▲ Astăzi se împlinesc 20 de ani de când Înalt Prea Sfinţitul Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, într-o noapte de vară, în paraclisul Mănăstirii Sihăstria din ţinutul Neamţului, depunea voturile monahale ▲ Din mărturiile celor care l-au cunoscut atunci, încercăm să conturăm portretul fratelui Dan Ilie, viitorul monah Daniel, actualul Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei ▲ Vă prezentăm în continuare ce ascultări a primit călugărul Daniel la Sihăstria, cum a fost la momentul depunerii voturilor monahale şi cum a vieţuit el după rânduiala aspră a Mănăstirii Sihăstria ▲
Ca student, tânărul Dan Ilie Ciobotea venea des la Mănăstirea Sihăstria. Îl atrăgeau atmosfera duhovnicească înaltă, izul acela special de la Sihăstria, viaţa aspră de acolo, slujbele, dar în mod deosebit... părintele Cleopa. I-a devenit duhovnic şi stătea adesea la sfat cu el. Sub mantia acestuia, tânărul teolog avea să primească, în seara de 5 spre 6 august 1987, taina călugăriei. Această dată fusese aleasă de vrednicul de pomenire, Patriarhul României, Teoctist Arăpaşu, atunci când, ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, în Palatul mitropolitan de la Iaşi, l-a îndemnat pe tânărul teolog Dan Ilie Ciobotea să scrie sub ochii lui cererea de intrare în monahism. Data de 6 august avea o semnificaţie deosebită pentru arhiereul de atunci al Moldovei, căci, în ziua Schimbării la Faţă a Mântuitorului, cu 52 de ani înainte, tânărul frate Toader Arăpaşu depunea el însuşi voturile monahale la Mănăstirea Bistriţa.
„Venea încă din vremea studenţiei la Sihăstria”
Părintele Vitalie Danciu, astăzi stareţul Mănăstirii Golia din Iaşi, atunci în obştea Mănăstirii Sihăstria, l-a cunoscut pe Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei de mai târziu încă de când a venit să se călugărească. Era un tânăr cu o pregătire deosebită, dar care nu făcea nimic ca să se vadă aceasta. Mânca la trapeza mănăstirii, la un loc cu ceilalţi fraţi, şi participa la absolut toate slujbele - fie ele de noapte sau de zi - care se oficiau la mănăstire. „L-am cunoscut pe fratele Dan Ilie în anul 1987, când a venit la Sihăstria ca să se facă călugăr. Eu eram acolo de vreun an de zile şi auzisem că va veni la mănăstire un frate care este profesor de teologie în Elveţia. Toată lumea era curioasă să-l cunoască. Avea studii mari şi era o personalitate, ca să zic aşa. Erau mulţi care-l cunoşteau încă de mai înainte, pentru că fratele Dan Ilie venea încă din vremea studenţiei la Sihăstria. Iubea foarte mult aceste locuri şi venea de cel puţin patru ori pe an ca să se spovedească la părintele Cleopa. Era ucenicul părintelui de mai mulţi ani. Vreau să spun că teologul Ilie Ciobotea avea o viaţă duhovnicească şi înainte de a veni la mănăstire. Chiar şi în camera lui de la Geneva sau din alte locuri unde a mai stat, deşi nu era călugăr, avea un colţ de rugăciune, un colţ cu icoane şi cărţi pe care le folosea la rugăciune. De fapt, camera lui era ca o chilie călugărească. Apoi i-a plăcut, a iubit el Mănăstirea Sihăstria şi a preferat să vină aici, nu în alta, din oraş sau la una mai cunoscută la vremea respectivă. Poate şi pentru că aici era duhovnicul lui, părintele Cleopa şi a vrut să înveţe rânduiala vieţii monahale chiar în apropierea duhovnicului şi într-o mănăstire cu tradiţie monahală”, începe să ne povestească părintele Vitalie.
