Sfântul nostru întru totul firesc și veșnic minunat

Miercurea, după Sfânta Liturghie, în biserica Mănăstirii Cernica se săvârşeşte Taina Sfântului Maslu. Oameni mulţi, oameni necăjiţi vin la Sfântul Calinic să ceară vindecare de boli şi rezolvarea problemelor care îi apasă. Minuni se petrec zilnic la racla cu moaştele sfântului, numai ochi să avem pentru a le vedea. „Noi nici nu avem îndrăzneală să ne rugăm la Hristos, dar la sfinți avem îndrăzneală, ei sunt apropiații noștri, sunt dintre noi, spune părintele Ignatie Grecu, ostenitor în obştea Cernicăi. Este un stih în Acatistul Sfântului Calinic: «Bucură-te, sfântul nostru cel mai apropiat, întru totul firesc și veșnic minunat!»”.

De ce vine atâta lume să se închine la Mănăstirea Cernica? V-ați întrebat vreodată? Pentru că avem un sfânt ierarh care, cu rugăciunile sale, câștigă milă, iertare și har de la Dumnezeu pentru fiecare dintre cei care aleargă la el cu credință. Sfinții sunt ambasadori care duc rugăciunile noastre la Dumnezeu.

Dacă Mănăstirea Cernica are ceva special, este datorită Sfântului Ierarh Calinic, care a strălucit ca un luceafăr în locașurile ei. Dacă Bucureștiul este luat în seamă de Cer, este pentru că Sfântul Calinic s-a născut la București.

Cunoaștem datele exterioare ale biografiei Sfântului Calinic. Născut în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea la Bucureşti, a urmat sfinților stareţi Gheorghe și Timotei la conducerea Mănăstirii Cernica, reclădită de Sfântul Gheorghe, ucenicul Sfântului Paisie de la Neamț. A adus Cernica la o înflorire nemaivăzută până la el, mănăstirea ajungând să aibă peste trei sute de călugări. După zeci de ani de stăreție a fost numit Episcop al Râmnicului și a fondat Mănăstirea Frăsinei din judeţul Vâlcea, dar a ctitorit şi alte numeroase locaşuri de cult.

A părăsit această viaţă la anul 1868, plâns de întreaga obște de la Cernica, unde se retrăsese pentru ultimele sale zile, plângere consemnată într-o frumoasă scriere duhovnicească.

Dar haideți să vedem și datele interioare ale vieții și didahiei Sfântului Calinic.

Sfântul nu a trăit în vremuri uşoare

Cuviosul a impus niște reguli monahale foarte aspre, dar pe care le-a cumpănit cu pogorăminte venite dintr-o blândețe uluitoare. În timpul vieţii lui s-au întâmplat atât Răscoala lui Tudor Vladimirescu, cât şi Revoluţia de la 1848. Muntenia era în vremea aceea des călcată de turcii puşi pe jaf. De aceea sfântul credea că lumea se va sfârşi în curând și ezita să mai facă vreo lucrare în mănăstire. A postit îndelung, ca să aibă confirmarea duhovnicească a gândului său și i s-au arătat Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și Sfântul Nicolae, care i-au spus să înceapă negreșit lucrările la biserica din insulă, pentru că sfârșitul lumii nu e chiar așa de aproape.

Sfântul Calinic e lucrător și viu. Mi-a povestit un monah bătrân, îşi aduce aminte părintele Ignatie Grecu, ostenitor din obştea Cernicăi, pe care multă lume îl cunoaşte pentru preocupările sale literare şi ghidul nostru în universul tainic, plin de Duh, al acestei mănăstiri, că, înainte de a fi canonizat Sfântul Ierarh Calinic, pe 23 octombrie 1955, după fiecare slujbă, biserica se închidea. După canonizarea sfântului, biserica principală a Mănăstirii Cernica, cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, nu s-a mai închis niciodată, decât noaptea. Și a început să vină potop de lume, mai ales duminica și la praznice.

Deşi prezenţa sfântului nu e una marcantă, răsunătoare, el lucrează discret, ca un bătrân înţelept și plin de blândețe. Ucenicii săi de azi, vieţuitori în lavra Cernicăi, părintele Ignatie – poetul, părintele Vasile – egumenul, părintele Maxim – starețul, părintele Modest – cel plin de înțelep­ciune, părintele Varsanufie – adânc rugătorul, toţi sunt luptători în războiul duhovnicesc, străduindu-se să împlinească testamentul lăsat de ocrotitorul Cernicăi.

„Vreau să vă arăt reproducerea unui tablou pictat de un monah care l-a cunoscut pe sfântul în viață, ne spune la plecare părintele Ignatie. Așa arăta sfântul. Vedeți cât de smerit era? Și cuvios. Și senin. Așa arăta sfântul. În icoanele noastre apare mai sever, dar Sfântul Calinic arăta cum se vede în acest tablou: Portret în ulei al Sfântului Ierarh Calinic, pictat de monahul Matei Cătulescu, tatăl arhimandritului Veniamin Cătulescu, profesor la Colegiul «Sfântul Sava» din Bucu­rești, ucenic al Sfântului Ierarh Calinic. Veniamin Cătulescu a ținut discursul funebru la înmormântarea Sfântului Calinic.”

O blândețe, un duh al păcii și bunei înțelegeri simţi intrând pe poarta mănăstirii. Și aceasta trebuie să vină de undeva din trecut, de la Părinții care au făcut cunoscută prin lucrarea lor duhovnicească această mănăstire, între care s-au remarcat cei de la începuturi – Gheorghe, Timotei. Şi, în primul rând, Sfântul Calinic.

Un părinte veghetor pentru noi

De ce sunt atâtea pelerinaje? Venim la sfinți și ne rugăm la ei, pentru că rugăciunile lor sunt primite, iar ale noastre nu știu dacă sunt primite. Ale lor sunt însă primite cu siguranță! Pentru că au avut viață sfântă, au avut credință, evlavie și smerenie. Noi nu suntem vrednici nici să ne rugăm măcar, dar sfinții ne știu neputința și duc rugăciunile noastre, așa, sărace cum sunt, la tronul Mântuitorului. Ele sunt ascultate datorită faptului că sunt duse de ei. De ce vin oamenii la raclă? Pentru că știu că sfântul este apropiatul lor și îi ajută și îi schimbă în bine. Aceasta este minunea cea mai importantă, nu cele vizibile. Să transforme lăuntric omul, să-l aducă la Adevăr, la Dumnezeu – la mântuire. Un frate a avut odată un vis. Se făcea că aici, la noi în mănăstire, el venea din ostrovul Sfântului Nicolae spre ostrovul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, construită de Sfântul Ierarh Calinic și terminată în 1942. A văzut că ieșea foc pe ferestrele chiliilor. S-a speriat socotind că mănăstirea a luat foc. Apoi s-a trezit. Eu cred că a văzut în vis rugăciunile tuturor celor care au locuit aici și s-au rugat. Acela era focul care ieșea prin ferestrele lor. Dacă Sfântul Calinic, ziua, este în racla din biserică, el noaptea vine încet cu bastonul și se plimbă, trece pe la fiecare chilie și se uită la fiecare frate cum doarme, dacă se roagă, are candela aprinsă, ce face... Și trece mai departe. Dacă vede că nu se roagă sau nu e candela aprinsă, oftează și trece mai departe, se întristează și suspină. Noi, dacă am venit la Cernica, trebuie să fim treji și să ne rugăm tot timpul, pentru că sfântul veghează pentru noi. Și noi să veghem asemenea lui! (Părintele Ignatie Grecu)