păstorită de părintele paroh Alin Teican, care a găzduit anul trecut, de sărbătoarea Sfântului Ioan Valahul, Congresul tinerilor din Scandinavia. Tot în acest an, la propunerea preoţilor români din Serbia de răsărit, Preasfinţitul Daniil, Episcop al Daciei Felix, a binecuvântat ca parohia românească din Nigocin să îl ia ca ocrotitor pe Sfântul Mucenic Ioan Valahul. Astfel, în Sâmbăta lui Lazăr, pe 16 aprilie, credincioşii Parohiei ortodoxe române "Sfântul Mucenic Ioan Valahul" din Nigocin au avut bucuria de a asculta pentru prima dată, după un secol şi jumătate, Sfânta Liturghie în limba lor maternă, săvârşită în paraclisul Protopopiatului Ortodox Român al Daciei Ripensis, de către protopop iconom stavrofor Boian Alexandrovici, împreună cu preoţii Iel Buobu Lui, parohul de Horreum Margi şi Isacova, şi Ioan Liviu Micu, secretar al protopopiatului. Tot mai multe biserici din ţară îl primesc ca patron spiritual În ţară există, de asemenea, numeroase parohii închinate Sfântului Ioan Valahul, care desfăşoară diverse activităţi sociale, culturale şi misionare cu tineretul. Una dintre aceste parohii se află în cartierul ieşean CUG (Rond Vechi), din Protopopiatul Iaşi 2, unde Sfântul Ioan Valahul se bucură de cinstirea elevilor de la Colegiul "Octav Băncilă" din Iaşi, care în ziua prăznuirii sale obişnuiesc să susţină în parcul aflat lângă sfântul lăcaş un concert de muzică populară tradiţională. În ultimii ani, tot mai multe biserici au mai luat, pe lângă hramul principal, şi hramul Sfântului Ioan Valahul. O astfel de parohie este cea din Antoneşti, judeţul Teleorman, care se află în rugăciunile Sfântului Ioan Valahul din anul 2009, când a fost resfinţită. De 11 ani, în fiecare zi de 12 mai, locuitorii Craiovei îşi cinstesc sfântul ocrotitor participând la hramul Bisericii "Sfântul Ioan Valahul", sfântul lăcaş care străjuieşte şi binecuvântează trecătorul ce intră în Bănie pe poarta de nord a oraşului, pe cei ce se îndreaptă spre gară, dar şi pe tinerii şi profesorii celor trei licee din jur: Grupul Şcolar "Gheorghe Bibescu", Colegiul Naţional "Ştefan Velovan" şi Liceul Energetic. O biserică închinată sfântului valah se construieşte şi la parohia din Bârsana, judeţul Maramureş.