Tradiție și artă pe Valea Teleajenului

Expoziția permanentă din cadrul Muzeului Etnografic al Văii Teleajenului valorifică fondul folcloric extrem de bogat și variat al Văii Teleajenului. În cele două săli ale muzeului sunt expuse obiecte specifice ocupațiilor și meșteșugurilor tradiționale, de la instrumente folosite în prelucrarea țesăturilor din lână până la cele utilizate la stână și în atelierele de fierărie și tâmplărie. Lăzile de zestre ale fetelor de măritat, împodobite cu diverse ornamente, arată spiritul artistic și dragostea pentru frumos a țăranului de altădată. 

Muzeul de Etnografie al Văii Teleajenului din Vălenii de Munte, secție a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova, a fost inaugurat la 30 octombrie 2002. Acesta funcționează în sediul refăcut al clădirii anexe a Școlii de misionare „Regina Maria”, înființată de savantul Nicolae Iorga în anul 1922. 

Valea Teleajenului are un fond folcloric extrem de bogat și variat. Căile comerciale prin care se realizau schimburile de mărfuri între Transilvania și Țara Românească au atras oameni din diferite regiuni geografice, încât cu timpul în această zonă s-a realizat o inter­ferență de datini, tradiții și concepții, impregnate şi de o bogată viață spirituală. Una dintre principalele îndatoriri ale muzeului este permanenta preocupare pentru valorificarea memoriei locurilor, adică punerea în circulație publică a tezaurului de mărturii pe care îl deține.

Ocupații străvechi

În societatea tradițională, locuitorii co­munităților rurale au avut și au încă două tipuri de ocupații: primare (agricultura, creș­terea animalelor, pomicultura și viticultura) și secundare (vânătoarea, pescuitul, albinăritul, exploatația pădurii, mineritul, mește­șugurile tradiționale). Pentru a avea o reprezentare cât mai obiectivă a structurii ocupa­ționale în zona Văii Teleajenului, Muzeul de Etnografie are în structura sa reprezentate majoritatea acestor ocupații. Despre toate acestea, Claudia Giannotti, ghidul nostru în această lume interesantă a istoriei locului, ne-a spus: „În trecut pământul se ara cu plugul de fier tras de boi la jug. Oamenii țineau apa în cofă de lemn ori în burduf de piele şi foloseau foarte mult urcioarele din lut. Avem expusă și o ladă de lemn în formă de trapez, în care oamenii își depozitau mâncarea atunci când mergeau să lucreze la câmp. Alături avem un platou din lemn mai mare, acesta fiind masa lor de bejenie sau de călătorie”.

De-a lungul timpului, românii s-au dovedit deosebit de creativi atât în exersarea muncii lor, cât și în privința spiritului artistic care i-a însoțit mereu. În prima sală a muzeului, vizitatorul poate cunoaşte piese legate de ocupațiile de bază ale locuitorilor de pe Valea Teleajenului. „Principalele ocupații ale țăranilor din zonă erau agricultura și prelucrarea lemnului”, afirmă Claudia Giannotti, șef de secție în cadrul Complexului Muzeal „Nicolae Iorga”, astfel că „avem expuse aproape toate obiectele și instrumentele necesare muncilor agricole”. Ea adaugă că nu „lipsesc nici teascul folosit la stoarcerea strugurilor și nici cazanul de țuică. Una dintre atracțiile muzeului este atelierul de fierărie, cu foale și cuptor. Prelucrarea lemnului se realiza cu ajutorul strungului de lemn pe sistemul bielă-manivelă, cu sfredele, rindea, metru şi compas. Un asemenea exemplar avem și noi expus în prima sală a muzeului”.

Lada de zestre, statutul social al fetei

Specialiștii care au lucrat la deschiderea muzeului au folosit din abundență piese de mobilier și textile de casă, încercând în acest mod să reproducă cât mai fidel interiorul unei locuințe tradiționale. Lăzile de zestre expuse în sălile muzeului sunt împodobite cu diverse ornamente, care arată spiritul artistic și dragostea pentru frumos a țăranului de altădată. Lada de zestre, destinată fetei de măritat, reprezenta principala mobilă care urma să o însoțească în noul ei cămin. Pentru Valea Teleajenului e caracteristică compoziția ornamentală strict geometrică, cu motive liniare dispuse pe panoul frontal, cât și pe capacul lăzii. „Țăranii români acordau o atenție deosebită lăzilor de zestre, ei le sculptau în așa fel încât fetele să fie mândre de acestea. Bineînțeles că în funcție de starea socială, o ladă era mai mare sau mai mică, mai mult sau mai puțin ornamentată”, punctează Claudia Giannotti. 

