Sunt patru decenii de când Copoul, dealul Iașilor devenit legendar grație universității și studențimii care l-a urcat generații de-a rândul, se transformă, la fiecare sfârșit de iunie, într-un creuzet în care se mixează miraculos energiile pământului și ale oamenilor. Olari care mai cred în meșteșugul lor cuceresc acest spațiu an de an, aducând pentru mult așteptata întâlnire cu ieșenii crâmpeie din rostul și moștenirea pe care le perpetuează, dar, mai ales, câte un pic din propriul lor suflet.
Nu poate fi închipuire mai caldă, mai sensibilă, mai dătătoare de sens într-o lume în care contururile normalității sunt din ce în ce mai difuze, decât o manifestare culturală cum este Târgul Național de Ceramică „Cucuteni 5000”, organizat anual la Iași. Considerat de către ceramiști și etnografi unul dintre cele mai mari, mai valoroase, sub aspectul exponatelor, dar și al atât de îndelungatului său parcurs, târgul este deopotrivă așteptat de meșteri din toată țara, dar și de ieșeni. În cei 40 de ani de existență, a devenit o tradiție a locului, adăugată celor mai vechi, înnoită mereu prin frumusețea oalelor de lut, prin simplitatea și harul olarilor, prin dragostea nesfârșită pe care aceștia o poartă unui meșteșug aflat la crepusculul propriei existențe. „Această ediție scrie istorie într-un meșteșug” şi celor care l-au practicat le „datorăm continuarea ceramicii românești”, a apreciat, la deschiderea târgului din acest an, cercetătoarea Corina Mihăescu, de la Institutul de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu” al Academiei Române.
Un pic din profunzimea Iașiului, din căldura și molcomul fel de a fi al ieșenilor e încapsulat, cumva, în ceea ce înseamnă și a devenit acest târg ca manifestare culturală. Este un fabulos transfer de energii printre atâtea oale, printre olarii și drămuitorii veniți să audă cum sună lutul copt. Iar Parcul Copou e ca un bunic etern - îi primește pe toți la fel, de fiecare dată. Pe aleile lui, înțesate de vizitatori, vibrează o stare de efuziune și de bucurie nedisimulată. Ieșenii își salută meșterii preferați, pe care-i caută și cu care se întâlnesc an de an, alții se uită după olarii care n-au mai participat la edițiile precedente, curioși să descopere noutățile târgului. Unii vin, pur și simplu, să retrăiască plăcerea de a admira vasele, de a le cântări în mână, de a ciocăni oalele burtoase de sarmale sau de borș, ca să priceapă, după sunet, dacă au fost arse cât trebuie.
În atmosfera zumzăitoare a zilelor de sfârșit de iunie se simte, de fapt, plăcerea târgovețului de a târgui. Iar târguielile pot fi căni și cănițe, oale, urcioare, străchini, vase de copt ori numai de înfrumusețat casa, tăvăli, untare, farfurii. Toate aduse de meșteri olari care se încăpățânează să țină viu un meșteșug atât de dificil de dus, azi, mai departe, veniți din zone cu tradiție în olărit - de la Vădastra - Olt, de la Horezu - Vâlcea, de la Măldăeni - Teleorman, de la Dorohoi și Cătămărăști Deal - Botoșani, de la Marginea - Suceava, de la Baia Mare și Cărbunari - Maramureș, de la Corund - Harghita, de la Braniștea - Galați, de la Borla - Sălaj, de la Schitu Stavnic și Tansa - Iași, de la Iurceni, Nisiporeni și Chișinău - Republica Moldova. „Este o ediție peste care plutește și o undă de tristețe, prin dispariția, în ultimii ani, a nouă dintre cei mai valoroși olari români. I-aș aminti pe Cornel Sitar de la Baia Mare, Dumitru Mischiu de la Horezu, Sonia Iacinschi de la Botoșani, Florin Colibaba de la Rădăuți”, a spus academicianul Ion H. Ciubotaru, membru al juriului în aproape fiecare ediție.
Ceramica utilitară, punctul nodal al târgului
Chiar dacă în bucătăriile de azi se regăsesc vase de serie, mai rezistente, ușor de spălat și depozitat, ieșenii iubesc vasele de lut, pe care le cumpără, le folosesc sau le dăruiesc de sufletele celor adormiți, la Moși. Așa că, an de an, punctul nodal al târgului este ceramica utilitară. Oalele de sarmale, cele de umplut borș, oalele de lapte, castroanele sau străchinile sunt cele care se și vând primele. Deloc întâmplător, Centrul Judeţean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiţionale Iaşi, în calitate de organizator, ca și juriul târgului încearcă să încurajeze olarii din centrele vechi de ceramică utilitară să nu abandoneze meșteșugul, în ciuda greutăților de tot felul. De altfel, marele premiu al acestei ediții, Premiul „Ion Diaconu” (denumit după cel mai iscusit olar din centrul de olărit de la Tansa, județul Iași), a fost acordat tot unui meșter care face, de zeci de ani, ceramică utilitară roșie - Dumitru Pașcaniuc din Marginea, județul Suceava. „Vremurile sunt grele, dar noi ne străduim să ducem tradiția mai departe”, a spus, cu modestie, olarul, autor, ani de-a rândul, al unei ceramici nu doar de o frumusețe și o simplitate fermecătoare, ci și de o foarte bună calitate.
Olăritul de Tansa, revitalizat de Rodica Mocanu
O reală emoție a produs reîntâlnirea ieșenilor cu ceramica de Tansa, sat vechi de olari din județul Iași, în care, în ultimii ani, meșteșugul nu s-a mai practicat, fiind considerat dispărut. Însă Rodica Mocanu, îndrăgostită de oalele copilăriei sale și de istoria meșteșugurilor pe care satul în care a crescut o duce în spate, și-a propus imposibilul - să se apuce de olărit și să țină viu spiritul strămoșilor de la Tansa. Și a reușit. „Proiectul este al Asociației «Paradisul Copiilor». Prima fază a constat în reabilitarea caselor interbelice de la noi din sat, apoi una dintre aceste case a fost transformată în muzeu al satului. Iar într-o a treia fază s-a urmărit renașterea meșteșugului olăritului. A fost o provocare pentru mine; am început cu vase mai mici, apoi din ce în ce mai mari. Am luat ca model vase făcute de meșterii noștri vechi - Olaru, Cristian, Zbera, apoi de Ion Diaconu. Încercăm să le readucem în atenția publicului așa cum au fost ele, să nu ne depărtăm de la originalitate”, spune Rodica Mocanu. Motive unice, precum ochiul iepurelui, degețelele, aripa vrabiei și pânza păianjenului au putut fi îndelung admirate pe aceste vase atât de simple, atât de grațioase, cu care ieșenii au fost ani de-a rândul obișnuiți, dar care dispăruseră din târg odată cu plecarea din această lume a ultimilor olari tănseni.
La fel de admirată a fost și ceramica de Zalău a olarului Jozsef Csaba Csibi, venit pentru prima dată la târgul de la Iași, de o uluitoare expresivitate artistică. Multe dintre vasele sale, ca și ale celorlalți olari, se odihnesc acum în casele ieșenilor și ale colecționarilor veniți la târg, unde vor fi răsfățate cu privirile până la anul, când și alte minuni plăsmuite în lut li se vor alătura în acest permanent exercițiu de dragoste.
