Medicina de urgență este o specializare deosebită între cele din acest domeniu vast care are în vedere vindecarea omului. Una e să fii medic legist, medic de familie, medic de medicina muncii și cu totul altceva să lucrezi în UPU (Unitatea de Primiri Urgențe). Aici intri fie pentru că ai un spirit de jertfelnicie ieșit din comun, fie ai nevoie de adrenalină și nu o găsești decât în contact cu situațiile dificile. În UPU gărzile sunt... gărzi adevărate. Nu ai timp nici să te uiți pe geam și să-ți spui: Hmmm, deja s-a făcut dimineață. Uneori te duci cu mâncarea pe care ai adus-o de acasă neatinsă. Un medic de urgență seamănă cu un pilot de supersonic, ia deciziile corecte nu în minute, ci în secunde. Doctorița Diana Cimpoeșu e șefa UPU de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, dar și profesoară la UMF „Gr. T. Popa” din capitala Moldovei. Despre o gardă mai puțin obișnuită, petrecută de Crăciun, ne povestește domnia sa în materialul de față.
Spaţiu de joacă pentru copiii din Tămăoani
În cadrul programului naţional ,, Hristos împărtăşit copiilor", de sărbătoarea Sfântului Mucenic Gheorghe, în Parohia Tămăoani din judeţul Galaţi a avut loc, vineri, 23 aprilie, inaugurarea unui spaţiu de joacă pentru copii.
Iniţiativa amenajării acestui spaţiu aparţine preotului paroh Marius Anton care, având binecuvântarea IPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, şi sprijinul enoriaşilor, a realizat acest proiect pentru a dărui celor mai mici creştini ai parohiei un prilej de bucurie. Locul de joacă pentru copiii preşcolari şi şcolari cu vârsta de până la 12 ani are o suprafaţă de 250 mp şi este situat pe un teren ce aparţine casei parohiale. Iniţial s-au căutat oferte de a achiziţiona cele necesare de la firmele specializate, însă costurile depăşeau posibilitatea parohiei de le a achita. Imediat, credincioşii au luat iniţiativa construirii prin mijloace proprii. Astfel, din ţevi nefolosite şi din resturi sudate şi frumos vopsite s-a reuşit construirea parcului. Spaţiul de joacă cuprinde o căsuţă de joacă pictată de doamna preoteasă, o groapă de nisip, două balansoare, şase leagăne, un foişor cu două tobogane, o scară semirotundă de căţărat şi un carusel cu şase locuri şi şase băncuţe. "Dorinţa de a amenaja un parc pentru copii era mai veche, dar momentul în care această dorinţă s-a transformat într-o hotărâre fermă a fost acela când am văzut odată, mergând prin parohie, un grup de copii care, din lipsa unui tobogan adevărat, se dădeau pe un mal de pământ galben, alunecând pe bidoane de sticlă tăiate şi întinse. A fost o clipă în care am ştiut că trebuie iniţiat acest proiect cu ceea ce avem", ne-a declarat părintele paroh Marius Anton. Deschiderea locului de joacă s-a dorit a fi un dar al parohiei pentru cei mici, care trăiesc într-un mediu din ce în ce mai trist din cauza problemelor sociale şi economice cu care se confruntă părinţii lor, majoritatea şomeri. Miniconcert al "Frumuşenilor" După săvârşirea slujbei de sfinţire, copiii de la grădiniţa şi şcoala primară din Tămăoani împreună cu micuţii creştini ai grupului vocal "Frumuşenii" de la căminul cultural din comună au adus ofranda lor de bucurie printr-un mic program artistic alcătuit sub îndrumarea cadrelor didactice, susţinut în faţa părinţilor şi a bunicilor. Copiii au recitat poezii şi au cântat piese specifice perioadei pascale şi anotimpului de primăvară. Amenajarea acestui parc are şi un aspect pastoral-misionar, deoarece va fi un spaţiu al frecventelor întalniri ale preotului paroh atât cu micuţii creştini - mulţi dintre ei înscrişi deja în programul "Hristos împărtăşit copiilor", cât şi cu părinţii acestora. "După plecarea invitaţilor şi terminarea momentului solemn de inaugurare, mă uitam la copiii care năvăliseră pe leagănele şi toboganele din parc, şi mă gândeam cum o astfel de privelişte, poate fără semnificaţie pentru un om de oraş obişnuit cu astfel de locuri, poate deveni atât de importantă aici, într-o parohie de sat românesc. Pentru nişte copii care nu ştiau decât de gri şi de negru, iată, acum, răsăriseră culorile vii ale jocului copilăresc", ne-a declarat părintele paroh la finalul inaugurării.