Medicina de urgență este o specializare deosebită între cele din acest domeniu vast care are în vedere vindecarea omului. Una e să fii medic legist, medic de familie, medic de medicina muncii și cu totul altceva să lucrezi în UPU (Unitatea de Primiri Urgențe). Aici intri fie pentru că ai un spirit de jertfelnicie ieșit din comun, fie ai nevoie de adrenalină și nu o găsești decât în contact cu situațiile dificile. În UPU gărzile sunt... gărzi adevărate. Nu ai timp nici să te uiți pe geam și să-ți spui: Hmmm, deja s-a făcut dimineață. Uneori te duci cu mâncarea pe care ai adus-o de acasă neatinsă. Un medic de urgență seamănă cu un pilot de supersonic, ia deciziile corecte nu în minute, ci în secunde. Doctorița Diana Cimpoeșu e șefa UPU de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, dar și profesoară la UMF „Gr. T. Popa” din capitala Moldovei. Despre o gardă mai puțin obișnuită, petrecută de Crăciun, ne povestește domnia sa în materialul de față.
Tabăra de creație „Vara pe uliță”, vacanță în inima orașului
Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” din București organizează până la data de 11 august 2017 Tabăra de creaţie „Vara pe uliţă”. Aceasta face parte din programul pedagogic „Vacanță la Muzeul Satului” și a împlinit 25 de ani de la înființare și 10 ani de când este brand.
Ediția din acest an aduce în atenție meșterii populari care „au crescut” pasiunea copiilor pentru meșteșug și micuții care și-au întrecut maeștrii. Potrivit organizatorilor, Tabăra de creaţie „Vara pe uliţă” reprezintă o alternativă bună pentru a petrece vacanţa de vară în Bucureşti, într-un mod educativ. Atelierele propuse, dar şi activităţile din pauza de divertisment sunt gândite special pentru toate categoriile de vârstă şi au menirea de a promova patrimoniul cultural material şi imaterial al României.
Copii şi tineri, dornici să înveţe din tainele meşteşugurilor tradiţionale româneşti, sunt așteptaţi să participe în fiecare zi, de luni până vineri, între orele 10:00 şi 14:00, timp de 6 săptămâni la atelierele taberei: olărit, modelaj, încondeiat de ouă, ţesut, croit ii, modelaj - grupa baby, sculptură în lemn, icoane pe lemn, icoane pe sticlă, măşti populare, podoabe populare, împletituri textile, împletituri vegetale, pictură naivă, păpuşi, instrumente muzicale, dansuri populare, jucării din lemn. Sunt organizate și ateliere de pictură - desen grupa baby, foto, teatru de păpuşi.
„Toate atelierele de creație din cadrul Taberei «Vara pe uliță» au în vedere dezvoltarea aptitudinilor și conturarea talentelor încă nebănuite ale multor copii și în același timp să asigure prietenia, socializarea, relaxarea, convivialitatea, toate necesare pentru dezvoltarea armonioasă a unui tânăr. Tinerii își dau întâlnire cu jocul, cântecul, descoperirea patrimoniului, descoperirea obiectelor din gospodărie sau, mai bine spus, a monumentelor din cadrul muzeului prin diversele concursuri de îndemânare și perspicacitate”, a explicat inițiatoarea programului, cercetător doctor Aurelia Cosma.
Conducerea muzeului a avut în vedere, anul acesta, activitățile de protejare și prevenție, cu sprijinul Inspectoratului General al Poliției Capitalei, al primului ajutor, cu sprijinul Crucii Roșii Române și nu în ultimul rând de educare pentru o viață sănătoasă cu Asociația pentru Protecția Consumatorului, a mai spus coordonatorul programului, Aurelia Cosma. De asemenea, cercetătorul muzeal a menționat prezența în cadrul activităților a unor asociații sportive, cum ar fi cea de oină sau de karate, dar și Teatrul de păpuși „Clopoțel”.
Între orele 12:00 şi 13:00 are loc „Pauza de divertisment” în care se desfășoară activităţi de socializare - dialogul civilizațiilor, jocuri tradiţionale din satul de altădată, concursuri, teatru, poezie, instrumente muzicale, cunoașterea animalelor domestice, activități de prevenție și prim ajutor, noţiuni de protecţie şi reguli de circulaţie, dar și grădinărit.
Activitățile din cadrul taberei sunt structurate pe șase module, pentru care încă se mai fac înscrieri, de luni până joi, între orele 10:00 şi 16:00, și vineri între orele 10:00 şi 13:00, la sediul muzeului sau online. Pot participa copii și tineri între 3 și 18 ani, iar cei mai mici, până în 9 ani, vor avea nevoie de un însoțitor. Accesul se face în urma achitării unei taxe, însă, în limita locurilor disponibile, pot participa gratuit persoane cu dizabilităţi sau cu probleme sociale.