„Tuturor, toate le fii!“ este temelia faptică pe care şi-a aşezat întreaga slujire părintele Cornel Safta, parohul Bisericii „Sfinţii Constantin şi Elena“ din Sturzeni, Protopopiatul Târgovişte Nord, din Arhiepiscopia Târgoviştei, unul dintre cele mai frumoase locaşuri ortodoxe de ţară din judeţul Dâmboviţa. În fapt, în această realitate se regăsesc toţi credincioşii parohiei, ca într-o familie în care fiecare membru al ei slujeşte tuturor, în cel mai firesc şi roditor spirit creştin.
La Sturzeni, judeţul Dâmboviţa, din ce motive nu ştim, în octombrie, la ceasul la care am vizitat biserica, toamna se rătăcise pe undeva, dincolo de dealuri. Vara purta încă pe cap voalul de flori şi doar pe chip avea întipărită urma unei mirări de mireasă furată, parcă, de la propria-i nuntă. În rest, toate cele ale aşezării respirau firesc, în ritmul unei aşteptări, în care noi, pelerini de la oraş, ne descopeream copleşiţi de frumos între două anotimpuri.
În această stare, cu aceste gânduri fulgerându-ne mintea, ne-am avântat pe aleea încărcată de flori a bisericii, trecând pe sub bolta clopotniţei de lemn, şi am intrat în sfântul locaş, care ne aştepta cu uşile deschise, aşa cum îşi aşteaptă de fiecare dată enoriaşii şi nunţile lor cele adevărate, după cum aveam să aflăm de la părintele paroh Cornel Safta.
O istorie topită în timp
Istoria aşezării, precum şi cea a parohiei, se topeşte în timp, de unde doar câteva date au răzbătut până la noi: numele satului, care ar veni de la un boier pe nume Sturza, data atestării documentare - 2 octombrie 1469 - când Radu Voievod I, fiul lui Vlad Voievod, a cumpărat „Sturzenii şi Brana“; la 1806, satul de rumâni avea biserică de lemn şi un slujitor pe nume Petre Popa; la 1848, a început ridicarea unei alte biserici de zid, care a fost terminată la 1884, prin sârguinţa preotului Oprea şi cu osteneala câtorva zeci de familii, şi care avea acelaşi hram ca şi cea de lemn, „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“; meşterii care au ridicat-o nu se cunosc şi nici cine a pictat-o la început; în 1967, a fost pictat Sfântul Altar de către Neagu Eugenia, apoi, între 1969-1970, Dragoş Morărescu i-a zugrăvit pridvorul şi faţada; numeroasele cutremure au afectat-o repetat, motiv pentru care a stat închisă o perioadă; prin jertfelnicia credincioşilor şi a actualului părinte paroh, Cornel Safta, biserica a fost reparată, consolidată şi repictată de Teodor Delcea Munteanu, apoi sfinţită în 1998; în 2009, s-a refăcut clopotniţa, iar în 2011 s-au realizat vitraliile. De atunci, sfântul locaş a rămas permanent deschis credincioşilor lui, întocmai unei case în care fiecare slujeşte tuturor...
Frumuseţea bisericii lor
Familia preotului paroh Cornel Safta este din Sturzeni. Iar sfinţia sa slujeşte aici de 30 de ani. Alţi cinci ani a slujit într-o altă parohie. Are doi copii - o fată, un băiat - şi trei nepoţi. Fiul este preot în comuna Dobra, judeţul Dâmboviţa.
După ce ne-am închinat şi am vizitat biserica, admirând ordinea care domnea în ea, frumuseţea picturii, mai ales a celei din Sfântul Altar, sfeşnicele din lemn, împodobite cu vulturi, de o frumuseţe şi o eleganţă aparte, după ce am privit sfinţii din vitraliile gotice, prin lumina cărora lumea de dincolo de ele nu se depărta, ci se îngloba totului, ne-am retras cu părintele pentru a afla de la sfinţia sa tainele slujirii, cu atâta rodire, în propriul sat, în mijlocul celor care te judecă, „te cântăresc“ cu altă măsură, pentru că eşti „de-al lor“.