„Avea şi el ascultare, ca oricare dintre noi”
Când era frate la Sihăstria, era foarte deschis şi comunicativ cu absolut oricine. Adesea era oprit şi prin curtea mănăstirii de anumiţi călugări care îi puneau tot felul de întrebări la care ei nu găsiseră încă răspuns. „Îl întrebau atât pe părintele Cleopa, cât şi pe fratele Ilie, pentru că ştiau că era un foarte bun teolog şi avea răspunsuri pentru orice şi pentru oricine, răspunsuri clare şi foarte precise. Şi nu era frate căruia să nu-i răspundă. El a stat ceva timp la mănăstire ca frate şi apoi a fost călugărit. Venise într-o vacanţă şi atunci a stat mai mult. Participa la toate slujbele, nu lipsea nici de la Vecernie, nici de la Utrenie, nici de la Miezonoptică şi nici de la Sfânta Liturghie. Şi nu lipsea nici de la programul de masă, de la celelalte ascultări pe care i le dăduse părintele stareţ. Căci avea şi el ascultare, ca oricare dintre noi. Asta până să devină călugăr! El ajuta la bibliotecă şi avea şi alte ascultări, ascultări pe măsura unui teolog”, mai zice părintele Vitalie Danciu.
Dânsul ne-a spus că fratele Ilie impresiona pe toţi prin talentul său de bun predicator. Chiar înainte de a fi hirotonit preot, părintele care slujea îl punea să predice la sfârşitul Sfintei Liturghii, duminica. „Predica atât de frumos, încât te pierdeai în învăţăturile duhovniceşti şi când conştientizai că s-a terminat predica, îţi părea rău. Lumea îl aprecia pentru asta, dar şi pentru că era modest, apropiat de noi şi foarte deschis. Apoi, seara, când părintele Cleopa ne vorbea, fratele Ilie îi punea întrebări cu profund substrat teologic, iar părintele Cleopa, surprins şi bucuros că primea astfel de întrebări, îi spunea: «Măi, măi, mânca-te-ar Raiul! Vezi, cum zici tu aici, e bine, dar s-o luăm şi pe partea aialaltă...» şi purtau nişte discuţii extrem de interesante şi de frumoase”, continuă stareţul Mănăstirii Golia.
„În Elveţia, când l-au văzut călugăr, s-au speriat”
Şi a venit seara zilei de 5 spre 6 august. Momentul ales de mitropolitul de atunci, Teoctist Arăpaşu, pentru ca fratele Ilie Ciobotea să depună voturile monahale. Slujba a avut loc în paraclisul „Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana” al Mănăstirii Sihăstria, iar la această slujbă au participat obştea mănăstirii, mulţi credincioşi, fraţii candidatului la monahism, dar şi câţiva clerici, invitaţi ai acestuia de la Bucureşti. L-a tuns în monahism stareţul mănăstirii, arhimandritul Victorin Oanele, iar naş i-a fost părintele Cleopa. După 20 de ani, părintele Victorin îşi aminteşte perfect de acel moment: „L-am făcut călugăr şi a trecut la treabă. A fost un moment deosebit, desigur. Era o călugărie, era bucurie mare pentru toată lumea, pentru că aşa e la călugărie, e nunta cea duhovnicească a monahului, care se botează din nou. I s-au iertat toate păcatele, a început o viaţă nouă şi o duce mai departe prin faptele sale, care vorbesc. El a venit cu cerere aprobată de PF Părinte Teoctist şi a stat un timp la noi, apoi l-am făcut rasofor şi la 6 august l-am făcut monah. Apoi a plecat în Elveţia şi s-a prezentat acolo ca profesor, iar aceia, când l-au văzut călugăr, s-au speriat. Avea alt mod de a se îmbrăca acum, alte vorbe, devenise un călugăr”.
