Drumul șerpuit de pe Valea Dâmboviței ascunde, la început, privitorului piscul muntos pe care a sihăstrit Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou, însă, coborând drumul spre o mică vale, se dezvăluie masivul muntos pe care dacii au avut un locaș de cult încă din secolul al V-lea î.Hr. și pe care, după trecerea Sfântului Apostol Andrei prin aceste locuri, potrivit tradiției locale, sacerdoții daci au devenit pustnici creștini. De aceea, o grotă mai mare ce se găsește pe piscul Cetățuia a devenit în timp biserică rupestră, locaș sfânt de adunare pentru sihaștrii de pe Valea Chiliilor.
Deși locuitori în sihăstrie, în pustie, departe de cetatea pământească, schimnicii de la Cetățuia au fost sfătuitori celor care au urcat cărările acestui munte, considerat sfânt, pentru a căuta povățuire duhovnicească. Cărările masivului muntos Cetățuia sunt străbătute și azi de oameni care pleacă din pustiul cetății în care locuiesc pentru a se odihni în cetatea din pustie. Urcușul spre Cetățuia este anevoios, din cauza versantului abrupt și a stâncilor, însă nevoitorii de la Mănăstirea Cetățuia Negru-Vodă, ridicată cu doar 11 ani în urmă, au săpat cu dalta și ciocanul trepte în stâncă și au așezat 14 cruci, pentru ca omul care urcă spre mănăstire să înțeleagă că drumul vieții este un drum al ostenelii și al suferinței, adică un drum al crucii, iar băncuțele rustice, nu prea comode, rânduite ici-colo, sunt prilejuri de meditat la binefacerile aduse de Dumnezeu.
Ocrotitor al familiilor
„Ştiu de acest schit, care are o istorie deosebită pentru judeţul nostru şi pentru ţara noastră, de 11 ani, dar de 6 ani vin mai des la Sfântul Ioanichie, care este ocrotitor al familiei, al copiilor şi al celor care nu pot să aibă copii. Vin de la Piteşti pentru că ştiu că prin pomelnicele şi rugăciunile părintelui stareţ Modest parcă am aşa o protecţie, şi ştiu că se roagă astfel încât lucrurile să fie bune şi din punct de vedere duhovnicesc, fiindcă noi, acasă, nu reuşim să ne facem pravila mereu. De aceea, când reuşesc să vin aici, sus, încercăm să-l ajutăm şi noi pe părintele cum putem”, mărturisește Florin Păcioianu, pe care l-am întâlnit în biserică, primind, alături de copiii săi, sfaturi duhovniceşti de la părintele stareţ al mănăstirii.
Cu toate că omul contemporan, din cauza vremurilor pe care le trăim, nu are gândul şi inima permanent îndreptate către Dumnezeu şi sfinţii Lui, Bunul Dumnezeu, pentru că iubește atât de mult pe om, a îngăduit ca Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou, „chipul sihaștrilor din Valea Chiliilor”, precum este numit într-una din stihirile de la Vecernia închinată lui, să coboare în cetatea Câmpulungului, în anul 2013, spre a fi în mijlocul lor spre ajutor.
Moaştele Sfântului Ioanichie au fost descoperite după trei veacuri de la săvârșirea sa
Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou a fost contemporan cu domnitorul Mihai Viteazul, după a cărui moarte tragică s-a retras într-o peșteră, mai jos de biserica rupestră de pe masivul Cetățuia, peșteră la care se ajunge azi coborând pe un cablu 14 metri, mai jos fiind o prăpastie adâncă de aproximativ 100 de metri. Timp de 37 de ani, Sfântul Cuvios Ioanichie a dus o viață în mare nevoință, primind doar pâine și apă de la un ucenic prin coborârea frânghiei, iar Sfintele Taine de la părintele egumen. Peste trei veacuri, în 1944, părintele Pimen Bărbieru, egumenul Schitului Cetățuia, împreună cu monahul Isidor au descoperit peștera, iar în interior, pe un pat de piatră, moaștele unui cuvios sihastru, acoperite de o pânză țesută de păianjeni, iar deasupra, pe perete, scris în piatră „Schimonahul Ioanichie † 1638”. Sfintele moaște au fost așezate în biserica rupestră până în anul 1948, când puterea a fost preluată de comunismul ateu. Astfel, odoarele sfinte au fost îngropate în apropierea bisericuței și deshumate abia în anii 1990 de către actualul părinte stareț, protosinghelul Modest Ghinea, care, aflând din Patericul românesc de Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou, a căutat-o pe sora fraților călugări Bărbieru, maică la Mănăstirea Pasărea, care i-a spus unde să caute. În prezent, în biserica din lemn cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” a Mănăstirii Cetățuia se mai păstrează câteva fragmente din moaștele Sfântului Cuvios Ioanichie, care se află în vechea lor raclă de lemn de stejar.
