Puține sunt cazurile în care satul și imaginea țăranului austriac contemporan se aseamănă cu ceea ce există pe la noi. În cele mai multe situații, așezările rurale austriece par mai degrabă mici burguri turistice. Cu toate acestea, Johann Krackhofer, un țăran din localitatea Bruck an der Leitha, din landul Austria de Jos, aflat la granița cu Burgenland, aduce cel mai mult cu românul nostru de la țară. Crește oi, văcuțe, măgari, păsări și albine, cultivă pământul, dar o face mai degrabă ca un hobby. Îndeletnicirea îi aduce satisfacție sufletească, iar uneori chiar și profit.
Într-o zi de sfârșit de vară fierbinte, o echipă de jurnaliști de la Centrul de Presă BASILICA al Patriarhiei Române, din care am făcut parte și noi, împreună cu părinții protopopi Grigore Melnic de la Câmpina și Cristian Burcea de la Ilfov Nord au vizitat gospodăria țăranului austriac Johann Krackhofer din Bruck an der Leitha. Ca peste tot pe unde am mers în Austria, și aici am fost însoțiți de părintele paroh dr. Nicolae Dura, de la parohia românească din Viena „Sfântul Apostol Andrei”, vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe de Germania, Austria și Luxemburg, care ne-a asigurat informarea și înțelegerea cât mai detaliată a vieții rurale, a experiențelor și rezultatelor muncii practicate astăzi de țăranii austrieci.
Istoria satului
Satul Bruck an der Leitha, străbătut de râul Leitha, este o așezare veche, cu urme de viețuire materială încă din neolitic, prin care în epoca romană au trecut două drumuri importante: cel al chihlimbarului și „Via Militaris”. Aici a existat fortificația romană Carnuntum, înființată, după cum se pare, pe locul unde în Evul Mediu s-a ridicat castelul ducelui Harrach, din care astăzi se mai păstrează ceea ce se numește „Turnul roman”. În timpul marilor asedii turcești asupra Vienei din 1529 și 1683, cetatea Bruck nu a opus rezistență, ceea ce explică păstrarea aproape intactă a zidurilor ei până în prezent. În timp, zona a devenit un important centru de producție și comercializare a vinului. Astăzi, Bruck an der Leitha este capitala districtului cu același nume și are o populație de aproximativ 7.300 de locuitori. Așezarea este foarte prosperă, datorită unui important parc eolian care generează atât energia pentru consumul propriu, cât și cantități suplimentare pe care le vinde sistemului energetic național. Pe lângă această sursă de venituri, unii locuitori cultivă pământul, cresc animale și albine, dezvoltând mici afaceri familiale care asigură aprovizionarea cu produse alimentare proaspete întregii comunități. Deschis turismului, satul se mândrește cu zidurile vechii cetăți din secolul al XIII-lea, cu o biserică barocă și cu parcul și castelul medieval Schloss Prugg, al ducilor de Harrach, pe pământurile cărora, în decursul anilor, au lucrat mai multe familii de sași din Transilvania.
Gospodăria din zid
„Cazul” țăranului Johann Krackhofer pe care l-am vizitat pare unul mai special, raportat la modul în care se practică astăzi agricultura în această țară a Uniunii Europene. Deși, în esență, munca lui ține mai degrabă de un hobby, rezultatele obținute de fermier pot constitui un exemplu individual și o interesantă experiență rurală, mai ales pentru pensionarii de la noi, care, după încetarea activității, se retrag la sat, unde pot dezvolta pasiuni deopotrivă plăcute și rentabile.
Domnul Johann Krackhofer are aproape 60 de ani, este căsătorit și are trei copii. De 26 de ani este angajat ca om de serviciu la o școală, unde lucrează de la ora 5:00 până la ora 14:00. Iar de animale se ocupă numai după terminarea programului. Casa lui din sat este lipită de zidul vechi al cetății din Bruck an der Leitha, ridicat pe vremea asediilor turcești. În acest zid are un grajd în care crește câțiva măgăruși, păsări și porci, o șură, un spațiu autorizat în care sacrifică animalele pentru consumul propriu și pentru vânzarea cărnii. Omul are doar produse bio: carne, ouă, miere, toate realizate și comercializate conform durelor norme impuse de Uniunea Europeană.
La câțiva kilometri distanță de sat, fermierul Krackhofer crește 130 de oi, alți măgăruși și câteva rase de animale exotice. Acestea sunt puse la dispoziție diferitelor instituții care le folosesc în tratarea psihoterapeutică a unor persoane cu handicap, cum sunt cele care lucrează într-un atelier special din localitatea vecină, sau în proiectele unor școli din zonă și chiar din Viena, care aduc copiii aici să cunoască nemijlocit animalele, să afle cum se hrănesc, pentru ce sunt crescute, ce produse se obțin de la ele etc. Măgărușii domnului Krackhofer sunt crescuți doar pentru a participa la unele procesiuni care se desfășoară în localitate, mai ales în perioada Crăciunului, dar și pentru plimbări, „mergând pe lângă ei, ca să poți gândi mai bine!”, după cum ne mărturisește dânsul.
Am remarcat în gospodăria „de la câmp” a acestui țăran o rasă de oi pitice, adusă din Bretania-Franța, câteva văcuțe din rasa „Dahomey”, cu cele mai mici exemplare din lume, un ponei și o turmă de miei pitici destinați vânzării pentru a servi drept animale de „grădină”. Gunoiul rezultat de la acestea este împrăștiat ca îngrășământ natural pe cele trei hectare de teren, pe care le cultivă cu soia, porumb sau grâu și pentru care plătește impozit suma simbolică de numai 10 euro pe an, datorită rolului social pe care îl îndeplinește afacerea domnului Johann Krackhofer. Când nu se poate ocupa de culturi, el dă în lucru unor mecanizatori o parte de teren, pentru care le plătește 400 de euro pe hectar. Oamenii seamănă, recoltează și-i aduc producția acasă.
Johann Krackhofer desfășoară însă o activitate cu totul specială cu cele 130 de oi pe care le crește, mutându-le cu păscutul, controlat cu garduri din plastic, din loc în loc, pe unele terenuri private, de comun acord cu proprietarii lor, dar mai ales pe cele 30 ha de pădure, din cele 50 ha ale parcului vechiului castel al ducilor de Harrakh, arie protejată aflată în grija primăriei. În realitate, această îndeletnicire este o mică afacere, profitabilă și pentru autorități, și pentru gospodar: primăria „scapă” de iarba și buruienile care ar fi trebuit cosite, cu costurile respective, iar fermierul asigură astfel, pentru o bună perioadă de vară, hrana oilor. În plus, animalele îngrașă natural locul și „adună” pe lâna lor ciulinii, scăzând astfel potențialul înmulțirii buruienilor, ciulini care se vor îndepărta odată cu spălatul lânii tunse de pe animale!
Cu toate aceste interese comune cu ale autorităților, totuși, anual, familia fermierului achită bugetului local un impozit de peste 12.000 de euro.
Johann Krackhofer se pregătește de pensie, pentru că a muncit mult și are o contribuție semnificativă la sistemul asigurărilor sociale. Domnia sa ne-a spus că în curând va trece firma pe numele soției, dar va continua să lucreze până în anul 2023, pentru ca și soția să aibă o contribuție bună la sistemul de asigurări sociale, pentru a obține o pensie mai bună.
