Nimeni nu îşi poate imagina cu adevărat ce trăiesc oamenii din satele prinse în valurile imense de zăpadă. Neputincioşi în propriile locuinţe, "ca la puşcărie", cum zicea un bătrân, să ştii că animalele îţi mor sufocate şi să nu poţi face nimic. Aceasta este drama pe care au trăit-o în această perioadă oamenii din multe localităţi din sud-estul ţării. Speranţa lor a fost şi este în Dumnezeu că va potoli urgia, dar şi că semenii lor îi vor ajuta. Şi, într-adevăr, n-a mai nins, iar solidaritatea umană se vede din plin în aceste zile.
Coşmarul te cuprinde imediat ce părăseşti DN2, când începi să mergi spre sate prin tunelurile de omăt şi te afunzi într-un ocean alb în care nu mai poţi distinge linia orizontului. Din loc în loc mai zăreşti câte un vârf de copac răzbind prin zăpadă, în rest totul este pustiu şi rece.
Ca să ajungi în localităţile Corbu, Casota, Văcăreasca sau altele din judeţul Buzău, trebuie să urmezi un "şanţ" mărginit de maluri înalte de omăt, care la prima vedere par de poveste. Ar fi chiar plăcut să te joci prin nămeţii înalţi de câţiva metri. Însă nu acelaşi lucru l-au simţit şi oamenii care au rămas izolaţi de lume. Aceşti nămeţi au însemnat o barieră pentru maşinile cu pâine, pentru aprovizionarea magazinelor cu alimente şi au însemnat oprirea curentului electric. Altfel spus, izolarea.
Când vezi munţii de zăpadă îţi dai seama cât de mici şi de neputincioşi suntem. Oricât te-ai strădui, nu poţi să te împotriveşti.
De aceea, o mână de ajutor oferită de semeni, cum a fost cea a Arhiepiscopiei Bucureştilor, prin grija Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a fost mai mult decât bine-venită. Oamenii sunt gospodari şi în mod normal nu ar avea nevoie de nici un ajutor. Au tot ce le trebuie în jurul gospodăriei, însă în momente ca acestea nu au cum să ajungă la propriile provizii. Degeaba au hambarele pline cu de toate dacă sunt acoperite cu zăpadă şi nu pot ajunge la ele. Degeaba au beciurile pline dacă pentru a ajunge la ele trebuie săpate tuneluri de câţiva metri prin zăpadă, iar mulţi dintre aceşti oameni sunt bătrâni. În plus, magazinele, care oricum nu erau prea pline, s-au golit încă din primele zile de urgie, aşa încât oamenii, chiar dacă au bani, nu au ce face cu ei.
"Dumnezeu a dat zăpada şi tot El o s-o şi topească"
Când am ajuns în localitatea Casota, oamenii erau adunaţi în mici "poiene ale lui Iocan" la răspântii de drum, "supraveghind" pe cei care reparau reţelele electrice. Povesteau cum unii săteni au fost nevoiţi să iasă din casă prin acoperiş, atât de mare era zăpada. Au fost nevoiţi să sape în zăpadă pentru a dezgropa acoperişurile casei. Ca să ajungă acasă, spun ei, trebuiau să se aplece pe sub firele de curent electric. Însă, chiar dacă au fost grav afectaţi de omăt, aceşti oameni totuşi nu deznădăjduiesc. "Dumnezeu ne-a dat zăpada, tot El o s-o şi topească. Nu te poţi împotrivi. Am fost izolaţi complet vreo săptămână, până au putut ajunge utilajele de deszăpezire. Cu lopata nu ai ce face la ce e aici. Mai rău a fost că nu am avut curent electric mai multe zile la rând. Abia acum lucrează să pună firele la loc, pentru că s-au rupt de la zăpadă", ne povesteşte un sătean.
La biserica din localitate, părintele paroh Daniel Enache mobilizase deja credincioşii pentru a descărca ajutoarele ce le-au fost aduse de la Arhiepiscopia Bucureştilor.
"Sunt destui bătrâni neputincioşi pe care nu a avut cine să-i ajute şi pentru ei este cel mai greu. Aşa că în primul rând ei vor primi aceste alimente. Am încercat să îi ajutăm pe toţi în această perioadă, mai ales că avem un generator de curent electric. Venea lumea să îşi încarce telefoanele la noi, ca să-i poată anunţa pe ai lor că sunt încă în viaţă", spune părintele paroh.
Tunel prin zăpadă pentru a putea ieşi din casă
Pe măsură ce înaintam spre următorul sat, Văcăreasca, situaţia era şi mai dificilă. Acolo, nămeţii ne-au părut a fi şi mai mari. Satul, aşezat în calea viscolului, a fost acoperit cu totul. Din loc în loc se mai vede câte o cumpănă de fântână legănându-se în vânt, în rest, satul pare pustiu. Singurele mărturii că acolo locuieşte cineva sunt firicelele de fum ce se ridică ici, colo prin văzduh. Pradă nămeţilor a fost aici chiar preotul din sat, care a fost găsit fără suflare în spatele casei. A mers să se îngrijească de animale, însă inima sa a încetat să mai bată. Toţi au fost afectaţi, însă undeva la marginea satului sunt cei mai năpăstuiţi. Aici sunt câteva case acoperite cu totul de zăpadă. La prima vedere nici nu îţi dai seama că acolo ar fi gospodăriile unor oameni, întrucât valul de zăpadă ce porneşte din câmp acoperă totul. Case, animale şi oameni.