Aproape de oameni întotdeauna
Despre Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel, părintele Modest a vorbit cu o familiaritate rar întâlnită, iar mai târziu am aflat de ce. Starețul a explicat că relația atât de apropiată între unii monahi și oameni credincioși cu sfinții lui Dumnezeu se datorează încrederii în cuvintele Mântuitorului Hristos: „Orice veţi cere, vi se va îndeplini vouă” (Ioan 16, 23). De aceea, părintele i-a îndrumat pe tinerii din mănăstire și pe oricine vine la aceasta că sfinţii nu sunt „nişte stele de pe îndepărtatul cer”, ci „sunt aici, cu noi, iar atunci când cerem ajutor unor sfinţi pe care îi avem mai la suflet, cum se spune, atunci imediat ei sunt lângă noi şi simţim această prezenţă”. Iar dovadă a celor afirmate au fost câteva fapte minunate petrecute în mănăstire, precum visul pe care l-au avut mai mulți tineri de la Arte în momentul restaurării picturii catapetesmei din anul 1997, care, într-o noapte, toți au visat același chip pe care, la îndemnul părintelui Modest, separați fiind, l-au pictat toți la fel; vedenia pe care unii viețuitori ai mănăstirii au avut-o în momentul epiclezei, când, ca într-o ceaţă, au văzut același chip în spatele Sfintei Mese sau faptul că Sfântul Ioanichie încă se mai plimbă pe cărările muntelui, dăruind diferitelor persoane mere, chip pe care aceste persoane l-au recunoscut în icoana Sfântului Cuvios Ioanichie.
„De rânduiala se va ţine, aici nimic nu va lipsi”
Sihăstria de pe Valea Chiliilor este aproape cea mai aspră din întreaga țară, din cauza lipsei apei, pe care vara o cară din vale (urcușul durează între 20 și 30 de minute), iarna topesc zăpadă, astfel că sursa cea mai ușoară este atunci când plouă, fiindcă aceasta se strânge într-un bazin de apă făcut de daci acum 2.500 de ani cu dalta şi ciocanul, având 6 metri adâncime şi un diametru de 5,50. Dar viețuitorii de aici se simt ca acasă. „Aici este simplitate, dar una bogată. Oamenii spun că suntem săraci, iar noi spunem că suntem foarte bogaţi, pentru că simţim deja iubirea pe care o arată Dumnezeu prin sfinţii Săi pentru locul acesta. Mai sunt persoane care ne întreabă ce să ne aducă, dar le spun să facă un Paraclis al Maicii Domnului şi să se gândească la noi că avem de toate și, cu adevărat, minunile se ţin lanţ, mai ales când vin după o sărbătoare rudari din cătunul de jos, deoarece ei ştiu că trebuie să le punem ceva din minunile Sfântului Ioanichie, ale Sfântului Nicolae şi ale Maicii Domnului. Pe lângă toate acestea, mai este ceva, şi anume legământul Sfântului Ioanichie: «De rânduiala se va ţine, aici nimic nu va lipsi». Tot ceea ce se vede în Mănăstirea Cetăţuia este datorită acestui legământ. Noi nu umblăm după sponsori, pentru că Dumnezeu este Cel care trimite omul întotdeauna când avem nevoie de ceva, iar duminica, curtea acestei mănăstiri este plină de copii şi de tineret care nu sunt cu privirea şi cu gândurile în altă parte, ci cu dragoste faţă de tot ceea ce se întâmplă prin dragostea lui Dumnezeu faţă de noi. În biserică stăm şi în restul timpului, fiindcă, păstrând candele aprinse, venim noaptea pe băncuţele din biserică şi vorbim, cântăm, ne sfătuim, privim chipurile sfinţilor, găsim de fiecare dată ceva nou şi parcă simţim aici, lângă noi, ruga sihaştrilor, între care şi a Sfântului Ioanichie cel Nou“, adaugă părintele stareţ al Mănăstirii Cetăţuia Negru Vodă.
Nu planuri pe termen lung, ci o viață nouă
În prezent, la mănăstire sunt 7 viețuitori. Taica Modest îndrumă pe toți să facă școală, de aceea a înzestrat mănăstirea cu o bibliotecă, ce deține aproximativ 5.000 de volume, dar și alte biblioteci ale școlilor din jur. De asemenea, în mănăstire s-au pregătit şi au fost susţinuţi 12 preoţi de mănăstire, dintre care 7 sunt stareţi, 19 preoţi de parohie. Această ambiţie lumească a sa, spune părintele Modest, se datorează oamenilor din lume care vin să ceară îndrumare în viaţă şi povăţuire duhovnicească. „Mulţi coboară spre oraş să trăiască şi de multe ori m-am gândit de ce este nevoie să fie mai multe biserici la oraş, iar răspunsul este tocmai pentru a contracara toată răutatea care se strânge între oameni. Nu putem spune niciodată că oamenii nu au credinţă sau că timpurile noastre sunt cele de pe urmă. Prezentul contează foarte mult şi ce facem acum va conta cel mai mult. Cum ne comportăm şi ceea ce vorbim şi gândim acum, cu aceste lucruri ne vom duce în viitor. Le spun oamenilor să nu îşi facă planuri pe termen lung, ci să îşi schimbe viaţa. «Doamne, eu Te mint mereu că Te iubesc. Nu Te iubesc, dar, aşa cum sunt, ştiu că Tu mă iubeşti pe mine». Aşa cum raza soarelui intră printr-un geam şi luminează acele particule de praf, așa ne luminează pe noi iubirea lui Dumnezeu atunci când ne cunoaştem nimicnicia noastră. Eu le spun oamenilor că nu contează să intri într-o biserică unde să faci turul tuturor icoanelor, ci trebuie să gândeşti unde eşti, pentru că Biserica suntem noi, oamenii, iar clădirea bisericii este locul în care ne strângem pentru a aduce jertfă. Asta contează cel mai mult”, a subliniat starețul de la Cetățuia.