Slujba călugăriei are loc în mod obişnuit după Utrenia sau Privegherea din ajunul unei duminici sau al unei mari sărbători. Arhimandritul Timotei Aioanei, exarhul cultural al Arhiepiscopiei Iaşilor, era, în 1987, elev la seminar, dar vacanţele şi le petrecea la Mănăstirea Sihăstria. Aşa se face că în noaptea de 5 spre 6 august din acel an se afla la Sihăstria şi a participat la călugăria celui care avea să devină peste câţiva ani mitropolit la Iaşi. „Evenimentul propriu-zis s-a desfăşurat la o oră târzie din ajunul Schimbării la Faţă. Părintele Cleopa i-a fost naş de călugărie, însoţindu-l pe tânărul Dan Ilie Ciobotea pe acest drum către altarul în faţa căruia şi-a făcut făgăduinţele. După ce s-a închinat la toate icoanele şi după ce a luat blagoslovenie de la stareţul mănăstirii şi iertare de la întreaga obşte, îmbrăcat numai într-o cămaşă albă, cu capul descoperit şi în ciorapi albi - arătând starea de curăţenie sufletească şi trupească - a mers în spatele bisericii. Naşul de călugărie îl acoperă pe cel care vrea să devină monah cu o mantie largă, astfel încât el poate merge sub această mantie şi în genunchi, fără să fie observat. Apoi, când s-au terminat cele trei cântări deosebite, care se cântă în timpul slujbei, candidatul la călugărie s-a răstignit cu faţa în jos înaintea altarului, după care a purtat cu oficiantul dialogul acela cutremurător, păstrat de tradiţia Bisericii noastre pentru astfel de momente. Dialogul cuprinde cele trei voturi pe care le face monahul, dar şi câteva îndemnuri specifice”, ne spune părintele Timotei.
Cinci zile în stare de veghe
Părintele arhimandrit Timotei a ţinut să precizeze că în momentul călugăriei - deşi era un profesor cunoscut, călătorise în toată lumea, avea la rândul lui studenţi, cunoştea mari personalităţi teologice ale lumii - Dan Ilie Ciobotea s-a comportat ca un monah smerit, trăind cu intensitate acel moment. „A intra în cinul monahal, după cum se ştie, implică foarte multe renunţări, iar ceea ce se întâmpla la Sihăstria în urmă cu 20 de ani era un lucru deosebit. Părintele Cleopa amintea adesea despre acest moment. Eu am păstrat în inima mea această participare şi nu ştiam în ce context îl voi mai întâlni peste ani pe cel ce şi-a făcut făgăduinţele la Sihăstria, într-un cadru modest şi plin de taină”, adaugă părintele Timotei.
Tradiţia Mănăstirii Sihăstria este ca, după călugărie, monahul să stea îmbrăcat cu reverenda, rasa monahală, mantia care se ia pe deasupra, cu camilafca pe cap şi cu lumânarea aprinsă şi crucea în mână cinci zile şi cinci nopţi, într-o stare de veghe. Despre ce a urmat după momentul călugăriei ne vorbeşte părintele Vitalie: „Şi mitropolitul nostru a trecut peste această rânduială foarte aspră, aşa cum scrie tradiţia. În cele cinci zile, în chilie trebuie să citeşti, să te rogi, să stai îmbrăcat şi să dormi într-un scaun lângă masă. E mai mult o stare de veghe, decât de somn. Cele cinci zile sunt considerate ca făcând parte dintr-un început de viaţă călugărească autentică, sunt un model de adevărată viaţă monahală. Apoi, noul monah trebuie să-i slujească, să-i servească la masă pe ceilalţi, pentru că el este mic”.
Călugăr la Geneva
La câteva zile, monahul Daniel a fost hirotonit ierodiacon, apoi pe 15 august, la Mănăstirea Putna, Patriarhul Teoctist l-a hirotonit ieromonah. Părintele Vitalie îşi aminteşte că, 40 de zile apoi, ieromonahul Daniel a slujit la Mănăstirea Sihăstria acceptând orice sfat de la alţi preoţi, care, poate, ca vârstă erau mai mici decât el, dar aveau experienţă. Deşi el ştia toată rânduiala pentru că studiase, nu refuza să asculte şi să înveţe de la fiecare, pentru a nu greşi cumva la Sfânta Liturghie.