Lecţia iubirii aproapelui
„Faptul că sunt om al satului «încarcă» întrucâtva slujirea. Dar respectul se impune, dacă la rându-ţi îi respecţi şi tu pe oameni. Ei simt cum îţi este lucrarea. Şi dacă constată că este doar una exterioară, neimplicată în nevoile lor, se vor îndepărta de tine. Dar eu am făcut în aşa fel, încât să nu le fiu subiect de discuţie. Am încercat să nu-i dezamăgesc. În parohie sunt vreo 160 de familii, aici în Sturzeni, şi alte câteva în satul Priboiu“, ne spune părintele.
Am discutat apoi despre realizări, nu puţine la număr, şi trainice, despre care părintele, cu smerenie, refuză să vorbească. E suficient însă să priveşti jur-împrejurul bisericii, să vezi cum discută cu oamenii, cum aceştia îi răspund, ca să înţelegi adevărata dimensiune a slujirii părintelui Safta. „Am căutat să fiu tuturor toate. Să-l înţeleg pe fiecare. Şi, drept răspuns, avem biserica plină de credincioşi. Şi nu există slujbă la care să vină mai puţin de 50 de copii. De aceea, am organizat şi două coruri, unul de adolescenţi şi unul de copii mai mici. Şi asta mă determină să spun că simt mulţumirea credincioşilor mei. Am o comunicare directă, foarte deschisă cu ei. În acest fel, ei au căpătat încredere, atât în preot, cât şi în Biserică, iar prin răspunsurile lor mi-au conferit şi mie încredere şi forţă. Dacă un credincios nu vine la biserică o duminică sau două, înseamnă că s-a întâmplat ceva. Atunci merg eu la el să văd despre ce este vorba. Şi chiar dacă nu din cauza mea nu vine la biserică, îmi cer eu iertare. Acest mod de permanentă comunicare îi apropie de sfântul locaş şi de aceea răspund la toate chemările noastre. Muncesc pentru Biserică, şi eu deopotrivă cu ei. Ceea ce fac eu aici nu este o formulă de succes a activităţii preotului de ţară. Ci mai degrabă o formă de comunicare adecvată şi responsabilă cu comunitatea care, în cazul nostru, asigură realizarea întregului program pe care ni-l propunem. Cât timp te afli în mijlocul oamenilor, le cunoşti problemele, lucrurile se aşază firesc, de la sine. Prin această slujire, Sfânta Liturghie se continuă, într-o altă formă, şi dincolo de uşile bisericii. Pe om trebuie să-l zideşti, mai ales în aceste vremuri tulburi, pentru a-l face capabil să învingă încercările. Eu sunt convins că la vreme, noi, preoţii, vom da socoteală pentru sufletul fiecărui creştin din parohie. De aceea, slujesc la Sturzeni, nu cu mândrie, pentru că aceasta vine de la diavol, ci cu credinţa că trebuie să nu uit ce bine mi-a făcut mie Dumnezeu. Mi-am dorit întotdeauna să fiu preot al satului în care m-am născut şi să-i conving pe consăteni că preotul Îi slujeşte lui Dumnezeu şi oamenilor. Nimic altceva. Eu asta încerc. Şi sunt foarte mulţumit de rezultatele slujirii mele. Deci, tuturor, toate le fii, tu ca preot…“, ne mărturiseşte părintele Safta.
La Sturzeni, „Tuturor, toate le fii!“ nu este doar o inspirată expresie concluzivă, ci o slujire continuă a preotului şi credincioşilor lui, pentru a împlini ceea ce spune Sfântul Apostol Pavel: „Căci voi, fraţilor, aţi fost chemaţi la libertate; numai să nu folosiţi libertatea ca prilej de a sluji trupului, ci slujiţi unul altuia prin iubire. Căci toată Legea se cuprinde într-un singur cuvânt, în acesta: Iubeşte pe aproa-pele tău ca pe tine însuţi“ (Sfântul Apostol Pavel 3-67).
