Traunreut este o localitate din sud-estul Bavariei, districtul Traunstein, din inima regiunii Chimgau, Germania. Orașul, alcătuit din 60 de sate, este un exemplu tipic de dezvoltare modernă a unei zone rurale în timp de numai câteva decenii. Informații despre această evoluție am aflat și noi recent, când o echipă de jurnaliști ai Centrului de Presă BASILICA al Patriarhiei Române, însoțită de părinții protopopi Grigore Melnic de la Câmpina și Cristian Burcea de la Ilfov Nord, și îndrumată cu dragoste de părintele Constantin Bartok, parohul bisericii românești din Traunreut, a vizitat zona.
La numai 25 km de Munții Alpi, între orașul german München și cel austriac Salzburg, se află Traunreut. Un oraș format astăzi din 60 de mici așezări rurale care, așa cum ne-a informat primarul local, Ritter Klaus, are „aproximativ 22.000 de locuitori, foarte multe confesiuni religioase și peste 80 de naționalități, care constituie o comunitate integrată și foarte puternică”. Așezarea s-a format ca oraș din anul 1945. La început era neplăcută și aproape părăsită, din cauza faptului că aici, în timpul ultimului război mondial, a funcționat o fabrică de gaze toxice de luptă. După conflagrație, au venit americanii care, împreună cu germanii, au demilitarizat zona și decontaminat pământul. În 1950, localitatea a fost declarată comună, iar în 1960 a primit titlul de oraș, dezvoltându-se rapid, datorită mai ales industriei. În 1978, după reforma guvernului german, satele vecine au fost incluse în urbe.
Rolul social al Bisericii
„Orașul are 12 grădinițe, cu 970 de copii, școli, un liceu în care învață 4.000 de elevi, un spital, un muzeu și o casă de cultură în care activează 140 de grupuri artistice și ansambluri. Este o așezare cu o natalitate în creștere și cu foarte mulți tineri, pentru care primăria construiește 309 locuințe noi, pentru ca orașul să crească. Avem așadar o localitate căreia nu-i lipsește nimic și care nu are datorii. În această zonă activează firme mari precum «Siemens», «Heidenhain», «Bosch», «BSH» și altele, în care lucrează mii de angajați. În unele localități însă trăiesc și țărani, care se ocupă cu creșterea animalelor, muncesc pământul cu utilaje ultramoderne, cultivă porumb, soia, floarea-soarelui și alte culturi. Aici s-au stabilit foarte mulți germani din Banat, din Transilvania, din Boemia, dar în jurul orașului trăiesc bavarezii puri, care au tradiții de sute de ani”, ne-a mai spus primarul.
Traunreut este astăzi o localitate multietnică și multireligioasă, care demonstrează cum pot conviețui în armonie și înțelegere cetățeni aparținând mai multor naționalități, cum pot munci în comun, cum se pot ajuta și contribui reciproc la dezvoltarea comună a spațiului în care trăiesc.
„O mare bucurie pentru noi este faptul că acum este prezentă în orașul nostru și Biserica Ortodoxă Română. Ea este puternică și reprezintă o bogăție pentru noi. Prin ridicarea bisericii (cu hramurile «Sfinții Trei Ierarhi» și «Sfântul Ierarh Andrei Șaguna» - n.n.), orașul a devenit mai cunoscut. Vin să o vadă și o frecventează oameni din întreaga zonă. Credința și unitatea oamenilor sunt o bogăție ce nu se poate exprima prin cuvinte. Comunitatea românească s-a integrat perfect. În credință, oamenii devin foarte uniți. Trăind și muncind împreună, este mai ușor pentru noi toți. Populația majoritară a orașului este catolică, apoi vine cea evanghelică, după care urmează cea ortodoxă. Avem și cetățeni care aparțin unor culte neoprotestante, islamice etc., dar acestea sunt grupări mai mici. Oricine dorește să se stabilească în oraș este bine venit”, ne mai spune primarul Ritter Klaus.
