▲ Despre Tg. Ocna, orăşelul-staţiune cu 14.000 de locuitori de pe Valea Trotuşului, am auzit păreri fel de fel, toate îndemnându-mă să calc măcar o dată pe pământ de sare şi să respir aerul de pe Măgura Ocnei ▲ Până să ajungi sus, la mănăstirea cu hramul „Înălţarea Domnului“, la fiecare întorsătură de drum întâlneşti pietre memoriale amintind de luptele din principalele războaie la care au participat românii, care şi-au dat viaţa „întru propăşirea neamului românesc“ ▲ În cinstea lor, s-a înălţat şi un monument aproape de mănăstire, iar numele eroilor sunt pomenite la fiecare sărbătoare de stareţul de la Măgura Ocnei, arhimandritul Epifanie Bulancea ▲ Cele 19 biserici din Tg. Ocna au ceva special, de la această sfântă mănăstire, de la cota 645, şi până la Biserica „Sf. Varvara“ de dedesubt, din muntele de sare ▲
Într-o lume pestriţă, plină de afişe colorate cu vorbe goale şi lipite pe toate gardurile, îţi vine parcă să-ţi opreşti toate aparatele consumatoare de energie şi să evadezi din aglomeraţie. Am ales un târg renumit al Moldovei, oraş turistic şi staţiune balneoclimaterică - Târgu Ocna, care nu are mai mult de 14.000 de locuitori.
După un îndelung drum de la Iaşi, pe ruta Roman-Bacău-Oneşti, pe Valea Trotuşului, ne-am făcut intrarea în oraşul de unde, spun legendele, domnul Moldovei, Ştefan cel Mare, se aproviziona cu sare.
Un târg care, deşi la prima vedere arată destul de obosit de atâta amar de ani purtaţi în spate, avea, până la urmă, să ne învioreze şi să ne învigoreze.
Şi, deşi norii se adunau a ploaie, am ales să urcăm până pe Măgura Ocnei, la cota 645, acolo unde, în 1991, s-a început zidirea unei mănăstiri, pe locul unde odinioară zidurile lăcaşurilor de cult serveau şi ca loc de adăpost în faţa vrăjmaşului. „Locuitorii din această zonă au tânjit după un loc ca acesta, unde să vină şi să găsească linişte. Cum acest lucru ţi-l poate oferi doar o sfântă biserică, toţi care au trecut pe aici au văzut şi au contribuit cu ce au putut... Pe pământul acesta nu putea fi ridicată decât o nouă mănăstire: prima mănăstire a fost ridicată încă din anul 1645. Ultima dată a fost un schit de pomenire pentru eroii care s-au jertfit pe aceste meleaguri“, şi-a început povestea părintele arhimandrit Epifanie Bulancea de la Mănăstirea Măgura Ocnei.
De altfel, platoul pe care se află Mănăstirea Măgura Ocnei şi de unde se poate vedea oraşul a fost parcă hărăzit să fie călcat de slujitori ai Domnului. Schitul, devenit mănăstire în 1992, deşi pare nou la prima vedere, are o vechime impresionantă şi un parcurs aşijderea: „Prima menţiune a schitului o regăsim prin 1665, când Solomia, fiica lui C. Donosi din Dărmăneşti, dăruieşte partea sa de moştenire Schitului Măgura de la Ocna. A fost mai întâi, până pe la 1757, Biserica cu hramul «Înălţarea Domnului», după care s-a construit un nou lăcaş cu hramul «Sf. Gheorghe». În anul 1803 s-a ridicat o nouă biserică, de data aceasta cu hramul «Buna Vestire». În timpul Primului Război Mondial, aici, la schit, a fost amenajat un post de ajutor regimentar, unde sute de răniţi au primit primele ajutoare medicale. Schitul a fost bombardat, dar nu şi distrus. Mulţi români şi-au vărsat sângele pe aceste meleaguri, iar în amintirea lor s-a construit monumentul pe lângă care aţi trecut, după al Doilea Război Mondial“, a continuat părintele stareţ.
Schitul de maici de aici a fost desfiinţat în timpul regimului comunist, iar în februarie 1964 Biserica „Buna Vestire“ a fost demolată. „După prăbuşirea regimului comunist, în 1989 se reînfiinţează Schitul Măgura Ocnei, iar din 1990, la iniţiativa credincioşilor şi cu sprijinul Episcopiei Romanului şi Huşilor, se construieşte această biserică nouă, cu hramul „Înălţarea Domnului“.
110 locuri de cazare pentru turişti
Pe cei care se încumetă să urce pe jos sau cu maşina serpentinele (deşi aflată la cota 645, drumul în zig-zag se parcurge vreme de aproximativ 10 minute), părintele stareţ îi mângâie cu o vorbă bună şi un sfat pe potriva inimii.