Familia lui Leonard Vasile a fost nevoită să-şi sape un tunel pe undeva prin spatele casei, acolo unde zăpada era ceva mai mică, pentru a putea ajunge la animale. Multe dintre ele au murit deja, iar cele care au scăpat sunt acum lihnite de foame. Nici acum, după atâtea zile de la căderea zăpezii, stăpânul casei nu poate ajunge la nutreţul care ar trebui să hrănească vitele rămase în viaţă. Maşina pentru care a muncit din greu să o cumpere stă acum într-un mormânt de zăpadă. A săpat în jurul ei, de frică să nu o strivească greutatea omătului. "Sperăm să nu mai ningă. Dacă va continua să cadă zăpadă, ne va acoperi cu totul. Am fost fără curent electric, fără mâncare, fără apă potabilă. Lemnele au fost acoperite cu zăpadă şi nu am mai avut cum să le scoatem, la fel ca şi nutreţul pentru animale. Apă le aducem de la câteva sute de metri şi este foarte greu. Ca să putem ieşi din casă, am săpat un tunel prin spate. Jandarmii au fost în sat şi au deszăpezit, însă aici nu a ajuns nimeni. Suntem mai la marginea satului şi n-au mai ajuns şi la noi. Ne rugăm Bunului Dumnezeu să dea un pic de căldură să se topească zăpada, însă sperăm să nu fie deodată, pentru că altfel ne inundă. Casele sunt deja şubrezite de la zăpadă şi ne temem că dacă vor fi inundaţii, se va dărâma totul", mărturiseşte Leonard Vasile.
Tatăl său, ajuns la o vârstă venerabilă, spune că nu a mai văzut aşa ceva niciodată în cele şapte decenii de viaţă. "A nins puternic şi în â54, dar nu ca acum. Am crezut că murim din asta. Am avut noroc cu băiatul, care a mers înainte de a începe să ningă şi a mai cumpărat câte ceva de mâncare. Am avut o perioadă, dar a fost foarte greu. Am stat ca la puşcărie.
Sperăm să vină cineva şi la noi, dar cu utilaje mari, pentru că altfel nu au ce face. Cu lopata nu ai cum să eliberezi ce e aici. Avem nevoie de alimente, dar şi mai mare nevoie este de nişte excavatoare care să elibereze cât de cât casele, altfel se dărâmă peste noi", spune bătrânul.
Oamenii din aceste sate le mulţumesc celor care s-au gândit la ei şi le-au sărit în ajutor, fiecare cum a putut. Au primit alimente, au primit lemne şi au primit ajutor pentru eliberarea caselor şi a căilor de acces. Dar cel mai mult a contat că nu au fost singuri, şi că cineva s-a gândit la ei.
Preoţii, alături de credincioşi
În aceste momente, când singura nădejde a fost doar Dumnezeu, preoţii din Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei au fost alături de aceşti oameni şi i-au sprijini cu tot ce le-a stat în putinţă. Şi acum, când Arhiepiscopia Bucureştilor a întins o mână de ajutor celor aflaţi în suferinţă, tot preoţii parohi s-au implicat alături de protopopi şi de reprezentanţii Sectorului social al eparhiei. Cunoscând cel mai bine situaţia din sate, preoţii au întocmit liste cu persoanele care au neapărat nevoie de ajutor şi pachetele au mers acolo unde a trebuit. În primul rând au fost ajutate persoanele în vârstă, persoanele bolnave sau cele care nu au sprijin din partea nimănui.
"Întreaga comunitate a fost afectată de zăpadă. Timp de 11 zile nu am avut curent electric, iar oamenii au rămas fără mâncare din cauza drumurilor blocate. I-am ajutat şi încercăm în continuare să îi ajutăm aşa cum se cuvine. În primul rând au nevoie de alimente de bază, şi de aceea sunt foarte bine primite darurile Arhiepiscopiei Bucureştilor, pentru care vă mulţumim", a spus părintele Vasile Hotin.
Pentru ca oamenii să aibă în casă strictul necesar, pentru a supravieţui de azi pe mâine, doi preoţi din parohiile de aici, Laurenţiu Mititelu şi Vasile Hotin, au luat iniţiativa de a veni în ajutorul oamenilor dacă autorităţile întârzie să o facă. Au mobilizat câţiva tineri din sat, şi-au echipat maşinile pentru un drum dificil peste câmpul înzăpezit şi au mers până la Urziceni pentru a face provizii. Din fericire, au reuşit să străbată câmpul complet alb, fără nici un reper, şi au ajuns la Urziceni. S-au întors de acolo cu rezerve de pâine, combustibil pentru generatoare şi alte bunuri.
Acum, situaţia s-a mai îmbunătăţit. Temperaturile încep să crească uşor şi parcă mai scade şi nivelul zăpezilor. Şi căile de acces au fost în general curăţate, iar maşinile cu alimente pot să ajungă în satele până mai ieri blocate de zăpezi. Oamenii se tem însă că toată această zăpadă se va topi, iar apele vor acoperi totul în jur. Pereţii caselor şi aşa afectaţi de zăpadă nu vor face faţă cantităţii mari de apă, dar mai speră şi că Dumnezeu îi va feri de această a doua năpăstuire. Sătenii mai speră şi ca autorităţile locale să planteze perdele de salcâmi sau alţi copaci care să ţină pieptul zăpezilor mari aduse de viscol în iernile viitoare.
