„Tradiţiile se potrivesc unui loc anume, nu le poţi duce cu tine oriunde“

▲ Lumina Învierii în oraşul luminilor, în Italia sau în cele mai însorite meleaguri de pe malurile Atlanticului nu are nici pe departe strălucirea sărbătorilor din inima Bucovinei sau a unui sătuc de la graniţa cu Republica Moldova ▲ „Fiecare obicei aparţine unui loc; chiar dacă noi ne vom spăla, în continuare, în dimineaţa de Paşti cu ouă roşii şi bănuţi, farmecul nu mai este acelaşi. Rămâne însă un prilej de a ne simţi cu sufletul alături de familia rămasă în România“, spune, cu nostalgie, Alina Culincu, o româncă a cărei viaţă înseamnă acum traiul în Belgia, la care nu ar renunţa vreodată, slujba în cadrul unei importante instituţii europene, dar şi amintirile legate de Ungheni, satul natal din România ▲ Paştile are un farmec aparte şi dincolo

de Prut, în Republica Moldova, după cum o tânără basarabeancă, studentă la Iaşi, îşi aminteşte cu mândrie şi cu plăcere ▲

Sărbătorile pascale sunt aşteptate cu nerăbdare de românii din afara ţării, cei care nu reuşesc să ajungă în ţară să ia lumină vie alături de familie încearcă să trăiască cum pot momentele principale dedicate acestei sfinte sărbători. „Românii se înghesuie în biserici, aici, la Paris, sunt câteva bisericuţe frecventate de români, şi această perioadă reprezintă un prilej ca noi să ne întâlnim, să ne amintim de momentele minunate petrecute în copilărie“, îşi începe istorisirea Alina Culincu, o româncă plecată de 6 ani din satul ieşean Ungheni şi care trăieşte de un an la Bruxelles, după cinci ani petrecuţi la Paris.

Slujba Învierii se ţine în limba română, iar când se întorc la casele lor, românii din capitala Belgiei se înfruptă din bucate româneşti şi ciocnesc ouă înroşite, potrivit obiceiului. „Cât timp am stat în Paris, erau magazinele sârbeşti unde se găseau din belşug alimente româneşti. Acum, La Bruxelles, există un magazin «La Bunicuţa», românesc, unde se găsesc tot felul de produse româneşti, de la cozonaci, murături, brânzeturi, diferite preparate din carne (muşchi, cabanos), dar şi vin de Cotnari şi până la vopseaua de ouă“, susţine românca. Tot de aici românii cumpără şi tradiţionalul miel, cu aproximativ 7-9 euro kilogramul.

De pe masa îmbelşugată a românilor din Belgia nu lipsesc ouăle înroşite, cozonacul tradiţional cu nucă, rahat şi cacao dar şi mielul stropit cu vin. La acest moment de bucurie sufletească, rememorează însă clipele minunate din timpul copilăriei petrecute alături de părinţi şi bunici.

„Un obicei se potriveşte unui anume loc“

Tradiţiile au rămas oarecum aceleaşi, însă intensitatea trăirii lor nu mai este aceeaşi, cauzele fiind dintre cele mai diverse. „În preajma Paştilor se simţea un miros de primăvară, de curăţenie. Mergeam cu mămăica la spovedanie şi împărtăşanie, făceam curăţenie şi o ajutam pe mama la făcutul cozonacilor şi vopsitul ouălor. Făcea şi pască şi tot felul de bunătăţi din miel. De toate aceste lucruri mi se face dor în perioada asta, însă nu aş alege să mă întorc vreodată în România, decât doar în vizită“, mai spune Alina Culincu, 29 de ani.

Spălatul pe faţă rămâne un moment memorabil în conştiinţa româncei, care nu poate fi repetat cu aceeaşi intensitate şi în alte locuri: „După ce veneam de la slujba Învierii, gustam câte puţin din fiecare dintre bucatele sfinţite şi apoi ne culcam, urmând ca apoi să ne spălăm cu apă în care era pus un ou roşu şi un bănuţ. Mămăica ne spunea că astfel vom fi rumene şi curate tot restul anului, iar cine se trezea ultimul dintre copii lua banul. Am repetat acest ritual şi în primul an în Franţa, însă nu a mai avut acelaşi farmec. Poate voi încerca şi anul acesta, în Belgia. Însă cred că aşa e fiecare tradiţie, se potriveşte unui loc anume, nu o poţi duce cu tine oriunde“.

Nici familiile lor rămase acasă, în România, nu mai sărbătoresc ca înainte, pentru că nu mai au pentru cine pregăti, doar ritualul mersului la Biserică a rămas neschimbat, ruga fiind parcă mai aprinsă pentru ca Dumnezeu să le ocrotească copiii şi nepoţii plecaţi în cele patru zări să-şi facă un rost în viaţă. „Nici o mâncare nu e ca la mama acasă, chiar dacă şi aici poţi face o pască cu stafide, iar pentru mama nu mai este sărbătoare decât atunci când venim noi acasă“, mai spune românca originară din judeţul Iaşi.

