L-am căutat într-o după-amiază însorită de aprilie și l-am aflat pe Sorin Onișor pe dealurile din preajma localității Frasin, din județul Suceava, unde locuiește de 7 ani. Înainte de a-l provoca cu întrebări, el a început să-mi vorbească cu pasiune despre tărâmul de poveste al Bucovinei. Detaliile precise despre data la care au venit berzele, iar mai apoi rândunelele, despre mielușeaua Mașa ori pădurea din spatele casei m-au făcut să întrezăresc în ființa lui un țăran autentic. Și totuși, dincolo de dragostea pentru satul românesc pe o care o demonstrează, clipă de clipă, prin modul său de trai, Sorin este un fotograf de excepție.
Spune că pasiunea pentru viața la țară a început încă din copilăria petrecută în satul Ghilad din județul Timiș. A urmat liceul, apoi cursurile Facultății de Istorie din cadrul Universității de Vest Timișoara, un masterat în „Romanitate orientală” și un doctorat în cadrul aceleiași universități. Chiar dacă a studiat mult, spune că mai are încă de învățat de la oamenii satului, înzestrați cu înțelepciunea vieții. După terminarea facultății, a lucrat ca profesor timp de 10 ani, în satul Chevereșu Mare de lângă Timișoara. Încă de mic îi plăceau spațiile deschise, lumina, oamenii, natura în general. Înclinația către domeniul artistic a moștenit-o de la mamă, care a fost profesoară de desen, așa că în copilărie Sorin a studiat mult pictura, iar în prezent aceasta se reflectă în fotografiile sale, în care putem identifica cu ușurință armonia, compoziția și folosirea cu măiestrie a luminii.
Pasiunea sa pentru satul românesc a început să se exprime prin fotografii din anul 2003, când cineva i-a pus în mână un aparat de fotografiat. Despre acest meșteșug Sorin Onișor spune: „S-a lipit ca o mănușă de mine și în foarte scurt timp am început să studiez ca autodidact fotografia. Am început să caut obiective prin piețele de vechituri, să încerc și să experimentez ceea ce îmi poate oferi aparatul de fotografiat. Tot în această perioadă am făcut un curs de fotografie la Școala Populară de Artă din Timișoara”. Și în doar 2-3 ani fotografiile lui au devenit cunoscute în lumea specialiștilor și a pasionaților de fotografie. În scurt timp, a participat la diverse concursuri, unde, așa cum era de așteptat, a luat numeroase premii. A urmat o colaborare cu Mitropolia Banatului, finalizată cu un album despre bisericile de lemn din Banat. Un alt proiect amplu în care s-a implicat a fost „Oamenii Deltei”, realizat timp de câțiva ani în colaborare cu Televiziunea Română. „Încet-încet m-am remarcat ca fotograf al satului românesc, pentru că făceam fotografii numai în zona rurală”. Alte proiecte la care a lucrat ori încă lucrează sunt „Bisericile de lemn din sudul Transilvaniei și nordul Olteniei”, „Ultimii fierari”, „Universul copilăriei în satele României contemporane”. Sorin Onișor este cunoscut în întreaga lume prin expozițiile personale în diverse colțuri ale lumii: China, Statele Unite ale Americii, Ucraina, Lituania, Danemarca, Belgia, Finlanda, Olanda, Qatar, Franța, Anglia, Italia, Japonia, Polonia, Spania etc. 
Sorin Onișor simte ritmul naturii și se supune acestuia: „Lumea stă iarna, primăvara seamănă, vara lucrează și se mai ascunde puțin la umbră, iar toamna adună”. Lumea satului are o noimă, un sens, și pe acesta îl culege el în fotografiile sale, tot la fel cum un țăran își adună poamele în octombrie.
Satul românesc face parte din ființa lui Sorin Onișor, nu poți face diferența între aceste două entități. Cuvintele mele pălesc în fața fotografiilor sale. Un sat ascuns într-o vale se dezvăluie în fotografiile lui ca un tărâm de poveste, atunci când e surprins la răsărit, acoperit pe jumătate de cețuri, în lumina rozaliu-portocalie-roșiatică. Și astfel artistul a surprins o clipă de veșnicie, din care se vor împărtăși mii și mii de oameni prin albume, expoziții sau mediul online.
Fotograful artist caută anumite unghiuri în care cade lumina, anumite momente ale zilei sau ale anului. „De exemplu, cele mai potrivite momente sunt cele de la răsărit. E un interval destul de scurt atât după răsărit, cât și înainte de apus, când lumina este cea mai plăcută pentru fotografi. Apoi perioada cea mai potrivită este luna octombrie, când, pe lângă lumina blândă a toamnei, avem și o natură înveșmântată în straie colorate. Un alt moment deosebit este și iarna, când totul este imaculat”, a mai completat artistul. 
Oamenii ocupă primul loc în fotografiile sale: „Am căutat oameni care prin mediul în care trăiesc dau niște imagini de poveste. Caut o lumină specială, de multe ori o aștept și o anticipez, așa cum miraculos au surprins în cuvinte natura spațiului românesc Vlahuță și Sadoveanu”. Sorin Onișor poate surprinde într-o singură fotografie un destin, căci vedem o întreagă viață ce se desfășoară sub ochii noștri și care e transmisă prin acea imagine de-o clipă. Nu are o fotografie care să îl reprezinte, îi plac toate: și cele cu satul cuprins de ceață prin care răzbate turla unei biserici, și cele cu „patriarhul Deltei”, și cele cu cărbunarul cu ochi albaștri și fața plină de funingine, și cele cu bătrânele din zona Hunedoarei sau chiar cu bunica lui.