La nevoie, părintele se transformă şi în bunic, scoţând cu dărnicie bomboane pentru copii, în schimbul cărora smulge din partea micuţilor promisiunea de a învăţa o rugăciune.
Stăm pe o bancă din lemn şi respirăm aer curat de munte, ne bucurăm cu nesaţ de împrejurimile care îţi taie respiraţia cu atâta frumuseţe. Liniştea de mormânt se risipeşte la mici răstimpuri, nu din cauza discuţiei noastre cu părintele, purtată mai mult în şoaptă, ci a unor muncitori care pregătesc mai multe locuri de cazare pentru turişti.
„Hramul bisericii mănăstirii este Înălţarea Domnului şi mai facem nişte pregătiri pentru că, de Înălţare, ne aşteptăm să vină mulţi turişti. Cei mai mulţi vin să scape de televizor, de gălăgie şi de alte probleme. Vin pentru linişte. Putem oferi masă mănăstirească şi adăpost pentru 110 credincioşi“, ne explică părintele stareţ.
Pe muntele Măgura, arhimandritul Epifanie, cu pricepere şi stăruinţă, a vegheat la construirea bisericii, a paraclisului, a frumoasei bisericuţe din lemn aflată în cimitirul mănăstirii, precum şi a chiliilor, a stăreţiei şi altor anexe.
40 de maici slujesc Domnului în acest loc sfânt, atelierele de croitorie, sculptură sau pictură fiind bine organizate, din mâna lor ieşind la lumină podoabe deosebite. Cele cu aplecare spre îmbinarea culorilor pictează acum exteriorul bisericii. „Icoanele de sus, dimprejurul bisericii, sunt pictate tot de maici“, ne lămureşte părintele.
În mănăstire vieţuiesc şi câteva maici trecute de 80 de ani, cinci la număr. Lor nu le mai rămâne altceva de făcut decât să se aplece şi mai mult spre mijlocirea legăturii oamenilor cu Dumnezeu, rugându-se şi cântând zi de zi la strană.
În Mina Trotuş se intră cu microbuzele
Am plecat de la mănăstirea Măgura Ocnei cu mai puţină povară pe umeri. Mi-a rămas în minte imaginea acestui mic târgşor de munte, unicat în Europa prin dispunerea celor 19 biserici pe trei niveluri; una sub cota 240, cea din mina de sare, 17 la cota 0 (din care trei romano-catolice) şi una la cota 645.
„Această dispunere a lăcaşurilor sfinte este unicat chiar şi în lume. Şi nu se va opri aici, se vor mai ridica şi alte biserici în numele lui Hristos“, a mai spus părintele stareţ.
După rămas bun, am continuat cu cealaltă extremă, mânaţi de curiozitatea imaginii unei biserici cioplite în sare, în inima muntelui. La intrarea în mina Trotuş, după ce am cotizat cu 14 lei de persoană, primul lucru pe care l-am aflat a fost faptul că se mai fac puţine extracţii, o zi sau două pe săptămână, din lipsa unei pieţe de desfacere. Poate de aceea, Târgu Ocna a stagnat ani la rând din punct de vedere economic.
„Au dat de sarea ucraineană, mai albă, şi acum sarea noastră nu mai este bună, stă sub pământ. Decât să stea afară, mai bine stă dedesubt. Din cei peste 800 de salariaţi, câţi eram în â90, dacă mai sunt 300, şi pe aceia îi găseşti mai mult pe la curăţenie“, a oftat portarul.
Aşa că, la salina din Târgu Ocna se face mai mult turism şi sănătate decât producţie.
Speculând acest lucru, s-au achiziţionat microbuze şi autobuze noi pentru transportul în subteran al turiştilor, pentru că, deşi mina se află la o adâncime pe verticală de 240 de metri, se parcurg peste 3 kilometri de la punctul de plecare şi până în adânc. Preluaţi în ultimul şut înainte de închidere, am pornit în aventura din adâncuri cu oarece strângere în spate, însă imediat ce am pus piciorul pe pământ sărat şi am respirat aerul ionizat negativ, bogat în minerale şi fără noxele de „deasupra“, ne-am simţit mai relaxaţi.
Este bine de ştiut că, cel puţin spre după-amiază, înainte de ora închiderii, 17:00, se poate hoinări în voie prin galeriile de sare desfăşurate pe o suprafaţă de aproape 9 mii de metri pătraţi.
Biserica „Sf. Varvara“, unică în lume
Un loc deosebit, unde am intrat cu multă curiozitate, a fost Biserica „Sfânta Varvara“. În acest lăcaşde cult, aflat la peste două sute de metri sub pământ, parcă rugăciunile ajung mai repede la Cer, parcă Dumnezeu este mai aproape de tine.
