„Supernova” de la 200 de metri sub pământ

În România există planetarii la Iași, Galați, Suceava, Constanța, Pitești, Baia Mare. Paradoxal, nu și în București. Dar, oricum, ai de unde alege! Nici unul însă nu se află la… 200 de metri sub pământ, precum cel inaugurat recent în salina Slănic Prahova! Mai mult, dacă doar cu o lună în urmă se deschidea la Brașov cel mai mare - pe atunci - planetariu din țară (12 m diametru, 103 locuri), cel lansat acum pe orbită e și mai și: 16 m și 200 de locuri. Prin amplasarea lui subterană, planetariul „Supernova” este probabil unic în lume, iar experiența trăită aici, greu de descris!

Definiția de dicțio­nar a planetariului, „construcție spe­cială, în formă de cupolă, pe care se înfățișează, cu un aparat de proiecție special, aspectul bolții cerești cu stelele și constelațiile, precum și deplasarea aparentă a acestora, a planetelor, a Soarelui și a Lunii etc.”, nu are cum să redea fasci­nația spectacolului care te proiectează în Univers. În versiunile mai vechi, planetariile, mai exact aparatele sofisticate care asigură proiecția pe cupola planetariului, desenau de jur împrejurul spectatorilor con­stelațiile universului, iar prezentatorul, folosind raza unui laser, le identifica pe rând. Azi, tehnica a avansat mult, astfel încât se poate proiecta orice, inclusiv filme și, cele mai spectaculoase din toate, simulări de călătorii prin spațiu.

„Imersie” este termenul-cheie și, deși planetariul subteran de la Slănic nu are încă, dar va avea, componenta 3D, senzațiile sunt tulburătoare atunci când plonjezi într-o roi stelar sau în intimitatea detaliată a inelelor lui Saturn.

Omul cu ideea

Povestea a început cum se poate mai frumos, cu un copil care visa la stele. Peste ani, Dragoș Brașov, fondatorul Asociației Astronomice Urania, a renunțat la un job corporatist pentru a-și urma visul din copilărie. Ușor nu este, dar, cu multă determinare și cu puțin ajutor, a izbândit. Deși cunoscătorii, oamenii aceia care știu întotdeauna mai bine decât tine ce trebuie să faci, l-au sfătuit să-și ia un aparat și o cupolă mai mică, inclusiv din rațiuni de transport. Dimpotrivă, el s-a ambi­ționat la unele mai mari, pentru că preocuparea lui este să aducă aici cât mai mulți oameni și în special copii.

Cum cu umor amar povestea Magda Stavinschi, cercetător onorific și fostă directoare a Institutului Astronomic al Academiei, mai întâi s-a găsit un aparat, dar nu exista clădirea, apoi au făcut clădirea, dar nu mai era disponibil un aparat… A trebuit să vină un om ca Dragoș Brașov și să se adopte soluția domului mobil. Dar nici acesta nu era tocmai ușor de amplasat, până au găsit o nesperată deschidere, la propriu și la figurat, în mina Unirea din Slănic Prahova. Acolo, „Supernova” este o prezență absolut senzațională.

Poate părea un detaliu, dar contează atunci când stai mult timp cu capul dat pe spate: spectatorii sunt așezați pe niște fotolii ingenioase care sunt umplute cu puf și au o geometrie variabilă: se adaptează poziției pe care vrei s-o iei.

Primul pas

Evenimentul inaugural a fost triplu, căci se celebrau în același timp un secol de existență a Uniunii Internaționale de Astronomie și, mai bine cunoscut pentru noi, primul pas pe Lună, în urmă cu 50 de ani. Despre acesta din urmă, dar și despre istoria Lunii și cea a explorării sale, a făcut o spectaculoasă prezentare cine altul decât singurul cosmonaut român, Dumitru Prunariu. Am aflat, astfel, multe lucruri interesante despre programul Apollo: toate lansările rachetei Saturn V, proiectată de celebrul Wernher von Braun, au fost fără cusur, spre deosebire de una sovietică în care au murit 107 oameni în zona rampei de lansare; urmau să fie 20 de misiuni, dar după Apollo 17 s-a decis că s-au îndeplinit toate obiectivele știin­ți­fice, tehnice și… politice (în cursa cu URSS, care inițial „luase fața” cu primul om în spațiu și destule alte premiere); în programul Apollo a fost implicat și gigantul IBM, iar apariția primului microprocesor a fost urmare directă a experienței astronautice.

