Medicina de urgență este o specializare deosebită între cele din acest domeniu vast care are în vedere vindecarea omului. Una e să fii medic legist, medic de familie, medic de medicina muncii și cu totul altceva să lucrezi în UPU (Unitatea de Primiri Urgențe). Aici intri fie pentru că ai un spirit de jertfelnicie ieșit din comun, fie ai nevoie de adrenalină și nu o găsești decât în contact cu situațiile dificile. În UPU gărzile sunt... gărzi adevărate. Nu ai timp nici să te uiți pe geam și să-ți spui: Hmmm, deja s-a făcut dimineață. Uneori te duci cu mâncarea pe care ai adus-o de acasă neatinsă. Un medic de urgență seamănă cu un pilot de supersonic, ia deciziile corecte nu în minute, ci în secunde. Doctorița Diana Cimpoeșu e șefa UPU de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, dar și profesoară la UMF „Gr. T. Popa” din capitala Moldovei. Despre o gardă mai puțin obișnuită, petrecută de Crăciun, ne povestește domnia sa în materialul de față.
„Solidaritate şi Speranţă“, un model de filantropie creştină
Fundaţia „Solidaritate şi Speranţă“, aflată sub patronajul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, a reuşit să-şi dezvolte activităţile social-filantropice, venind în sprijinul multor categorii de persoane aflate în situaţii de risc: de la vârstnici rămaşi fără sprijinul familiei sau societăţii, persoane cu handicap sau boli grave, copii sau adolescenţi proveniţi din familii nevoiaşe, până la persoane dependente de alcool şi alte droguri.
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la acea vreme Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, a luat fiinţă la Iaşi, la 12 august 2002, Fundaţia „Solidaritate şi Speranţă“, organizaţie nonguvernamentală şi nonprofit, aflată sub patronajul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, care îşi propune să implementeze programe sociale, filantropice, culturale, educaţionale şi civice.
La câteva luni de la înfiinţarea juridică a Fundaţiei „Solidaritate şi Speranţă“, în ianuarie 2003, a fost înfiinţată cantina socială „Sfântul Sava“, prin intermediul căreia este oferită o masă zilnică membrilor dezavantajaţi ai comunităţii. În acelaşi an a fost achiziţionată, intrând apoi într-un amplu proces de consolidare şi amenajare, Casa Diaconia, clădire monument istoric în care îşi desfăşoară de atunci activitatea fundaţia.
După organizarea cantinei „Sfântul Sava“, în anul 2004, este dat în folosinţă Centrul de asistenţă socială şi îngrijire la domiciliu „Sfântul Mina“, un proiect adresat persoanelor afectate de boli cronice invalidante, mai ales persoane în vârstă, rămase fără sprijin social.
Tot în 2004, în cadrul fundaţiei a fost deschis Centrul „Sfântul Nicolae“, destinat persoanelor dependente de alcool şi alte droguri, iar un an mai târziu, printr-un parteneriat cu organizaţia World Vision România, a luat fiinţă „Centrul pentru persoane cu handicap de auz şi vorbire din Iaşi“. În paralel, pe fondul lipsei de personal calificat pentru a oferi astfel de servicii, a fost deschisă şi şcoala postliceală pentru pedagogi de recuperare „Principesa Olga Sturdza“, cu scopul de a forma specialişti în recuperarea persoanelor cu handicap sau a altor categorii aflate în dificultate.
Programe dedicate copiilor şi adolescenţilor
În 2006, Fundaţia „Solidaritate şi Speranţă“ a demarat un program de prevenire a abandonului şcolar în rândul copiilor proveniţi din familii defavorizate şi marginalizate social, înfiinţând, în comuna ieşeană Bârnova, Centrul de zi pentru copii „Mia Casa - Inculeţ“.
Tot în sprijinul educaţiei copiilor în spiritul valorilor creştine, în luna septembrie 2006 s-a deschis Grădiniţa cu program prelungit „Buna Vestire“, unitate de învăţământ privat autorizată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Paralel, este pus la punct „Centrul Infoadolescent“, cu scopul de a preveni avorturile şi bolile cu transmitere sexuală în rândul adolescenţilor, prin formarea unei perspective responsabile faţă de relaţiile de dragoste. Activităţile de tip pro-vita ale acestui proiect se desfăşoară în prezent, în cadrul fundaţiei, prin Centrul „Sfinţii Ioachim şi Ana“.
