Răzvan Ciule este în anul IV la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Sfântul Andrei Şaguna" din Sibiu, chiar dacă suferă de o boală grea, ce l-a făcut dependent de scaunul cu rotile şi de ajutorul familiei. Nici măcar pentru o clipă, suferinţa fizică nu l-a oprit să fie printre cei mai buni şi cei mai apreciaţi studenţi şi nici nu i-a curmat marea dorinţă de a sluji la Sfântul Altar.
L-am întâlnit pe Răzvan în curtea Facultăţii de Teologie din Sibiu, după obositoarea sesiune de examene din această vară. Se odihnea în liniştea serii şi se hrănea din energia unică pe care vechea academie andreiană din Sibiu o emană. Am intrat în discuţie cu el şi de la început mi-a afişat un zâmbet sincer şi senin. Mi-am dat seama că este un tânăr sociabil şi dornic să cunoască oameni noi, să dialogheze cu ei şi să-şi împărtăşească din idei şi experienţe. Emoţiile sale erau evidente. Suferinţa fizică pe care o poartă şi despre care vorbeşte cu seninătate îl chinuie de fiecare dată când sufletul îi este cuprins de emoţii. Picioarele îi tremură puternic în astfel de momente, dar Răzvan are şi puterea să glumească pe acest subiect. M-a rugat, zâmbind, să fac tot posibilul ca tremuratul să nu iasă în fotografii… Mi-am adus aminte în acea clipă cât de mult mă plângeam de durerile de stomac provocate de emoţiile unei sesiuni de examene şi am zâmbit în sine, realizând cât de naiv eram.
Răzvan m-a impresionat de la început prin optimism. N-a fost nici măcar o secundă trist, pe parcursul discuţiei noastre. Am aflat că a studiat la Seminarul Teologic din Zalău, pentru că asta îşi dorea de mic. "La 10 ani am decis că într-o zi voi ajunge preot", spune Răzvan. Deşi mama sa îl îndemna să meargă la un liceu cu profil de limbi străine, specialitate pentru care Răzvan avea înclinaţii evidente, totuşi, seminarul teologic a fost opţiunea sa. Diriginta din clasa a VIII-a l-a felicitat pe Răzvan pentru alegerea făcută şi considera că nu există o şcoală mai potrivită pentru el. Mai mult decât atât, Răzvan era convins că aceasta este chemarea lui şi nu mai dorea altceva. "Nu mai voiam altceva pentru că în suflet, deja Dumnezeu îmi spusese că asta e calea pe care trebuie s-o urmez şi eram convins că, de vreme ce Hristos m-a chemat, îmi va purta de grijă. De aceea nu mai voiam altceva, dar dacă voia lui Dumnezeu ar fi fost alta, m-aş fi supus cu drag pentru că ştiam că Dumnezeu îmi va purta mereu de grijă", mi-a mărturisit Răzvan.
Cărat pe braţe de colegii de seminar
Desigur, vizita medicală din cadrul examenului de admitere era principalul impediment, dar cu aprobarea conducerii seminarului din Zalău şi cu binecuvântarea Preasfinţitului Petroniu, Episcopul Sălajului, Răzvan a fost admis. Au urmat ani grei pentru Răzvan şi familia sa. În primii ani, a făcut şcoala la domiciliu, aşa cum prevede legislaţia. În ultimul an însă, Răzvan a fost nevoit să meargă zi de zi la şcoală şi la programul impus de instituţia teologică. "Am avut doi colegi minunaţi, care se osteneau zilnic şi veneau să mă ia la şcoală. Era greu, pentru că stăteam şi la etajul IV şi trebuiau să mă care pe braţe", spune Răzvan. A fost un an deosebit pentru Răzvan, o încununare a eforturilor sale de a studia Teologia. "Am avut posibilitatea să-mi trăiesc cu adevărat chemarea teologică", continuă Răzvan.
Studenţia la Sibiu
Anii studenţiei reprezintă o altă etapă deosebită din viaţa lui Răzvan. Aici, la vechea academie andreiană, tânărul teolog se simte în largul său, fiind înconjurat de oameni minunaţi, cu aceeaşi vocaţie şi cu o dragoste infinită faţă de oameni.
"Cei mai buni elevi vin aici pentru că facultatea are un duh şi o trăire aparte aici. Profesorii şi colegii sunt cum ar trebui să fie un preot: foarte aproape de sufletele noastre. Suntem legaţi ca într-o mare familie. Îi adună Duhul Sfânt pe oamenii buni de aici", ne-a mai spus Răzvan. Nu participă la cursurile zilnice, dar vine periodic, mai ales în sesiune.