„Angajaţii de aici au dorit să aibă şi o biserică şi, prin truda lor, a ieşit la iveală ce vedeţi aici încă din anul 1992“, ne spune ghidul nostru de ocazie, localnic de la Ocna.
Am putut afla astfel că minerii au lucrat ore suplimentare şi au reuşit ca în jumătate de an să ridice un lăcaş de rugăciune în muntele de sare, unic în lume. Hramul lăcaşului sfânt este „Sf. Varvara“, ocrotitoarea minerilor, iar biserica este deschisă publicului în fiecare zi.
Interiorul bisericii este luminat de frumoase candelabre sculptate în sare de către mineri, de altfel, de sub târnăcopul ortacilor ieşind la iveală şi scaunul împărătesc şi iconostasele. Pereţii nu sunt acoperiţi de picturi, catapeteasma este formată din 24 de icoane, în partea dreaptă fiind icoana ocrotitoarei minerilor. Toate obiectele cult au fost achiziţionate prin contribuţia minerilor şi a părintelui stareţ de la Măgura Ocnei.
„Dumnezeu este şi în vârful muntelui, şi-n adâncul pământului. Era necesar un astfel de loc de închinăciune pentru minerii care intră sub pământ şi care, inevitabil, se gândesc şi la moarte“, susţine arhimandritul Epifanie Bulancea, stareţul de la Mănăstirea Măgura Ocnei, dar şi autorul moral, aşa cum a fost denumit de unii, al bisericii „Sf. Varvara“.
Deşi Biserica este deschisă zilnic, nu există un preot paroh, slujbele fiind oficiate, prin rotaţie, de alţi preoţi binevoitori.
După ce te închini la icoanele din adâncuri, părăseşti lăcaşul sfânt cu paşi mărunţi, încercând să-ţi dai seama cum a putut ieşi din mâna omului această minunăţie.
Bază de tratament pentru afecţiunile aparatului respirator
Chiar de la intrare sunt dispuse, pe rând, cabinetul medical, muzeul sării, magazinul alimentar şi cel de suveniruri, cu diverse obiecte din sare şi cu sare. Deşi temperatura din salină nu depăşeşte 13 grade Celsius, nu simţi deloc frigul care, comparabil cu zăpuşeala de afară, îţi crează o stare de bine.
Mai ales pe timpul verii, am aflat din gura unui ghid de ocazie, mina Trotuş este foarte vizitată, nu doar de turişti, ci şi de localnici, care se relaxează practicând diverse jocuri sportive şi făcând, în acelaşi timp, o cură de sănătate.
Sunt amenajate bănci de-a lungul bazinului de saramură, un parc de joacă pentru copii, cu balansoare, tobogan şi saltele gonflabile, iar adulţii pot juca fotbal, volei, tenis, tenis de masă sau biliard.
Binefacerile aerului de salină sunt recunoscute de medici, tratamentul de speleoterapie şi cel de climatoterapie fiind recomandate în cazul bolilor căilor respiratorii (boli astmatice, bronşitice şi alergice). Cabinetul medical este închis după orele amiezii, astfel că şedinţele terapeutice asistate de personal calificat, profesor de sport şi asistent medical, se pot face doar dimineaţa.
Şi simpla prezenţă în labirintul sărat acţionează benefic asupra organismului, exemplul elocvent fiind copiii care îşi savurează cu nesaţ somnul „de amiază“ în adânc. Pleci astfel de la Tg. Ocna nu doar cu celebra fotografie cu ocnaş şi solniţa cu sare, ci şi cu un suflet şi cu o pereche de plămâni mai curaţi. Atât doar, la următorul popas aici aş vrea să văd o altă faţă a urbei, mai curată şi mai preocupată de bogăţia ce stă neexploatată chiar lângă ea.
▲
Istoricul salinei Tg. Ocna
Începerea exploatării din masivul de sare stă sub semnul legendei, una cu haiduci, codri seculari şi domni şi domniţe, însă prima mărturie scrisă datează din a doua jumătate a secolului al IV-lea. Ulterior, în 1502, spre sfârşitul vieţii sale, domnitorul Ştefan cel Mare întărea privilegiul acordat ctitoriei de la Putna de a se aproviziona cu sare de la Tg. Ocna.
Până în 1870, exploatarea sării s-a realizat în camere sub formă de clopot (ocne) cu diametre la vatra de 35-85 de metri şi cu înălţimi de 30-61 de metri. În perioada ce urmează, până în 1968, exploatarea s-a făcut prin camere trapezoidale cu înălţimi de 90 de metri. Din 1967, exploatarea se realizează prin metoda camere mici şi pilieri pătraţi, printr-o tehnologie aplicabilă la nivel mondial.
La salina Tg. Ocna, sarea scoasă din adânc merge în instalaţia de preparare, unde este sfărâmată, tratată şi ambalată.