Tot în 2006, în contextul acutizării fenomenului abandonului şcolar, Fundaţia „Solidaritate şi Speranţă“ a pus bazele Centrului de zi pentru copii „Sfânta Marina“, în cadrul căruia copii din municipiul Iaşi, proveniţi din familii defavorizate sau marginalizate social, beneficiază de educaţie, meditaţii, activităţi pentru dezvoltarea deprinderilor de bază şi consiliere psihologică.
Un sprijin constant pentru beneficiarii săi
La opt ani de la demararea proiectului „Solidaritate şi Speranţă“, coordonatorii proiectului au constatat că mulţi dintre beneficiarii serviciilor oferite, care intraseră în programele fundaţiei la vârste fragede, au ajuns tineri sau adulţi care aveau în continuare nevoie de sprijin în construirea unor perspective de viitor. „Pentru ei, precum şi pentru alţi ieşeni aflaţi în situaţii dificile, cu binecuvântarea şi sprijinul Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a fost înfiinţat, în luna octombrie 2010, Centrul de incluziune socială.
În cadrul acestui centru oferim sprijin pentru facilitarea accesului pe piaţa muncii persoanelor provenite din grupuri vulnerabile: persoane cu dizabilităţi, persoane foste dependente de droguri, tineri peste 18 ani care părăsesc sistemul instituţionalizat de protecţie a copilului, persoane aflate în detenţie, persoane afectate de boli - HIV, SIDA, cancer etc. - care le influenţează viaţa profesională şi socială, victime ale traficului de persoane, persoane de etnie romă, persoane provenite din familii monoparentale sau familii cu mulţi copii“, explică directorul executiv al Fundaţiei „Solidaritate şi Speranţă“, pr. Mihai Doroşincă.
Un an mai târziu, în luna martie 2011, în cadrul proiectului „Întreprinderi sociale pentru incluziune socială“, implementat de Federaţia „Filantropia“ a Patriarhiei Române, în parteneriat cu NESsT Europe, s-a deschis la Iaşi şi Centrul de recuperare şi îngrijire medicală la domiciliu „Sfânta Ana“, un proiect gândit pentru a oferi persoanelor cu venituri reduse şi grave afecţiuni de sănătate din oraşul Iaşi şi din împrejurimi posibilitatea de a apela la servicii specializate de recuperare şi îngrijire medicală. „Grija Fundaţiei «Solidaritate şi Speranţă» pentru beneficiarii săi nu se opreşte acolo unde se termină un program sau un serviciu social, astfel că, pentru persoanele de vârsta a treia, care trăiesc în singurătate, Arhiepiscopia Iaşilor a considerat necesară deschiderea unui centru de zi. În aşezământul social «Vovidenia», beneficiarii acestui program vin zilnic, primesc un prânz cald şi se bucură de activităţi de socializare, destindere, relaxare şi recuperare medicală“, a precizat directorul executiv al Fundaţiei „Solidaritate şi Speranţă“.
Activitate extinsă în nouă filiale din Arhiepiscopia Iaşilor
Activitatea socială a fundaţiei a fost extinsă şi în alte localităţi din zona Moldovei, prin cele nouă filiale de pe lângă protopopiatele din Arhiepiscopia Iaşilor, îmbrăţişând aceleaşi valori moral-creştine şi aceeaşi dorinţă de a sprijini pe aproapele aflat în necaz. În prezent, Fundaţia „Solidaritate şi Speranţă“ funcţionează cu filiale în localităţi precum Botoşani, Paşcani, Hârlău, Săveni, Piatra Neamţ, Tg. Neamţ, Roznov, Darabani sau Săvineşti. „Mulţumim Bunului Dumnezeu că a îngăduit ca toate acestea să se întâmple pentru miile de oameni suferinzi din comunitatea ieşeană şi nu numai şi rugăm să binecuvânteze continuarea şi dezvoltarea tuturor activităţilor social-filantropice pe care Fundaţia «Solidaritate şi Speranţă» le întreprinde. Viziunea acestui proiect merge până acolo unde beneficiarii săi ajung să-şi poată face singuri viaţa decentă, să poată asigura toate cele necesare lor şi familiilor lor, să fie buni creştini, oameni responsabili, independenţi social şi cu perspective de viitor“, a subliniat pr. Mihai Doroşincă.