Sfânta Muceniţă Ecaterina este prăznuită în Biserica Ortodoxă pe 25 noiembrie, iar printre puţinele biserici ocrotite de jertfelnicia eruditei Ecaterina, născută într-o familie de rang înalt din Alexandria Egiptului, se numără cea din satul ieşean Ulmi. Deşi se află pe drumul Hârlăului, la 50 km de Iaşi, cel mai vechi sat al comunei Belceşti îşi scrie în continuare istoria în tihnă. Asemenea muceniciei Sfintei Ecaterina, oamenii de aici au tras din greu să scoată ochii în lume, dar au răzbit cu ajutorul a trei mari piloni pe care s-au sprijinit: familia, şcoala şi Biserica.
„Tata Gheorghe“ operat la Spitalul „Providenţa“, Gabriela în tabără
Spitalul şi Policlinica „Providenţa” au avut onoarea de a veni în sprijinul domnului Gheorghe Mardari şi a strănepoatei sale, Gabriela.
În vârstă de 75 de ani, domnul Gheorghe şi-a asumat rolul de părinte pentru strănepoata sa încă de când aceasta avea două luni, întrucât mama Gabrielei a decis să rămână în Franţa, fără fiica ei. În anii care au trecut, domnul Gheorghe şi-a crescut singur strănepoata cu dragoste şi devotament şi a luptat pentru a o lua pe Gabriela în plasament prin hotărâre judecătorească. Aşadar, pentru Gabriela străbunicul ei este „tata Gheorghe”, cel care i-a oferit şansa de a rămâne în familie şi de a studia. În vârstă de 9 ani acum, Gabriela învaţă excelent şi urmează să parcurgă cursurile clasei a III-a.
Întrucât veniturile domnului Gheorghe sunt utilizate în mare parte pentru creşterea Gabrielei, vizitele la medic şi tratamentele pentru afecţiunile străbunicului au fost puse pe plan secund. Aflând povestea domnului Gheorghe şi a Gabrielei, Spitalul şi Policlinica „Providenţa” au decis să vină în sprijinul lor şi să le ofere investigaţiile şi tratamentul necesar în această etapă.
Pentru Gabriela vizita la Spitalul şi Policlinica „Providenţa” din luna iunie a fost una plină de entuziasm, starea ei de sănătate fiind una bună. Fetiţa a avut ocazia de a se echipa corespunzător şi de a intra în blocul operator, interacţionând cu personalul spitalului. Nu numai că şi-a învins frica de intervenţiile chirurgicale, ci chiar a menţionat că i-ar plăcea să devină medic.
Pentru domnul Gheorghe drumul către medici a fost unul repetat, întrucât, odată cu vârsta, au fost descoperite anumite afecţiuni ce au necesitat tratament şi chiar intervenţie chirurgicală. Suferind de cataractă, o boală oculară ce a evoluat de-a lungul anilor, domnul Gheorghe aproape că nu mai vedea cu ochiul stâng. Operaţia a fost puternic recomandată de către echipa Spitalului „Providenţa”, iar străbunicul a înţeles că, prin această intervenţie chirurgicală, şansele de a vedea mai bine sunt mari şi a acceptat sfatul medicilor. În data de 30 iulie, aşadar, domnul Gheorghe a fost operat şi, pentru că totul a decurs foarte bine, a doua zi a fost externat şi condus acasă.
În urma operaţiei, domnul Gheorghe a dorit să mulţumească echipei Spitalului „Providenţa” şi Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei pentru sprijinul oferit. „Nu am avut emoţii, operaţia s-a terminat foarte repede, nu am simţit nicio durere. Mulţumesc din suflet echipei şi domnului director pentru că m-au ajutat, eu vedeam foarte rău cu ochiul acesta şi de acum mă voi putea descurca şi mai bine să am grijă de fată”, a precizat domnul Gheorghe Mardari.
În timp ce domnul Gheorghe se afla internat la Spitalul „Providenţa”, strănepoata sa, Gabriela, se afla la Durău. Fata a înţeles că străbunicul ei trebuie să fie internat timp de două zile şi a dorit să participe, cu ajutorul Spitalului şi Policlinicii „Providenţa”, la o tabără organizată de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei şi care se desfăşoară în perioada 27 iulie-2 august. Alături de alţi copii, Gabriela a avut parte de multă bucurie şi de activităţi variate şi interesante, precum modelaj în lut, caiac pe lacul Bicaz, tir cu arcul şi drumeţii pe munte.
Sprijinul acordat de către Spitalul şi Policlinica „Providenţa” nu se va opri aici, acesta fiind doar începutul unei frumoase colaborări.