Şederile la Sibiu sunt plăcute pentru Răzvan. Mi-a spus că oraşul şi oamenii de aici au o linişte aparte. Are o mulţime de prieteni printre colegii de facultate şi ţine legătura cu ei prin internet sau telefon. Aceştia îi sar cu drag în ajutor, ori de câte ori este nevoie, mai ales în problema cursurilor.
Răzvan are o înclinaţie spre disciplinele teologice din secţiunea practică, cum ar fi Liturgica şi Catehetica, dar şi pentru cele biblice. Dintre profesori, spune că-l îndrăgeşte mult pe părintele profesor Constantin Necula, dar îi iubeşte şi îi respectă pe toţi pentru că, în ciuda faptului că păstrează acea relaţie dintre profesori şi studenţi, i-au devenit prieteni. "Sunt preoţi minunaţi, care mă pomenesc pururea în rugăciuni, indiferent unde slujesc şi, la rândul meu, îi port în suflet şi în gând în permanenţă", mai spune Răzvan. Se gândeşte că continue studiile la Sibiu, cu masterul şi poate chiar şi mai departe.
"Crucea este o cale către Cer"
Majoritatea timpului o petrece în faţa calculatorului. Răzvan consideră internetul o modalitate de comunicare cu lumea şi de răspândire a cuvântului lui Dumnezeu. Are un site propriu, unde postează diferite informaţii şi comunică cu prietenii. Pe lângă toate acestea, o bună parte din timp este ocupată de lectură şi învăţat. Poate este greu să ne imaginăm, dar Răzvan face şi voluntariat. Cu ajutorul unor asociaţii locale, informează tinerii cu privire la diverse tipuri de dizabilităţi şi ajută copilaşii bolnavi de cancer, în cadrul unor organizaţii.
Cu aceeaşi seninătate vorbeşte şi despre boala sa. Deşi nu face tratament, este în căutarea unei soluţii. Diagnosticul dat este tetrapareză spastică. Nervii motorii sunt încălecaţi, iar o intervenţie chirurgicală este aproape imposibilă. "E o cruce pe care Dumnezeu mi-a dat-o la naştere, făcând-o cale către cer", îşi descrie boala. La 7 ani a fost operat pentru că păşea greu şi încăleca picioarele. Atunci s-a văzut că şoldurile erau deplasate şi au trebuit fixate. În timp, boala l-a adus în scaunul cu rotile şi l-a făcut dependent de mama sa, un sprijin permanent, care nici măcar o clipă nu s-a arătat obosită, nemulţumită sau supărată. "Dacă Dumnezeu hotărăşte, o să găsim un tratament", spun cei doi.
Mama îl însoţeşte peste tot. Vara merge împreună cu familia la mănăstiri, cele din nordul Moldovei fiind preferatele lui Răzvan. Din Ardeal, mănăstirea sa de suflet este cea de la Nicula, pentru că s-a născut în ajun de Adormirea Maicii Domnului şi s-a considerat ocrotit de Maica Domnului. Mai mult decât atât, mama lui Răzvan este născută chiar de Adormirea Maicii Domnului.
Un pasaj scripturistic pe care Răzvan îl foloseşte adesea este vindecarea orbului din naştere. "De cele mai multe ori, suntem puşi la încercări şi ne întrebăm "De ce Doamne?". Hristos spune, legat de orbul din naştere, că nici el, nici părinţii lui n-au greşit, ci ca să se arate lucrarea lui Dumnezeu în acesta", spune Răzvan.
Dintre Părinţi Bisericii, Sfântul Ioan Gură de Aur este înălţător pentru Răzvan, alături de Sfântul Grigorie Teologul. Dintre sfinţii mai recenţi, îi sunt foarte dragi Sfântul Nectarie de Eghina, Luca al Crimeii şi Ciprian al Cartaginei.
"O viaţă alături de Hristos"
Răzvan a scris lucrări încă din seminar. Articolele de la revista şcolii au fost încununate cu o carte scrisă la îndemnul profesoarei de română din clasa a XI-a, Corina Bumbaş. Cartea "O viaţă trăită alături de Hristos" apărută cu binecuvântarea PS Sofronie adună gânduri şi meditaţii pe diverse teme teologice. "Am simţit atât de mult prezenţa lui Dumnezeu, încât mă mistuie focul dragostei Sale şi încerc să împart lumii întregi această iubire", mărturiseşte Răzvan. Dorinţa cea mare a lui Răzvan este să ajungă preot. Ştie că este greu, că boala îl opreşte, dar speră că într-o zi va purta acest har. "Nu este puţin lucru să slujeşti cu îngerii", subliniază Răzvan.
