Nu este deloc o exagerare când se afirmă că lăcaşul ortodox „Sfântul Antonie“ din Sibiu este rodul unor decenii de lupte crâncene cu regimul comunist, din care au ieşit biruitoare credinţa străbună, devotamentul faţă de Biserică şi dorul după slăvirea lui Dumnezeu. Nu a curs sânge pentru a se întemeia această biserică, aşa cum s-a întâmplat în multe comunităţi ardelene, dar preoţii şi credincioşii de mai înainte şi-au jertfit însăşi existenţa lor, scăldată în râuri de lacrimi şi sute de momente pline de dramatism.
Singura biserică din Sibiu închinată Sfântului Antonie cel Mare are un trecut marcat pe de-o parte de o dorinţă imensă a comunităţii de credincioşi din cartierul Hipodrom de a avea un lăcaş de cult aproape de locuinţele lor şi pe de altă parte de greutăţile întâmpinate în a se concretiza un astfel de proiect. Cel mai mare cartier de blocuri din Sibiu, cu peste 30.000 de locuitori, a fost vitregit decenii la rând de existenţa unui lăcaş de închinare, în primul rând din cauza piedicilor puse de autorităţile comuniste pentru stoparea oricărei iniţiative venite din sânul comunităţii sibiene. Chiar dacă în 1972 în cartierul Hipodrom s-a înfiinţat prima parohie, construirea unui lăcaş de cult a fost posibilă mult mai târziu. Primul paroh de atunci, părintele Valentin Boeru, oficia slujbele religioase la Biserica „Buna Vestire“ - de pe Groapă, vechiul lăcaş de cult al românilor din Sibiu, dar situat la o distanţă considerabilă faţă de parohia nou-înfiinţată în Hipodrom. Din 1973 au început demersurile pentru a deschide în noua parohie sibiană un punct de rugăciune. S-a încercat în dese rânduri achiziţionarea unui imobil de pe strada N. Colarov, astăzi Nicolae Iorga, de la numărul 35, pretabil pentru amenajarea unei capele. După eşecul acestui demers, a fost achiziţionată în cele din urmă o casă de pe aceeaşi stradă, de la numărul 37, aflată într-o stare insalubră. „Ani de zile s-a încercat ca din această locuinţă să se construiască o capelă, apoi o casă parohială, cu o sală de conferinţe pentru Protopopiatul Sibiu şi chiar amenajarea unui depozit pentru obiecte de patrimoniu. Toate aceste proiecte nu au fost concretizate din cauza opoziţiei autorităţilor comuniste. Situaţia era disperată şi s-au făcut apeluri repetate către Mitropolia Ardealului, Patriarhia Română, Departamentul pentru Culte, Consiliul Judeţean şi chiar către parohul de la Scorniceşti, care să intervină pe lângă preşedintele de atunci. Toate procesele-verbale din acea vreme arată dramatismul situaţiei“, ne-a spus părintele Ilarie Benchea de la Biserica „Sfântul Antonie cel Mare“.
Fundaţia, distrusă de comunişti
Câţiva ani mai târziu, mai precis în 1977, în Hipodrom a fost înfiinţată a doua parohie şi a fost numit părintele Filaret Costea ca al doilea paroh, în speranţa că se va întări comunitatea şi că demersurile pentru construirea sau amenajarea unui lăcaş de cult vor avea succes. Părintele Costea oficia slujbele religioase la Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ - Trei Stejari, astfel încât credincioşii din Hipodrom erau împărţiţi la sfintele slujbe fie la acest lăcaş de cult, fie la Biserica de pe Groapă. Din păcate, nici părintele Filaret Costea, fost secretar eparhial, nu a reuşit să schimbe situaţia, în pofida relaţiilor bune pe care le avea cu autorităţile vremii. Dorinţa comunităţii de a zidi casă Domnului nu a putut fi stăvilită de atitudinea ostilă a regimului comunist, încât în 1980 s-a turnat o fundaţie în jurul imobilului de pe strada Nicolae Iorga nr. 37, fără avizele necesare. „Fundaţia a fost distrusă de autorităţile de atunci, provocând o mare suferinţă comunităţii din Hipodrom“, ne-a mai spus părintele Ilarie Benchea.
