Slujire și misiune în parohia argeșeană Nucșoara

Să slujești o viață în parohia în care te-ai născut înseamnă voia lui Dumnezeu, responsabilitate și dragoste față de locul natal și oamenii satului, dar și misiune. Și, când vorbim de Parohia Nucșoara, din Protopopiatul Curtea de Argeș, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, în care slujește de 39 de ani părintele paroh Ion Oprescu, vom înțelege cât de grea i-a fost misiunea. Pentru că, înainte de toate, a trebuit să împace comunitatea divizată de suferință, din cauza persecuțiilor comuniste împotriva celor care i s-au opus cu arma în mână în munți, dar și față de cei suspectați doar că i-au ajutat.

Ca multe comunități argeșene, și Nuc­șoara își revendică obârșia din legendă, dar uneltele din piatră și alte artefacte din epoca neolitică descoperite aici atestă o viețuire a zonei extrem de timpurie. Legenda însă spune că primul locuitor al așezării, refugiat la vremuri de restriște dinspre sud, s-ar fi așezat într-un loc căruia i se zice „Sub Nuci”, sau „Sub Nacă”, de unde și denumirea satului. Apoi, documente vechi, precum cel al lui Mircea Ciobanul, de la 1547, sau cel al lui Paul de Alep, de la 1658, îi menționează existența, ca „satul nucilor”. Rezistența anticomunistă eroică a unor patrioți din Nucșoara a așezat satul în rândul celor mai cunoscute localități din țară. În acest ținut de basm au fost filmate și secvențe din producțiile „Haiducii” și „Răpirea fecioarelor”.

Locuri de legendă

Actuala biserică din Nucșoara, cu hramul „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”, „perla râului Doamnei” cum au numit-o niște turiști străini, este așezată „pe un bot de deal”, cum se arată în monografia așezării semnată de părintele paroh Ion Oprescu și prof. Valentin Retevoi. Ea a fost ridicată prin grija preoților Petre Arnăuțoiu, Din Milea și Onea Cujbescu, pe locul uneia mai vechi, din lemn, în 1890. Din cel dintâi sfânt lăcaş se mai păstrează doar catapeteasma, zugrăvită de Dimitrie Belizarie. În apropierea bisericii se află lacul tectonic „Învârtita”, ale cărui legende și întâmplări atrag anual mii de vizitatori. Pe locul lui se găsea cândva o poiană, pe care erau ridicate o moară și o povarnă. Pârâul Valea Seacă dădea roată poienei, iar apele lui învâltorate se scurgeau prin niște tuneluri în pământ, apărând la su­prafață ceva mai departe de Nucșoara. Cu timpul, din cauza eroziunii, poiana s-a scufundat, formându-se astfel lacul.

În acest tărâm de legendă, dar și de durere, slujește de o viață părintele paroh Ion Oprescu. „Pentru că de mic am cutreierat drumurile și dealurile de aici, cunosc foarte bine așezarea și oamenii. M-am identificat cu fiecare dintre ei, cunoscându-le îndeaproape viața. De aceea am fost, și continui să rămân, impresionat de credința și devotamentul lor față de Biserică, de pământuri și de animale, pentru că la noi nu a fost niciodată colectiv. La fel de devotați sunt și acum, deși am rămas doar o mână de oameni, însumând 39 de familii, tinerii plecând spre orașe, sau prin țări străine. Evident, am cunoscut și familiile celor care au suferit din cauza luptei anticomuniste. Cel mai mult m-a impresionat la ei loialitatea față de idealurile pentru care s-au jertfit, rezistența în fața opresiunii, păstrarea secretului relațiilor pe care le-au avut cu cei care făceau parte din mișcarea de rezistență, unii ducându-l cu ei dincolo de mormânt. De la bătrâni am aflat că aici, în turla bisericii, care funcționa drept clopotniță, fusese instalat un post de urmărire al Securității, dotat cu armament. Acum turla este înfundată”, ne mărturisește părintele paroh.

Împăcați în comuniune

Slujirea la Nucșoara a fost, fără îndoială, rânduită de Dumnezeu. „Episcopul Iosif Gafton de la Râmnicu Vâlcea, de care aparținea la vremea aceea parohia, m-a chemat și m-a instalat preot aici, spunându-mi că voi avea o misiune foarte grea. Eu nu înțelegeam la vremea aceea despre ce ar putea fi vorba. Cu timpul, mi-am dat seama. Comunitatea era foarte dezbinată, și eu trebuia să o împac. Unii erau de partea celor care pătimiseră direct, în comunism, iar alții împotriva lor, pentru că și ei suferiseră, indirect, din cauza persecuțiilor autorităților. De aceea trebuia ca eu să-i împac și să-i aduc în aceeași turmă. Și nu mi-a fost ușor, dar am reușit. Un străbunic al soției mele, poreclit «Mierlă», care era pădurar, a făcut 14 ani de pușcărie pentru 14 țigări date celor care se refugiaseră în munți și luptau împotriva comu­niștilor! Chiar și eu, deși nu avusesem nici o legătură cu mișcarea de rezistență, în perioada ar­matei, comandanții aflând că sunt din Nuc­șoa­ra, am fost catalogat legionar și per­se­cutat, considerându-mă un răzvrătit îm­po­tri­va regimului! După 1989, deși cei mai mulți dintre luptătorii anticomuniști au trecut la Domnul, părerile oamenilor au rămas îm­părțite. În 1990, când cei din Asociația Foștilor Deținuți Politici din România au venit în sat să ridice o cruce în memoria celor care s-au jertfit pentru liberate, unii dintre localnici s-au opus, ame­nințându-i că îi aruncă în lac! Cineva din presă m-a indicat pe mine că aș fi fost cel care ar fi generat conflictul, eu nefăcând altceva decât să țin slujba în biserică cu acel prilej. Dar comunitatea și-a redescoperit unitatea în comuniunea credinței. Împreună le-am făcut parastase celor 100 de eroi dispăruți în războaie, și celor plecați la Domnul, luptători anticomu­niști, precum Iancu și Laurențiu Arnăuțoiu, Toma Arnăuțoiu, Petre Arnăuțoiu, Elisabeta Rizea, Gheorghe Rizea, preotul Ion Drăgoi, Cornel Drăgoi, învățătorul Alexandru Moldoveanu, Marinica Chirca sau Ana Simion, ca să-i numim doar pe cei mai cu­noscuți. Alături de noi s-a aflat Înaltprea­sfințitul Părinte Calinic, arhiereul nostru, alteori pre­șe­dintele țării, și chiar regele Mihai. Pentru că aici am fost rânduit de Dumnezeu să slujesc, mă bucur că am reușit să rămân pe poziție și să-mi îndeplinesc misiunea de preot”, ne-a mai spus părintele Ion Oprescu.

Așa credem că Nucșoara și-a vindecat „rănile memoriei” și și-a regăsit identitatea într-un motto, așezat de părintele paroh în deschiderea monografiei pomenite, care sună așa: „De dragul tău Nucșoara,/ Cu un trecut urzit de vrajă,/ Bătrânii azi îți duc povara,/ Iar Râul Doamnei stă de strajă”...