De prea multe ori uităm că fiecare organism viu mănâncă potrivit celor puse în firea lui de Creator. Şi că hrana zilnică trebuie rânduită ca o rugăciune. Am meditat la toate acestea într-o zi de ianuarie, în familia lui Ion Ibrian, din satul Trăisteni, comuna Valea Doftanei, judeţul Prahova, care ne-a primit în gospodăria lui şi ne-a vorbit despre… caşcavea! Un aliment autentic, specific zonei, lipsit de explicaţie încă în DEX, dar care, de vreo 12 ediţii, îşi etalează aromele într-un festival local, purtând tainic în savoarea lui o binecuvântare ancestrală.
Cei mai mulţi dintre noi am pierdut, din pricina păcatelor, a mândriei şi a aroganţei faţă de Dumnezeu, priceperea tainei care uneşte, dincolo de cele văzute, omul cu cerul. Şi nu mai înţelegem din ce cauze, uneori, munca noastră este lipsită de roadă. Moşii şi strămoşii noştri cunoşteau însă şi respectau binecuvântarea lui Dumnezeu dată făpturii spre a creşte şi spre a da rod bun la vreme potrivită. Căci nimic, nici mâncarea chiar, nu trebuie produs sau consumat fără a fi binecuvântat de Domnul şi fără a-I mulţumi Lui.
Purtând o discuţie cu nea Ion Ibrian, zis nea Nică, din Trăisteni, aveam să descoperim într-o atenţionare a sa adâncul înţeles al lucrurilor ce se păstrează tainic în toate cele ce se fac.
Curăţia sufletului ca măsură
Am ajuns în gospodăria lui într-o zi neverosimil de caldă dintr-un ianuarie împrimăvărat înainte de vreme, mânaţi de curiozitatea de a afla „secretul“ celebrei caşcavele care se produce aici, pe Valea Doftanei. Un fel de caşcaval, care nu este caşcaval, dar căruia, anual, în crucea toamnei, autorităţile locale îi organizează un faimos festival. Gustasem cu numai câteva zile înainte din celebrul produs adus de un coleg în redacţie, şi nu puteam pricepe de ce este atât de bun, fără egal în arome.
Nea Nică Ibrian, un bătrân de 76 de ani, ne-a primit cu bucurie şi ne-a vorbit despre acest nemaipomenit produs local, nu ca despre un secret, ci ca despre o taină. „Din neam în neam, oamenii de pe această Vale a Doftanei păstrează o datină prin care acest produs, pe care l-au numit caşcavea, poate fi păstrat o perioadă mai lungă“. Bătrânul ne-a descris apoi „tehnologia“, destul de complicată, care face caşcaveaua diferită de caşcavalul obişnuit, metodă care presupune, în esenţă, închegatul laptelui, opărirea caşului obţinut, dospirea lui, ţinerea la saramură şi afumarea, după reţete vechi, cu specificităţi păstrate de fiecare în familie.
„Caşcaveaua se face din lapte de vacă, de oaie, de bivoliţă sau de capră. Din laptele de oaie, fiind mai gras, iese un produs mai consistent şi mai mare. La noi acasă, din 15-16 litri de lapte de vacă, se obţine o caşcavea de 1,3 kg. Din cel de oaie, din aceeaşi cantitate, iese o caşcavea de aproape 2 kg. La fel din laptele de bivoliţă sau din cel de capră. Caşcaveaua diferă aproape de la familie la familie, în funcţie de metoda prin care o produce fiecare. Tradiţia este aceeaşi, obiceiul la fel, dar diferă de la om la om. Înainte însă de orice, caşcaveaua depinde de sufletul omului… De curăţia lui, dar şi de curăţenia trupească a celor care o produc, dincolo de condiţiile igienice în care se realizează produsul“, ţine să ne atenţioneze bătrânul. „Părinţii noştri, înainte de a transporta bolovanii de sare pentru animale la baciul de la stână, duceau o gogea din ea la preotul satului, care o sfinţea, o binecuvânta, o ţinea în altar de iarna până primăvara, până porneau oile la munte. Şi nu se pleca cu oile până ce părintele nu aduna satul, făcea sfeştanie şi stropea cu apă sfinţită şi binecuvânta animalele şi oamenii. În perioada comunistă însă tradiţia s-a năruit“, ne-a mărturisit nea Nică.
Binecuvântare şi mulţumire
Aici, la Trăisteni, în casa lui Nică Ibrian, ni s-a revelat nouă înţelesul că omul nu trebuie să se creadă atotstăpân şi puternic şi că munca mâinilor noastre rodeşte frumos dacă sufletul şi trupul ne rămân curate şi binecuvântate de Creator. Ceea ce mulţi, astăzi, numesc „secretul caşcavelei de pe Valea Doftanei“ este de fapt o taină prin care Dumnezeu ne trece, prin hrana binecuvântată şi sfinţită de El, de la o „hrănire spre moarte, la o hrănire spre viaţă“, cum spunea un părinte, sfinţindu-ne şi pe noi deodată.
Caşcaveaua de pe Valea Doftanei diferă de la om la om, cum spune nea Nică, tocmai pentru că nu este un produs oarecare, ci calitatea lui depinde de sufletul fiecăruia. De cum fiecare ştie să mulţumească lui Dumnezeu pentru darurile primite şi să facă din hrana lui zilnică rânduială ca pentru rugăciune, jertfă, aşa cum moşii şi strămoşii au ştiut să facă, să păstreze şi să transmită. Acest adevăr ni l-a destăinuit gazda noastră dovedindu-ni-l cu bucăţile de caşcavea pe care ni le-a servit, dar şi prin curăţenia casei, a animalelor, a ogradei, prin icoanele de pe peretele de la răsărit, cu respectul faţă de preoţii satului, faţă de aproapele, pe care îl tot primea cu bucate pe masă, căci în casă era zi de pomană.
Înainte de a pleca, nea Nică ne-a plimbat prin atelierul lui de tâmplărie, ne-a arătat practic cum se produce caşcaveaua, bucurându-se ca un copil de oaspeţi şi de frumuseţea şi binecuvântarea lucrului mâinilor lui. Iar noi am plecat spre casele noastre ceva mai luminaţi la suflet, mai înţelepţiţi şi bucuroşi să aflăm oameni credincioşi, cu grijă de suflet şi de hrana lor binecuvântată, care îi trece, senini, dinspre moarte spre viaţă...
