Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Reportaj Teologul ieşean, tenor în Corul Operei din Valencia

Teologul ieşean, tenor în Corul Operei din Valencia

Un articol de: Narcisa Balaban Urucu - 20 Iul, 2008

Mihai Valentin Bulai-Petrovici locuieşte de cinci ani în Spania. A absolvit în 1998 Seminarul Teologic Ortodox Liceal „Veniamin Costachi“ de la Mănăstirea Neamţ, apoi a urmat cursurile Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, pe care a terminat-o în 2002. Imediat, cu ajutorul preotului catolic Vicente Sastre din Spania, a reuşit să obţină o bursă de studii la Conservatorul „José Iturbi“ din Valencia. Acum, este student la Conservator, tenor suplinitor în corul Operei din Valencia, titular în corul Catedralei „Sf. Vicente Martir“, din acelaşi oraş. De asemenea, este dirijorul corului bisericii ortodoxe româneşti din Puerto de Sagunto, pe care l-a format, şi ocupă un post de consilier în Consiliul ecumenic al Bisericii Catolice din Valencia, reuşind prin aceasta să arate celorlalte Biserici frumuseţea Ortodoxiei de acasă.

L-a adus în România, în această vară, reuniunea de zece ani a colegilor de seminar. La întoarcere a regăsit, cu bucurie, „acelaşi popor român, descris în romane“, aceiaşi oameni pe care i-a lăsat, primitori, bucuroşi, plini de viaţă, aceiaşi prieteni care niciodată nu te lasă la greu şi „care împart şi bucuriile şi necazurile cu tine“.

Nu a plănuit niciodată să plece departe de casă, de Iaşul culturii, de oraşul celor şapte coline, ci s-a numărat printre acei privilegiaţi cărora li se deschid la un moment dat porţi şi aşa a hotărât să meargă să-şi înmulţească talantul pe care i l-a dăruit divinitatea. Nu ştia nimic despre Spania, nu ştia unde avea să locuiască, nu ştia graiul latinilor din ţara toreadorilor, dar a plecat să împlinească un vis, dragostea pentru muzică. „Am ajuns acolo prin intermediul pr. Vicente Sastre, pe care eu l-am cunoscut, în urmă cu câţiva ani, la Mănăstirea Neamţ, am obţinut cazare, mi s-a oferit o sumă de bani cu care să pot sta acolo o lună de zile, să încep să mă stabilizez economic şi social. Apoi am intrat în legătură cu o profesoară de canto, pentru a mă pregăti pentru examenul pe care l-am dat, pentru a fi admis la Conservator. Am asimilat limba în două săptămâni, după care l-am întâlnit pe preotul paroh ortodox din Valencia. Părintele Dumitru Toadere era acolo în plină misiune. Şi atunci eu m-am sincronizat perfect cu el şi am găsit în el, efectiv, sprijinul de care aveam nevoie şi care, practic, mi-a dat startul spre a-mi începe visul şi cariera“, începe să ne povestească Mihai.

„Prezentăm valorile şi frumuseţile Ortodoxiei“

A început apoi să cânte la strană la biserica ortodoxă românească din Valencia, formând chiar şi un cor care să dea răspunsurile la Liturghie. Cu timpul, a apărut necesitatea înfiinţării unei noi parohii pentru românii din împrejurimi, aşa că a lăsat pe altcineva în locul lui şi mers la această nouă parohie, pentru a închega un cor şi pentru a ajuta pe preotul misionar de acolo. „Acum merg la Puerto de Sagunto, undeva la 30 de kilometri de Valencia, la părintele Liviu Mihoc, pentru a-l susţine, că el este la început. Am reuşit să fac şi aici un cor foarte bun, cu copiii, cu românii care vin la biserică în fiecare duminică. Ortodoxia se păstrează şi acasă şi departe de casă“, explică studentul român la Conservatorul din Valencia.