Am crezut inițial că deține secretul unei rețete magice pentru o fotografie reușită. În cuvinte, Sorin Onișor nu mi-a putut spune decât că „lumina, emoția și povestea sunt elemente de bază ale unei clipe surprinse într-o fotografie”. Fotografiile sale vorbesc despre viața nefardată și oamenii simpli, dar minunați ai satului românesc. El însuși este o poveste vie. A locuit în București, dar nu a rezistat mai mult de un an. Apoi a locuit în Iași 3 ani, pentru ca de 7 ani să se stabilească la Frasin, judeţul Suceava. L-au chemat spațiile deschise și libertatea vieții trăite în armonie cu natura. Toată construcția lui intimă e legată de sat, pentru că a crescut într-o lume de simțuri, senzații și mirosuri pe care viața la oraș nu le poate oferi. Arătura, câmpul după ploaie, fâneața, mânjii l-au legat definitiv de ritmurile naturii și ale vieții din comunitatea sătească. „Prin fotografie mă întregesc pe mine, pot să mă exprim mai mult decât prin cuvinte ori gesturi. Satisfacția s-a înmiit când am văzut ce influență și putere poate avea o fotografie. Mai ales în această epocă a internetului, când de pe deal pot să trimit în toată lumea fotografia realizată în urmă cu două minute. Faptul că pot să împărtășesc cu pasionații de fotografie și de natură un simțământ pe care l-am avut eu în urmă cu câteva clipe mi se pare fantastic”, spune cu emoție Sorin Onișor.
Viața la sat e diferită de cea la oraș, are o anumită rânduială, după cum ne spune Sorin Onișor: „La sat au început lucrările de primăvară. E altfel decât în primăverile care au fost până acum, deoarece copiii nu merg la școală, așa că ei aleargă prin curte, se duc la râul de lângă casă, merg cu bunicii cu căruța etc. Au început să înflorească și aici copacii. Lumea face tot ce a făcut în ultimele sute de ani. Ţăranii au început să îngrijească ogoarele. Nu prea sunt cazuri de îmbolnăviri aici și sperăm să nici nu fie”.
Oamenii din Bucovina se tem mai puțin de îmbolnăvirea cu COVID-19 sau aproape deloc, pentru că „sunt mult mai credincioși, ei sunt convinși că vor muri atunci când Dumnezeu va hotărî. Ei înțeleg că această molimă e un lucru rău, dar, dacă vine peste ei, înseamnă că așa e hotărât de Domnul. Un alt motiv pentru care nu sunt speriați e legat de ritmul lucrărilor în agricultură, pe care îl îndeplinesc lună de lună până la toamnă, când vor culege roadele, pentru ca la iarnă să aibă ce mânca”.
Despre satul românesc Sorin Onișor spune că acesta transmite două semnale diametral opuse. Pe de o parte, transmite frumusețea naturii și a oamenilor, care știu să aprecieze fiecare moment și își primesc cu stoicism încercările. Pe de altă parte, transmite un semnal mare de alarmă, pentru că în sate au rămas, îndeosebi, generațiile îmbătrânite. Dacă o parte dintre tineri nu se vor întoarce către lumea satului, peste 20-30 de ani acesta poate deveni un muzeu.
Sorin Onișor afirmă cu hotărâre că nu iubește confortul artificial dat de apartamentul de la oraș. În „hoinărelile” sale poartă cu el în mașină tot ceea ce are nevoie. Așa că, dacă uneori îl prinde noaptea într-o margine de pădure, se poate gospodări cu ce are la purtător. „Nu e greu. Dacă am baie și frigider, pierd susurul păsărelelor, vântul, peisajul, florile, mirosurile, trilurile privighetorilor... E natură! E libertate! Totul respiră viață. Atunci am de ales.” Se simte acasă în toate zonele pe unde a hoinărit. Chiar dacă sunt diferite ca peisaj, le iubește pe toate la fel. Se prezintă ca fotograf al satului românesc și nu se vede făcând altceva. „Trăiesc în sat, aici am căminul și tot aici îmi cresc copiii. A început ca o pasiune și acum o fac ca pe o profesie. Aparatele de fotografiat sunt o extensie a mâinilor mele”, ne-a mai spus în final Sorin Onișor. 
Sfânta Muceniţă Ecaterina este prăznuită în Biserica Ortodoxă pe 25 noiembrie, iar printre puţinele biserici ocrotite de jertfelnicia eruditei Ecaterina, născută într-o familie de rang înalt din Alexandria Egiptului, se numără cea din satul ieşean Ulmi. Deşi se află pe drumul Hârlăului, la 50 km de Iaşi, cel mai vechi sat al comunei Belceşti îşi scrie în continuare istoria în tihnă. Asemenea muceniciei Sfintei Ecaterina, oamenii de aici au tras din greu să scoată ochii în lume, dar au răzbit cu ajutorul a trei mari piloni pe care s-au sprijinit: familia, şcoala şi Biserica.
24 Noi, 2024