Exemple de reușită
Unul dintre cei care au reușit în Traunreut este Johann Kotzur, un român din Anina, patron de firmă de construcții. „Am venit în Germania în anul 1989. Am lucrat mai întâi la firma «Siemens», apoi, din 2007, după orele de program, am început să muncesc pe șantier. În 2011, am angajat primul muncitor, un român din localitea Gelu, de lângă Timișoara, care l-a adus apoi pe fratele său. Și așa m-am extins, am cumpărat utilaje și tot ceea ce mi-a trebuit ca să dezvolt firma. Acum dispun de 11 muncitori: șapte români, un sirian, un kazah și un polonez, care se înțeleg foarte bine. Punem faianță, gresie, văruim, facem podele, pavaje, săpături, canalizări etc. pe o rază de vreo sută de kilometri în jurul orașului. Lucrăm și cu agenția de muncă locală, de la care angajăm tineri pe perioada vacanței, în practică. Sunt mândru și mulțumit de oamenii pe care i-am angajat din România. În oraș trăiesc în jur de 10.000 de români, care lucrează în marile firme din zonă, dar și în gospodării particulare, unde se ocupă cu curățenia”, ne mai spune acesta.
Am vizitat apoi Fabrica de bere „Stein”, care are 530 de ani, un alt exemplu de mică afacere locală, care produce o bere regională, dar care se exportă, foarte puțin, și în Austria și Italia. Fabrica este situată într-un loc pe unde a trecut o apă, în care a fost înecat un sfânt local, Nepomuk, a cărui statuie se află pe pereții unei clădiri. Apa a spălat pietrișul, scoțând la suprafață un uriaș perete de gresie, în care s-au săpat spațiile unde au fost montate utilajele și se păstrează berea. Cu veacuri în urmă, aici a sihăstrit și un pustnic, a cărui chilie se păstrează în peretele abrupt. De asemenea, în incinta unității se mai află și o veche și frumoasă biserică catolică, în care se slujește mai rar.
„Fabrica are 39 de angajați, majoritatea locuitori ai zonei. Cu 60-70 de ani în urmă, la noi lucrau de trei ori mai mulți muncitori. Modernizarea a dus la scăderea numărului de angajați. Din anul 1930, afacerea este continuată de două familii. Îmbuteliem 120.000 de sticle de bere și sucuri diferite pe zi. Avem sursă de apă proprie, o fântână adâncă de 30 m, și tot noi ne producem și curentul electric necesar, printr-o microhidrocentrală amenajată pe un curs de apă din apropiere. Înainte, aici existau câteva proprietăți țărănești, care după război au fost transformate în școala cu internat «Schull Schloss Stein», ale cărei începuturi datează din anul 1550. Aici se pregătesc 110 copii. Totul aparține de fabrica de bere, iar școala este administrată de o asociație locală. Noi întreținem terenurile sportive, parcul, clădirile, grajdurile etc.”, ne-a relatat Markus Milkreieter, maistru
berar.
Fabrica s-a ocupat foarte mult timp și de agricultură, producându-și ingredientele necesare berii. Astăzi însă acestea sunt achiziționate de la alți fermieri locali care, de 12 ani, s-au organizat într-o asociație și au început să producă tot ceea ce este necesar procesului tehnologic. „Acest lucru este acum un avantaj pentru fabrică, deoarece noi hotărâm singuri ceea ce este necesar, ce calitate trebuie să aibă ingredientele noastre etc.”, ne mai spune domnul Markus Milkreieter, care ne-a prezentat fabrica, fazele procesului tehnologic de producere a berii și a sucurilor.
Iată cum o așezare rurală germană, printr-o dezvoltare continuă, susținută, cu o administrație deschisă, mobilă și foarte eficientă, în numai câteva decenii a devenit un oraș prosper, în care Biserica joacă un important rol de coeziune a comunității și fiecare cetățean cu inițiativă se poate realiza și împlini.