Întors la Geneva, monahul profesor doctor Daniel Ciobotea şi-a continuat viaţa călugărească pe care o începuse în atmosfera sobră a Sihăstriei. „În Elveţia el umbla ca la Sihăstria. Nu mânca carne, purta centura de călugăr, culionul, încât atunci când a venit în ţară, la părintele Cleopa, acesta i-a îngăduit mai multe. De pildă să nu poarte tot timpul centură, ca pustnicul. Pentru că el umbla ca la Sihăstria. Era foarte riguros, spunând că dacă aşa trebuie, aşa face. Un an de zile, cam aşa, a predat, fiind călugăr, apoi a venit în ţară în calitate de consilier la Patriarhie. În octombrie 1988 a primit rangul de protosinghel. Cât a stat la Bucureşti avea chilia lui la Mănăstirea Antim şi, dacă vreunul dintre călugării de la Sihăstria - că eram vreo 100 - mergea la Bucureşti, trecea pe la el, că era fratele nostru. Iar el venea destul de des acasă, la Sihăstria”, continuă zâmbind părintele Vitalie.
Acesta a ţinut să menţioneze că datorită vieţii sale de la Mănăstirea Sihăstria, ca monah, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei de mai târziu a acordat o atenţie deosebită vieţii monahale. Din iniţiativa şi cu binecuvântarea sa s-au reînfiinţat şi s-au construit foarte multe mănăstiri şi schituri în Arhiepiscopia Iaşilor, s-au adus îndreptări necesare Regulamentului vieţii monahale şi s-au luat măsuri administrative, care să permită o viaţă organizată cât mai bine în mănăstiri şi multe altele.
▲ „Dumnezeu cheamă la misiune şi altfel decât ne aşteptăm noi”
În numărul 2 din februarie 2005 al revistei „Însemnări ieşene”, Corneliu Ştefanache semna un interviu cu IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Acest interviu a fost publicat la 1 iulie 2006 în ziarul „Lumina”. Vă prezentăm, în continuare, fragmentul în care Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei vorbeşte despre începuturile sale ca monah şi despre ce l-a făcut să-l iubească pe părintele Cleopa.
Ce v-a determinat să optaţi pentru monahism?
Marile decizii nu se iau atât în funcţie de idei mari, cât sub influenţa unor persoane deosebite. Mai întâi, m-a fascinat părintele Cleopa şi viaţa Mănăstirii Sihăstria. Apoi, m-a îndemnat la aceasta şi Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist. În iulie 1987 am venit de la Geneva, unde eram profesor, în vacanţă acasă, în România. PF Părinte Patriarh nu se afla la Bucureşti, ci în vizită la Iaşi, fiind şi locţiitor de Mitropolit al Moldovei şi Sucevei. M-a îndemnat, mai în glumă, mai în serios, să fac o cerere de intrare în monahism, aşa ca să fie acolo. Apoi a dat-o diaconului Ioachim Giosanu să o înregistreze. După vreo zece zile de vacanţă, mi-a spus prin telefon că totuşi este nevoie să merg la Mănăstirea Sihăstria pentru tunderea în monahism. Acolo am fost primit cu multă bucurie. Părintele Cleopa mi-a fost naş de călugărie, iar părintele Victorin m-a tuns în monahism în ajunul sărbătorii Schimbării la Faţă (5 spre 6 august 1987). După călugărie, am urmat întocmai rânduiala Mănăstirii Sihăstria, cu toată severitatea ei: cinci zile am stat îmbrăcat şi în stare de veghe. Am simţit atunci că bucuria care venea de dincolo de oboseală nu era din lumea aceasta, ci venea din harul lui Dumnezeu. Când m-am reîntors la Geneva monah, cu centură şi culion, cu metanii şi camilafcă, a fost un şoc pentru toţi colegii