Pe lângă activitatea de dirijor al corului bisericii româneşti din Puerto de Sagunto, Valentin este şi consilier în Consiliul Ecumenic al Bisericii Catolice din Valencia, for care se ocupă de problemele şi activităţile interconfesionale ale Bisericii majoritare a Spaniei, Biserica Romano-Catolică. El răspunde de ceea ce ţine de segmentul Ortodoxie, organizează simpozioane, festivităţi ecumenice cu implicare ortodoxă. Din acest consiliu fac parte şi ortodocşi, şi catolici, şi protestanţi, pentru că în Spania locuiesc foarte mulţi migranţi englezi, francezi, germani etc. „Activitatea mea este destul de solicitantă acolo, în sensul că, organizăm de două ori sau de trei ori pe an fieste ecumenice, să zic aşa, prin care prezentăm concerte de cântări ortodoxe, expoziţii de icoane. Deschidem, practic, porţile Ortodoxiei către celealte confesiuni şi ne prezentăm valorile şi frumuseţile noastre“, continuă el.

A cântat în piese, alături de Placido Domingo

În urmă cu patru ani, Valentin Bulai-Petrovici a intrat, prin concurs, în Corul Catedralei „Sf. Vicente Martir“ din Valencia, ca tenor. Acesta este de fapt „compromisul“ pe care îl face, în schimbul bursei sale. Nu este singurul ortodox. „Am o colegă din Rusia, din Siberia, una din Polonia, am avut chiar şi un coleg român, student la Conservatorul din Cluj, care a stat aici 2 ani de zile. Ca şi student la Conservatorul din Valencia, am datoria să cânt zece mise pe an, mai ales în Postul Mare catolic“, mai spune tenorul român.

Încercând cu atât mai mult să înmulţească darul primit de la Dumnezeu, Valentin Bulai a reuşit, tot prin concurs, ca în urmă cu doi ani, să ocupe un loc de tenor suplinitor în Corul Operei din Valencia. Aici, are marea bucurie să cânte, în concerte şi anumite piese, alături de celebrul tenor Placido Domingo, care este solist al Operei valenciene.

Placido Domingo i-a fost şi profesor la Conservator, iar Mihai zice că, în ciuda valorii sale reale muzicale, a numelui său, este o persoană foarte accesibilă. „La Operă am avut ocazia să lucrăm chiar cu Placido Domingo la piese ca «Lucrezia Borgia» de Donnizetti sau «Carmen» de Bizet şi, spre surprinderea mea, este un om deosebit de simplu, o persoană foarte accesibilă. Niciodată nu-ţi întoarce spatele, dacă îi ceri un autograf sau un sfat. Acolo îl avem şi pe celebrul dirijor Zubin Mehta, care este directorul Operei din Valencia. De asemenea, el este titular şi în Orchestra Naţională a Israelului şi, după cum ştim, a dirijat foarte multe dintre celebrele concerte cu cei trei mari tenori: Luciano Pavarotti, Jose Careras şi Placido Domingo. În afară de faptul că muzica îmi oferă o stabilitate profesională şi emoţională deosebită, pot spune că am avut marele noroc să nimeresc în pământul simfoniei, în pământul muzicii şi al bucuriei“, este convins tenorul teolog.

Misiune pentru Ortodoxie

În urmă cu doi ani de zile, Mihai, în calitate de consilier în Consiliul Ecumenic al Bisericii Catolice din Valencia, a întâlnit un caz deosebit care a confirmat rolul eficient al acestui consiliu, dar şi corectitudinea Bisericii Catolice în ceea ce priveşte colaborarea cu celelalte Biserici.

Din cauză că nu ştia de existenţa parohiei ortodoxe româneşti sau din comoditate, o familie de români a mers să-şi boteze copilul în cadrul Bisericii Catolice. Întrucât, astfel de situaţii se centralizează la Episcopia din Valencia, cardinalul a trimis înştiinţare despre acest lucru la Consiliul Ecumenic, iar acest caz a ajuns şi la urechile consilierului român de competenţa căruia ar fi putut ţine. „I-am făcut părintelui catolic legătura cu parohul ortodox român din Valencia, pentru ca acest copil să rămână în sânul Bisericii Ortodoxe. Astfel de cazuri sunt deosebit de fericite, demonstrând că Biserica Catolică este o Biserică soră. Şi nu o soră vitregă, ci una foarte deschisă, în sensul ecumenic, şi nu practică prozelitismul, în nici un fel“. Nu mai vorbim de lăcaşurile de cult pe care Biserica Catolică le pune la dispoziţia parohiilor ortodoxe româneşti pentru slujire, fără a cere nimic în schimb.