În Basarabia, satele sunt „măturate“ în Săptămâna Patimilor

Paştile are un farmec aparte şi dincolo de apa Prutului, în raionul Edineţ, satul Lopatnic. În zilele premergătoare Sf. Paşti se face o curăţenie generală, fizică dar şi spirituală. „În Săptămâna Patimilor se posteşte şi se merge la denii, dar se şi face curat la Biserică, toţi creştinii venind să dea o mână de ajutor. Bătrânii îşi dau cu var prin case, iar copiii şi tinerii care mai sunt prin sat mătură pe la porţi, întreg satul este măturat de mizerie şi de cele rele. Cine nu face acest lucru este arătat cu degetul“, susţine Corina Gologoţ, o tânără basarabeancă studentă la Iaşi.

Înainte de Florii, copacii sunt daţi cu var, iar de ziua Intrării Domnului în Ierusalim se pun frunze de nuc în poartă.

„Atmosfera nu mai este cum era odată. Lumea s-a cam îndepărtat de obiceiuri, nu mai vin tinerii în sat ca altădată, însă cei care vin nu scapă ocazia de a merge şi a-i cinsti pe cei răposaţi. Satul se întregeşte în această perioadă, de Paşti şi de Paştile blajinilor, când se merge la cimitir şi se ţin prohoadele, se adună toată familia şi se duce la morminte, se fac pomeni şi slujbă“, mai spune Corina.

Unul dintre obiceiurile din noaptea Învierii este acela de înălţare a rugurilor. „Grupuri de tineri merg pe dealurile cele mai înalte ale satului şi fac focuri. Cu cât focul este mai înalt, cu atât eşti mai apreciat, focurile acestea simbolizează lumina şi lepădarea de cele rele“, continuă tânăra originară din Lopatnic, raionul Edineţ, Republica Moldova.

După aprinderea rugului, tinerii iau calea Bisericii, mergând la slujba de Înviere, unde se sfinţesc bucatele aduse de acasă. „Din păcate, nu toţi avem parte de o slujbă în acele momente, întrucât nu avem decât un preot la două sate, şi atunci se face în mod alternativ slujba, un an într-un sat, următorul an în celălalt. În prima zi de Paşti, ne spălăm cu un ou roşu şi cu bani ca să creştem sănătoşi şi voinici, după care mergem la masă la părinţii tatălui, unde măncăm din carne, din pască şi din ouă. De asemenea, în aceste zile finii merg în vizită la nănaşi şi nănaşii la fini, ca să stea la masă şi să petreacă“, mai povesteşte Corina Gologoţ.

„Ca peste tot, întâi de toate se ciocnesc ouă roşii, nu se mai încrestează ouă ca altădată, când eram eu copil, doar se înroşesc sau, mai nou, se fac şi verzi şi galbene, şi se spune în româneşte binecunoscuta urare «Hristos a înviat! Adevărat a înviat!»“.

Tânăra din Republica Moldova îşi aminteşte că în copilărie toţi membrii familiei, de la copii şi până la bunici, se înnoiau, cumpărându-şi haine pe care le îmbrăcau întâia dată la slujba de Înviere: „Cu patru-cinci zile înainte de Paşti, mergeam la oraş la cumpărături, să ne înnoim cu haine şi papuci, şi acum bătrânele de la ţară care se respectă neapărat se duc la Înviere cu ceva nou pe cap“.

Răcitura de cocoş şi pasca, nelipsite de pe masa pascală

Potrivit Corinei Gologoţ, în partea de nord a Republicii, nu se fac cozonaci de Paşti, „doar pască cu stafide şi unsă cu frişcă, peste care se aşază o lumânare în formă de cruce“. În ceea ce priveşte mâncarea tradiţională, de pe masa de Paşti nu lipsesc sarmalele, răciturile de cocoş, ouăle roşii şi afumăturile, dar şi vinul natural, stors din strugurii din curtea casei. „În mod special, o bună gospodină trebuie să facă răcituri limpezi şi o pască care nu se fărâmiţează. La noi, de Sf. Paşti, nu vezi ciorbe, ci afumătură, ouă roşii şi multe salate: de ouă, de pesmet (cu roşii, pesmet, ciuperci, maioneză şi smântână), salată de morcov, cu piper, oţet şi morcov proaspăt ras, dar şi salată de castraveţi sau salată de primăvară“. Enumerarea bucatelor tradiţionale continuă cu lista lungă de torturi, o specialitate a casei: „Se fac în mod special torturi la noi, sunt care fac şi 10 feluri de tort la masa de Paşti. Vinul, în general, e făcut de casă. Un gospodar de la noi trebuie să aibă cel puţin un fir de viţă-de-vie în ogradă“.

Spre deosebire de tradiţiile din partea dreaptă a Prutului, unde de pe masa de Paşti nu lipseşte mielul şi drobul din miel, în Basarabia nu se mănâncă miel. „Miel nu prea se face, nu e o tradiţie, la noi, spre exemplu, puţină lume cunoaşte denumirea de drob“, a încheiat studenta basarabeancă.