profesori. În anul următor, 1988, de sărbătoarea Sfintei Cruci, am fost chemat în Ţară, în România. PF Părinte Patriarh Teoctist m-a numit consilier la Patriarhie pentru relaţii interortodoxe şi ecumenice, dar şi conferenţiar la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti. Am locuit la Mănăstirea Antim, unde am avut duhovnici pe părintele Sofian şi pe părintele Adrian. Am întâlnit acolo oameni smeriţi şi evlavioşi, care veneau la mănăstire pentru a se întări spiritual. A venit apoi revoluţia din decembrie 1989, cu toate schimbările şi valurile ei. În martie, am fost ales episcop-vicar la Timişoara, iar pentru că se cerea atunci să fie promovaţi şi ierarhi tineri, în 7 iunie 1990 am fost ales, iar în 1 iulie 1990, instalat ca Mitropolit la Iaşi. După instalarea din Catedrală, când am urcat în apartamentul mitropolitului, am văzut masa rotundă pe care, în iulie 1987, am scris cererea de călugărie. Judecata lui Dumnezeu este diferită de cea a oamenilor. Nu ştiam atunci ce se va întâmpla mai târziu. Multele mănăstiri şi schituri noi care s-au înfiinţat după aceea, în Moldova şi în toată România, ne arată că Dumnezeu cheamă la misiune şi altfel decât ne aşteptăm noi, după calculul omenesc.
„În el vedeam realizat, într-o persoană vie, ceea ce am citit în multe cărţi”
Cât aţi stat la Mănăstirea Sihăstria aţi avut ca duhovnic pe părintele Cleopa. Îmi închipui că Înalt Prea Sfinţia Voastră l-aţi ales. Ce v-a atras la el şi care este moştenirea lăsată de dânsul pentru viaţa monahală?
Părintele Cleopa m-a impresionat încă din primul an de studii la teologie când am făcut, împreună cu studenţii de la Sibiu, o excursie la mănăstirile din Moldova (1971) condusă de pr. prof. Mircea Păcurariu. Atunci ne-a vorbit cald şi convingător, folosind citate din Sfinţii Părinţi ai Bisericii. Chipul său luminos şi credinţa sa puternică arătau o prezenţă spirituală deosebită. Veneam apoi, adesea, vara la Mănăstirea Sihăstria unde întâlneam şi alţi părinţi duhovniceşti, mai ales pe părintele Paisie Olaru, un alt purtător de Duh Sfânt, de lumină şi multă pace interioară. Părintele Cleopa era un călugăr pastoral şi misionar la biserică şi în chilia sa, prin rugăciune, prin predică, prin sfat şi prin însăşi prezenţa sa. Era un om împăcat cu Dumnezeu şi cu sine însuşi, care îmbina smerenia cu ştiinţa teologică, misiunea cu milostenia şi bunătatea cu bucuria. Ca monah adevărat şi matur, el nu judeca pe ierarhi, ci asculta de ei cu toată sinceritatea şi se ruga pentru ei în biserică şi la chilie. Adesea, când îl vizitau ierarhi, el le vorbea de marea misiune pe care o au ei azi şi de apărarea dreptei credinţe în faţa sectelor de tot felul.
Toată lucrarea sa era întemeiată pe Sfânta Scriptură şi pe Sfânta Tradiţie a Bisericii; pentru toate învăţăturile şi îndemnurile sale avea citate şi exemple din scrierile şi vieţile sfinţilor, evitând pe cât putea să exprime vreo opinie strict personală, individualistă, născută din izolare sau orgoliu. Gândea şi trăia cu adevărat bisericeşte, era un învăţător talentat şi senin, bogat sufleteşte şi popular, care se ruga mult şi citea mult, pentru a se menţine în comuniune de gândire şi simţire cu Sfinţii Bisericii. Aceasta m-a fascinat ca teolog şi m-a făcut să-l iubesc. În el vedeam realizat, într-o persoană vie, ceea ce am citit în multe cărţi.