Societatea spaniolă este foarte deschisă

Când a plecat în Spania, Valentin era căsătorit şi avea şi un copil. Au plecat împreună. A fost un pas curajos şi riscant, în acelaşi timp, însă, dacă faci sacrificii şi munceşti, spune el, societatea spaniolă este foarte deschisă. Imediat şi soţia şi-a găsit de lucru. În ciuda faptului că nu este absolventă de Litere, ci de Teologie, fiind o bună vorbitoare de limbă engleză, a reuşit, prin concurs, să devină profesor de engleză pentru clasele mici, la Institurul Cambridge din Valencia, confirmând, prin aceasta, că în străinătate, diploma pe care o ai contează mai puţin. „Eu cânt în corul Operei din Valencia, dar am licenţă în Teologie, nu în canto. O altă confirmare! În corul Operei din Valencia, noi avem medici, avem un coleg contabil, care n-a făcut în viaţa lui nici un studiu muzical, dar fiind autodidact, s-a autoeducat, a exersat foarte mult, s-a prezentat la concurs şi a fost acceptat fără diplomă“, subliniază românul care locuieşte de cinci ani în Spania.

Pedagogia Lui Dumnezeu

După cinci ani de când locuieşte într-unul dintre cele mai mari oraşe ale Spaniei, Valentin Bulai-Petrovici a remarcat cel puţin trei „malformaţii“ ale poporului român. În primul rând, invidia, ne uităm în curtea vecinului, spune el, iar aceasta se vede mult mai uşor decât în ţară: „Şi am să vă dau un exemplu. Un român recent ajuns în Spania nu a apucat să se maturizeze din punct de vedere economic, pentru că a dorit să-şi cumpere o maşină mai frumoasă decât a prietenului care l-a adus. Acesta este un comportament infantil. Să am o jucărie mai frumoasă decât a colegului meu de grădiniţă. Apare o concurenţă între români care nu se poate justifica şi care, din păcate, face foarte multe victime în rândul românilor“.

Un al doilea defect al românilor, la fel de evident în altă ţară, este căutarea unor căi cât mai uşoare de a obţine bani. Chiar dacă în Spania, problema este puţin mai diluată decât în Italia, după cum ne explică Mihai, în primul rând, un spaniol când întâlneşte un român poate să gândească foarte multe lucruri: ori că este foarte bun - că a cunoscut situaţii fericite cu români - ori poate să-i închidă uşa direct, fără să-l lase să se poate exprima.

Şi atunci, spune el, românii se bucură de o faimă extraordinar de bună în rândul constructorilor, în rândul şoferilor, sunt foarte buni gospodari, iar româncele sunt foarte bune gospodine. Sunt români care muncesc foarte mult, sunt foarte serioşi, însă din cauza celor care fură, care practică violenţa, au de suferit şi aceştia. Intrăm toţi în aceeaşi categorie şi plecăm din start cu un handicap, social vobind. „În ceea ce priveşte a treia problemă, am ajuns la concluzia că sărăcia cu care este asociată adesea România este o sărăcie pedagogică. Eu cred că Dumnezeu a lăsat ca poporul român să fie sărac, pentru a învăţa să rămână credincios Lui. Şi de ce spun asta! Foarte mulţi români, ajungând la bani, banii conferindu-le putere, uită de Dumnezeu. Nu mai cer ajutorul Lui, pentru că au practic, ajutorul în bani. Dacă au bani, controlează totul, au putere să facă absolut orice. Dar situaţia îmbucurătoare este că au rămas foarte mulţi români credincioşi, cu bani sau fără bani, bogaţi sau săraci“, încheie mulţumit teologul ieşean, „adoptat“ de Spania.