Prima capelă
În toată această situaţie dificilă, preoţii şi credincioşii nu şi-au pierdut nădejdea şi nici răbdarea. O rază de speranţă a venit în 1982, când mitropolitul Antonie Plămădeală a fost instalat ca întâistătător al preoţilor şi credincioşilor din Ardeal. Era cunoscută tuturor influenţa pe care venerabilul ierarh o avea în Patriarhia Română şi pe lângă autorităţile vremii. De asemenea, mitropolitul Antonie cunoştea problema de pe vremea când era vicar-patriarhal, prin memoriile adresate de parohiile din Hipodrom către Patriarhia Română.
Cu sprijinul noului mitropolit al Ardealului, în 1988, parohiile din Hipodrom au reuşit achiziţionarea unui nou imobil de pe strada Nicolae Iorga, la numărul 23. Suma a fost una colosală: 1.044.000 lei. Toate parohiile din oraş au contribuit financiar pentru cumpărarea acestui imobil. Consolidat şi renovat, imobilul a devenit prima capelă din cartier. Alături de cei doi preoţi, în 1986 a fost numit şi al treilea paroh, părintele Ioan Sârbu. „Credincioşii care mergeau la cele două biserici din oraş amintite au fost adunaţi acum în jurul acestei capele, prin cei trei preoţi“, continuă părintele Ilarie Benchea. Din ziua sfinţirii şi până în prezent, Sfânta Liturghie a fost oficiată zilnic aici, chiar şi atunci când era şantier.
Zidită exclusiv din eforturile credincioşilor
După evenimentele din 1989, când regimul comunist a fost îndepărtat, libertatea obţinută prin vărsare de sânge a adus şi posibilitatea ca în Sibiu să fie începute noi biserici. Dacă până acum, credincioşii şi preoţii din Hipodrom au reuşit să amenajeze această capelă în imobilul din strada Nicolae Iorga nr. 23, noua situaţie le oferea posibilitatea să zidească un lăcaş de cult. În 1990, în cartier s-a pus piatra de temelie pentru Biserica „Înălţarea Domnului“ şi „Sfântul Nicolae“ de pe strada Mihai Viteazul, iar o parte dintre credincioşi au început să susţină acest proiect măreţ. Cu toate acestea, o mare parte a credincioşilor au susţinut în continuare vechiul proiect din cartier şi au rămas legaţi de capela de pe strada Nicolae Iorga. La îndemnurile mitropolitului Antonie Plămădeală, care a afirmat în dese rânduri că această biserică mică o va face pe cea mare de pe Mihai Viteazul, s-a decis extinderea Capelei „Sfântul Antonie cel Mare“. În 1995, după ce preoţii Velentin Boeru şi Filaret Costea trecuseră la Domnul cu ceva timp în urmă, actualii parohi, părintele Ilarie Benchea, părintele Gheorghe Lup şi părintele Ioan Sârbu, au demarat lucrările de construcţie la actuala biserică, prin extinderea vechii capele, lucrări cărora li s-a alăturat şi părintele Ioan Silea, în 2006. Lucrările au durat până în 2000, iar în perioada 2000-2003, noul lăcaş a fost pictat în tehnica fresco de Marian Verzan. „Toate lucrările au fost efectuate cu bani exclusiv de la credincioşi. Nu am avut nici măcar un sponsor. Fiecare credincios a pus o cărămidă, a pus ceva la zidire şi din acest motiv biserica noastră este şi foarte iubită. Oamenii s-au mai mutat în alte cartiere, dar vin în continuare la slujbele oficiate aici“, ne-a mărturisit părintele Benchea.