Artemis, sora lui Apollo

Ce-a fost e puțin față de ce urmează, căci Statele Unite au lansat deja programul Artemis, sora lui Apollo, care are ca scop revenirea oamenilor pe Lună ca să rămână acolo. Se intenționează, așadar, colonizarea, dublată de realizarea unei stații pe orbita lunară, similară actualei SSI de pe cea terestră, stație care va folosi ca „bază” atât pentru activitățile lunare, cât și pentru plecarea spre Marte. Termenul pentru primul om din nou pe Lună este foarte apropiat: 2022.

Guvernul american nu este însă singurul care se gândește la asta. Celebrul Elon Musk lucrează la o navă extrem de spațioasă, spre deosebire de toate cele de până acum, pe care vor putea avea loc inclusiv spectacole, spre întreținerea echipajului, dar și a turiștilor lunari. Musk susține că în maximum 100 de ani vor fi un milion de oameni pe Lună.

În al treilea rând, Google a anunțat un premiu de 20 de milioane de euro pentru echipa care va reuși să trimită pe Lună un vehicul-robot care să parcurgă măcar 500 de metri, transmițând noi imagini de acolo. Una dintre condiții este ca finanțarea să fie 90% privată, excluzând astfel programele de stat. Ei, bine, zeci de echipe sunt deja înscrise în cursa desfășurată sub sloganul sugestiv „Back to the Moon. For good”.

Nu în ultimul rând, mai trebuie spuse două lucruri: explorarea Lunii nu mai e de ceva vreme exclusivitatea rușilor și americanilor: India, China și Japonia sunt deja acolo, pe orbită sau pe solul lunar; iar noile programe spațiale, inclusiv Artemis, sunt gândite să fie, asemenea Stației Spațiale Internaționale, rodul unei largi colaborări între diferite state și parteneriate stat-privat. De pildă, viitorul vehicul lunar american nu va mai fi produs de NASA, ci de firma sau consorțiul de firme care vor fi în stare să-l realizeze, firește, conform specificațiilor Agenției Spațiale.

O intervenție interesantă a avut-o Alexandru Mironov, care a vorbit despre democratizarea științei și evadarea şcolii dintre pereții unei clase. La începutul lui iulie, un milion de oameni (printre care 30 de români, inclusiv Alexandru Mironov) au venit, din toate colțurile lumii, în deșertul sud-american Atacama, ca să vadă eclipsa totală de soare. Cei care au vrut să urmărească fenomenul alături de astronomii de la European Southern Observatory au plătit fără să clipească 2.000 de dolari. Biletele s-au epuizat în trei minute!

Cât despre școală, sunt tot mai numeroase locurile, precum planetariul proaspăt inaugurat, în care copiii și tinerii acumulează pasionante informații tehnice și științifice.

Frumusețe arhitecturală subterană

Salina însăși este o adevărată frumusețe arhitecturală subterană. Construcția minei Unirea e unică în lume: săli trapezoidale, cu pilier central, înalte de 70 de metri, la adâncimea de 208 metri, pe 53 000 de metri pătrați. Salina e deschisă publicului din 1970, iar drumul cu microbuzul prin tunelul întunecat și șerpuitor satisface toate nevoile de adrenalină, mai ales că pardoseala e serios denivelată.

Exploatarea sării, provenită din șapte lacuri subterane, are o vechime de trei secole. Baia Verde, Dorobanțești, Baia Baciului, Mihai, Carol, Victoria sunt nume de exploatări din istoria locului. Cea mai recentă s-a deschis în… 1992. Și, apropo de mina Carol, pentru impor­tanța economică națională a extracției de sare, regele Carol I a vizitat Slănicul de patru ori, prima dintre vizite fiind imortalizată într-o pictură aflată la Palatul Peleș.