Stâna tradițională

Păstoritul a fost practicat intens în zonele înalte ale Văii Teleajenului. În interior, muzeografii au reprodus o parte importantă a unei stâni, și anume fierbătoarea în care stătea baciul și se prepara cașul, dar și gurile strungii prin care intrau oile la muls. Despre lumea oierilor, Claudia Giannotti povestește că „de fiecare dată când avem vizitatori, le arătăm acoperișul stânii din șiță și măsuța țărănească, joasă și cu trei picioare. Nu lipsesc din muzeu nici putineii din lemn şi felinarul folosit pe timp de noapte. Alături avem expuse vase în care se mulgeau oile și crinta unde se punea cașul la scurs. Fiind un univers puţin cunoscut, tinerii privesc cu interes aceste obiecte vechi, pe care rar le mai găsim în prezent în stânile actuale”. 

Războiul de țesut

Expoziția este structurată în așa fel încât vizitatorul poate parcurge cu privirea etapele prelucrării tradiționale a lânii. Se pune accent pe obținerea și prelucrarea fibrelor textile premergătoare țesutului, o importantă activitate a locuitorilor zonei. Covoarele și ștergarele împodobesc expoziția, alături de lăzi de zestre, scaune, masă-tron, ornamentate în detaliu și lucrate din lemn de fag.
Pentru a ușura munca și a obține țesături de calitate și de mari dimensiuni, războiul de țesut a fost permanent perfecționat. Astfel, s-a ajuns la războiul orizontal, cunoscut la noi încă din secolele X-XII. Țesutul a fost vreme îndelungată un meșteșug casnic prin excelență, practicat pentru satisfacerea necesităților familiei și ale unor comunități restrânse. „În cea de-a doua sală se află expuse războaie de țesut orizontale și verticale, la care femeile lucrau o mare varietate de covoare. La cel vertical se lucra cu pieptenele sau cu furculița, acesta fiind folosit pentru covoarele de mari dimensiuni. Covoarele expuse aici provin din zonele Muntenia, Moldova și Oltenia și sunt lucrate din lână vopsită în mod natural”, potrivit muzeografei Claudia Giannotti.

Folosirea urzitorului, un meșteșug pierdut

La intrarea în cea de-a doua sală a muzeului ne întâmpină o meliță cu o singură limbă, folosită la prelucrarea cânepii. Urmând logica firească a prelucrării materialelor tradiționale, alături vedem trăgătorul pentru lână și roata de depănat, care aveau rolul de a trage firul direct din caier până ajungea sub formă de ghem. Deși sunt vechi, instrumentele par moderne chiar și pentru vizitatorul din secolul XXI.

Urzitorul pregătea urzeala folosită în războiul de țesut, aceasta fiind indispensabilă realizării oricărei țesături. Este o adevărată artă folosirea acestui urzitor. Puține persoane mai cunosc astăzi acest meșteșug. 

Lada de zestre din cea de-a doua sală este deschisă pentru ca vizitatorul să poată vedea zestrea fetei de măritat, pe care fiecare tânără și-o pregătea singură. Aici observăm batiste, ștergare, lenjerie de pat, cămăşi tradiţionale, toate lucrate manual.

Exponate noi care îmbogățesc muzeul

Muzeul se îmbogățește permanent cu noi obiecte de la persoane din zonă, interesate să doneze obiecte de valoare istorică și artistică. Muzeul Etnografic al Văii Teleajenului evocă lumea rurală din această zonă, lăsând impresia că este viu, în fiecare clipă având senzația că gospodarul ori gospodina va veni să îmi arate căminul său. Odată cu deschiderea sa, care a avut loc în data de 30 octombrie 2002, Muzeul de Etnografie al Văii Teleajenului a intrat în familia marilor muzee de etnografie din țară.