Evlavia faţă de Sfântul Antonie
În 2005, Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, a sfinţit lăcaşul de cult, în prezenţa mitropolitului Antonie Plămădeală. Deşi bolnav, imobilizat în scaunul cu rotile, mitropolitul Antonie a participat la târnosirea bisericii pentru care s-a zbătut ani la rând. Ierarhul este socotit între ctitorii bisericii şi participa în fiecare an la hramuri. „Mitropolitul Antonie a fost legat sufleteşte de această biserică şi este socotit ctitor al ei. La sfinţirea din 2005, nu s-a sfiit de oameni, a venit să asiste şi să se roage cu noi, deşi era în scaunul cu rotile. Mitropolitul Antonie a iubit mult biserica noastră şi venea foarte bine pregătit la hramuri. Credincioşii, dar şi noi, preoţii, am căpătat evlavie faţă de Sfântul Antonie cel Mare prin farmecul predicilor sale şi datorită cinstirii deosebite pe care o avea faţă de ocrotitorul spiritual. Viaţa şi învăţătura Sfântului Antonie cel Mare le ştim din predicile mitropolitului Antonie, care ne încânta prin cuvântările sale“, a mai spus părintele Ilarie Benchea.
Tradiţia participării chiriarhului la hramul din prima lună a anului este păstrată şi acum. În fiecare an, în cea mai apropiată duminică de sărbătoarea Sfântului Antonie, Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, oficiază Sfânta Liturghie şi îi binecuvântează pe credincioşii care au trecut prin atâtea până să-şi vadă visul împlinit.
Capelă şi aşezământ social
După finalizarea lucrărilor de construcţie a bisericii prin extinderea capelei, s-a decis ca vechiul imobil achiziţionat în 1974, aflat în apropiere, să fie folosit pentru binele comunităţii. Printr-un schimb de imobile s-a reuşit ca în vecinătatea bisericii să se amenajeze o capelă. Construirea capelei a fost făcută în perioada 2010-2013, aceasta devenind un loc de rugăciune lângă biserica mare, un spaţiu liturgic unde oamenii care nu mai încap la slujbe să aibă unde să se roage. Nu s-a dorit ca vechiul imobil să devină casă parohială sau altceva decât un spaţiu de rugăciune, pentru că dorinţa mare a credincioşilor din anii â70 a fost ca imobilul să devină biserică.
În 2009, s-a achiziţionat şi un imobil din vecinătate pentru amenajarea unui aşezământ social. Clădirea a fost renovată şi dotată cu cele de trebuinţă, iar acum se aşteaptă implementarea unui proiect social. „Ne-am gândit iniţial să deschidem un cabinet medical pentru credincioşii din parohie, apoi un centru de meditaţii pentru copii sau chiar un club şi o bibliotecă a pensionarilor. Nu am găsit încă un proiect care să găsească un sprijin real din partea autorităţilor şi de aceea încă ne zbatem să ducem până la capăt şi această dorinţă a comunităţii noastre“, ne-a explicat părintele Ilarie Benchea.
Până la finalizarea acestui aşezământ social, preoţii, consilierii şi membrii comitetelor parohiale identifică şi sprijină cazurile sociale de urgenţă din comunitate. Nu a existat familie sau persoană care să apeleze la credincioşii bisericii pentru un ajutor şi să nu fi primit sprijin din partea acestor oameni darnici. Milostenia credincioşilor de la biserica sibiană este rodul unei credinţe puternice, dovedită şi de evlavia avută faţă de ocrotitorul spiritual. „A fost o zi când, preţ de câteva ceasuri, organizam obiectele din biserică şi a intrat un credincios contrariat şi a întrebat unde este Sfântul Antonie. Am aflat că el în fiecare zi vine şi se închină la icoana Sfântului Antonie cel Mare. Aşa de mare este evlavia curată a credincioşilor noştri faţă de ocrotitorul lor“, încheie părintele Benchea.