▲ Românii din Italia sărbătoresc de două ori Paştile

În ceea ce priveşte românii din capitala Italiei, Roma, aceştia participă la evenimente de două ori, atât de Paştile catolic, cât şi de Paştile ortodox, când li se dă o zi sau două libere. „În Roma, afară doar de faptul că sufletul şi gândurile îmi erau în ţară, alături de copii şi de nepoţi, nu duceam lipsă de nimic. După participarea la slujba Învierii, împreună cu prietenii stăteam la masă şi ne înfruptam din produse tradiţionale româneşti achiziţionate de la magazinele de profil deschise de români stabiliţi în Italia sau chiar trimise de familia din România“, povesteşte Aura Abălaşei, care a locuit trei ani în Italia.

Sărbătoarea Paştilor continuă pentru românii din Italia cu o ieşire la iarbă verde sau cu plimbări lungi prin centrul istoric al Romei.

De acest privilegiu nu se bucură însă toţi românii din străinătate; de exemplu, pentru o tânără aflată în vacanţă în Maroc, Învierea Domnului o găseşte cu sufletul pustiit. „În Khemisset, la o oră de mers cu maşina de Rabat, nu există biserici, a fost una protestantă, însă s-a închis. M-am trezit într-o dimineaţă atât de pustiită sufleteşte, încât nici măcar frumuseţile răpitoare de aici nu au putut să mă smulgă din acest moment de tristeţe. Mă gândesc că vine Paştile şi tânjesc după o biserică, după Liturghie şi Împărtăşanie. De altfel, primul lucru pe care-l voi face când mă voi întoarce în România va fi să intru într-o biserică“, a declarat Olivia Horgatis.

▲ Tradiţii de Paşti în ţările Europei

Sărbătoarea Paştilor are o semnificaţie deosebită pentru toţi europenii, reprezentând o perioadă când familiile se reunesc. De Paşti se decorează ouă, se organizează târguri, procesiuni şi festivaluri ale ciocolatei şi se aprind ruguri, în funcţie de obiceiurile locurilor. Paştile este simbolul renaşterii, al unui nou început, al purificării şi reînnoirii, statele membre ale UE având multe obiceiuri comune legate de această sărbătoare.

De exemplu, în Finlanda, Vinerea Mare vine cu hainele negre, iar muncile casnice (aprinderea focului în sobă, măturatul, vizitele) sunt interzise. În vestul Finlandei, copiii sunt pălmuiţi simbolic dis-de-dimineaţă, ca să li se aducă aminte de suferinţele Mântuitorului. În noaptea de Paşti, în sud-estul ţării, copiii merg prin sat, fiecare ducând cu sine un instrument muzical gălăgios al cărui zgomot vesteşte sfârşitul unei săptămâni tăcute.

În Anglia se dansează în Duminica Paştilor jocuri vechi, care au rolul de a alunga spiritele rele ale iernii. După tradiţia anglo-saxonă, în „Sâmbăta Ouălor“ copiii merg din casă în casă şi cer ouă sau carne, aruncând vase de lut sparte la uşile celor care îi refuză.

În Irlanda, Vinerea Mare este cea mai severă dintre zilele Postului Paştilor, meniul incluzând trei bucăţele de pâine şi trei înghiţituri de apă. Fetele îşi piaptănă părul fără a-l prinde, ca un simbol al tristeţii, şi merg desculţe toată ziua. Ouăle înroşite în Vinerea Mare sunt însemnate cu o cruce şi se mănâncă de Paşti.

În Spania, din Duminica Floriilor şi până în ziua de Paşti au loc procesiuni pe străzi, cele mai populare desfăşurându-se în Andaluzia. Membri ai fraternităţilor religioase poartă într-o atmosferă de doliu statuete din aur, argint, ţesături decorate cu flori ale sfinţilor, înfăţişând scene biblice, aşezate pe platforme din lemn (tronos).

În ziua de Paşti, clopotele sună în Franţa catolică vestind Învierea, iar copiii se trezesc de dimineaţă şi caută ouăle lăsate de Iepuraş în camere şi în grădină. Spre deosebire de obiceiurile de Paşti din celelalte ţări, în Franţa simbolul Iepuraşului este înlocuit cu peşti şi clopote, peştii francezi de Paşti fiind porecliţi „peşti de aprilie“, şi vin odată cu jocurile şi zâmbetele de Ziua Păcălelii. Clopotele bisericilor zboară la Vatican, cred catolicii francezi, şi duc cu ele durerea celor care au jelit crucificarea lui Hristos, iar clopotele zburătoare se întorc în prima zi de Paşti, aducând o mulţime de ouă de ciocolată.

În Germania se practică tradiţia aprinderii focurilor în aer liber pentru alungarea spiritelor rele, dar şi tradiţia ouălor colorate şi decorate schimbate între prieteni.