Medicina de urgență este o specializare deosebită între cele din acest domeniu vast care are în vedere vindecarea omului. Una e să fii medic legist, medic de familie, medic de medicina muncii și cu totul altceva să lucrezi în UPU (Unitatea de Primiri Urgențe). Aici intri fie pentru că ai un spirit de jertfelnicie ieșit din comun, fie ai nevoie de adrenalină și nu o găsești decât în contact cu situațiile dificile. În UPU gărzile sunt... gărzi adevărate. Nu ai timp nici să te uiți pe geam și să-ți spui: Hmmm, deja s-a făcut dimineață. Uneori te duci cu mâncarea pe care ai adus-o de acasă neatinsă. Un medic de urgență seamănă cu un pilot de supersonic, ia deciziile corecte nu în minute, ci în secunde. Doctorița Diana Cimpoeșu e șefa UPU de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, dar și profesoară la UMF „Gr. T. Popa” din capitala Moldovei. Despre o gardă mai puțin obișnuită, petrecută de Crăciun, ne povestește domnia sa în materialul de față.
Tinerii de la Foleşti promovează valorile româneşti prin cântec
La Parohia Foleştii de Sus cu hramul "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel", din judeţul Vâlcea, a fost inaugurat, cu binecuvântarea IPS Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, "Centrul parohial de cateheză pentru copii şi tineri". În cadrul parohiei s-a format şi corul de copii "Aghiofilia" care promovează valorile tradiţionale româneşti.
La început, Proiectul Catehetic Naţional "Hristos împărtăşit copiilor" era organizat în tinda bisericii, pentru ca mai apoi, în una din sălile bibliotecii Căminului Cultural din localitate, să fie organizat "Centrul parohial de cateheză pentru copii şi tineri". Părinţii slujitori, Ioan Găman şi Vasile-Emanoil Găman, derulează programul catehetic în parteneriat cu Şcoala Generală din Foleştii de Sus. În prezent, se lucrează cu cinci grupe de elevi cu vârste cuprinse între 9-14 ani, activităţile fiind organizate în zilele de sâmbătă şi duminică, de la ora 14. Copiii care participă la acest proiect primesc în fiecare duminică, la finalul Sfintei Liturghii, daruri: dulciuri, articole de papetărie, iconiţe şi alte obiecte. "Prin parteneriatul de colaborare cu şcoala din localitate şi sprijinul acordat de părinţii copiilor se susţine din punct de vedere spiritual şi moral acest proiect, fiind convinşi că acesta reprezintă cel mai important program al comunităţii noastre în vederea formării următoarei generaţii de credincioşi. Programul catehetic întreprins în parohia noastră are drept scop transmiterea credinţei şi a culturii creştine, înţelegerea doctrinei creştin-ortodoxe, precum şi dobândirea experienţei liturgice şi catehetice", ne-a declarat părintele Vasile-Emanoil Găman. Părinţii slujitori, alături de Bogdan-Liviu Tudor, profesor de religie, şi Mioara Paraschivescu, învăţătoare, au înfiinţat corul "Aghiofilia", care se remarcă prin promovarea valorilor tradiţionale româneşti, prin participările la concursurile organizate în cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului şi la concursurile interjudeţene. Sală praznicară şi biserică nouă Parohia Foleştii de Sus se află pe drumul judeţean Băbeni-Horezu, în comuna Tomşani, judeţul Vâlcea. Biserica parohială, cu hramurile "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel", "Sfântul Mare Mucenic Dimitrie", dar şi "Cinstirea lanţului Sfântului Apostol Petru", a fost construită între anii 1895-1907 şi sub oblăduirea preotului Gheorghe Dumitrescu. De-a lungul timpului s-au făcut lucrări de reparaţii, consolidare şi modernizare, precum şi o sală praznicară. În cadrul parohiei Foleştii de Sus se mai află o biserică filie situată în satul Băltăţeni, ea fiind construită din lemn de către Episcopul Climent al Râmnicului în 1774, cu hramul "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil". În 1990-1997 s-a ridicat din grija părintelui paroh Ion Găman, şi a credincioşilor inimoşi o nouă biserică, cu acelaşi hram, lângă cea veche.