O cruce de pe turlă doborâtă de timp şi "umerii" din bârne încovoiaţi a neputinţă. Este imaginea dureroasă a bisericuţei de lemn de la Forăşti, ce n-a avut norocul să fi fost conservată aşa cum s-ar fi cuvenit.
Neputinţă, tristeţe, uitare. Cuvinte ce surprind dureros actuala stare a bisericii de lemn de la Forăşti, o localitate aflată în partea de sud-est a judeţului Suceava. Lăcaşul e aşezat în cimitirul satului, pe un tăpşan înalt, la umbra unui tei bătrân. La piciorul dealului, un luciu de apă, ca un ochi deschis către cer. Totul pare acolo de veacuri, ca şi cum pământul le-ar fi scos aşa, întregi, din pântece. Apă, cer, pământ şi crucile turlelor - coordonatele după care vechii localnici ai aşezării îşi vor fi croit, cândva, existenţa. Azi, doar imaginea idilică a bisericuţei vechi, înconjurată de cruci, mai aminteşte de veacurile ce au trecut.
Cu platoşa de lemn năruită, gata să se prăvale, cu o cruce aproape căzută şi cu lacătul greu, de fier, atârnând la uşă, lăcaşul pare că se tânguie. De bătrâneţe, de tristeţe, de neputinţă, de nepăsarea oamenilor, de uitare. E drama unei biserici şi a unei comunităţi, dar e şi drama noastră, a tuturor. Pentru că uitarea, lipsa mijloacelor financiare necesare conservării, indiferenţa şi o deficitară listă de priorităţi sunt doar câteva dintre cauzele care fac ca această moştenire atât de valoroasă a satelor noastre - bisericile de lemn - să dispară chiar sub ochii noştri. Va fi şi vina noastră dacă, peste ani, generaţiile ce vor veni nu vor şti că poporul acesta a dezvoltat o remarcabilă civilizaţie a lemnului şi că între bârnele vechi ale acestor bisericuţe ne-am păstrat, de-a lungul secolelor, neştirbite, credinţa şi dragostea de neam.
Un monument istoric ce se pierde în uitare
Bisericuţa de la Forăşti a fost construită în 1766, de boierul Forăscu şi a servit comunităţii, ca biserică de parohie, până în 2010, când s-a sfinţit o biserică nouă, de zid. De-atunci, lăcaşul de lemn a rămas închis, fiind folosit pentru slujbe doar ocazional.
Deşi este înscrisă în lista monumentelor istorice din judeţul Suceava încă din anul 2004, vechea biserică a satului Forăşti se află astăzi într-o avansată stare de degradare. "Am făcut o cerere către cei de la Monumente (n.r. - Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Suceava), pentru a ne ajuta să o reparăm. Pe sfânta masă plouă bine şi de asta am şi fost nevoiţi să ne mutăm de aici", spune parohul de la Forăşti, pr. Ionel Coca.
Ultimele lucrări de renovare şi refacere s-au realizat, se pare, în anii â20 ai secolului trecut. Atunci biserica a fost căptuşită cu scânduri de brad, atât la interior, cât şi la exterior, pentru o mai bună protecţie. De asemenea, în 1959 a fost înlocuită draniţa de pe acoperiş. Aceasta a fost şi ultima intervenţie serioasă în procesul de conservare a bisericii.
În timp, sătenii au făcut ce-au putut şi ce-au considerat ei că e mai bine pentru a o proteja. Au vopsit-o cu diferiţi solvenţi chimici, au reparat pe ici pe colo cu ce fel de materiale au avut la îndemână, astfel că bisericuţa seamănă cu o haină peticită. Astăzi, îmbătrâniţi şi săraci, nu mai au puterea de a o repara. Iar bisericuţa ce le-a ocrotit străbunii atâta amar de vreme e ca un bătrân rămas singur pe lume şi fără nici o speranţă.
Părintele Ionel Coca e paroh la Forăşti de doar doi ani. Primele slujbe le-a ţinut tot în biserica de lemn, pentru că cea de nouă, de zid, nu e întru totul gata nici astăzi, deşi lucrările au început în 2001. Despre lăcaşul de lemn n-a găsit prea multe date în documentele vechi, iar bătrânii satului nu-şi amintesc nici ei prea multe. "Eu la sfântul altar îl pomenesc ca şi ctitor al acestei biserici pe Ştefan Forăscu, stăpânul moşiei după care satul a şi primit numele", îmi spune preotul Coca, în timp ce intrăm în biserica veche.
Acelaşi aer închis, aceeaşi stare de dezolare te încearcă şi înăuntru. Totul e prăfuit, uitat, totul scârţâie, totul stă să cadă. Cu toate acestea, interiorul are ceva ce fascinează, ceva ce te duce cu gândul la primele veacuri creştine.
Arhitectura bisericii
Biserica de lemn din Forăşti este construită din bârne de stejar, încheiate "în coadă de rândunică" şi aşezate pe o temelie din piatră de râu. Pereţii din bârne au fost placaţi atât în interior, cât şi în exterior cu scânduri de brad, pentru a-i proteja. Astăzi, scândurile sunt şi ele degradate. Întreaga bisericuţă este vopsită în gri.
Acoperişul este din draniţă.
Icoanele de pe catapeteasmă par să aibă o vechime considerabilă, însă de-a mirarea, deşi vorbim de un monument istoric, nimeni nu le-a evaluat, nimeni nu le-a datat. "Nu ştiu să vă spun dacă e cea originală. Nici consilierii nu ştiu nimic. Ăsta e marele meu regret - că nu am şi eu o bază de date, ca să pot înţelege ce a fost cu bisericuţa", spune părintele.
Un element extrem de valoros este portalul (uşa) de intrare a bisericii, acum intrarea între pridvor şi pronaos. Realizată din stejar masiv, această uşă prezintă în partea superioară o inscripţie flancată de motive decorative. Pe ancadramentul uşii sunt incizate o serie de motive întâlnite frecvent în stilul de decorare al bisericilor de lemn din Moldova: motive vegetale, cruci, rozete, semilune. Din păcate, valoarea acestor decoraţiuni este alterată de stratul gros de vopsea albastră aşezat, probabil, pentru a proteja lemnul.
O variantă optimistă: bisericuţa va fi transformată în muzeu
Deşi a adunat între pereţii lăcaşului de lemn întreaga istorie a aşezării de la Forăşti, viitorul nu pare să-i rezerve o situaţie prea strălucită. Deja construcţia prezintă un grad accentuat de înclinare, acoperişul este degradat aproape complet, iar ploile îşi găsesc rapid drum către interior, căptuşeala de brad a bârnelor este mâncată de cari şi de putreziciune, iar înăuntru totul este şubred. În varianta optimistă, cea în care atât autorităţile locale, comunitatea, cât şi autorităţile judeţene îndrituite vor pune umărul pentru a o salva, bisericuţa va găzdui un muzeu al satului. Ar fi, poate, singura sa şansă de a ţine piept timpului. "Mă gândesc să facem un mic muzeu aici. Asta mi-aş dori eu. Să păstrăm aici toate lucrurile vechi, atât cele din bisericuţă, cât şi cele din sat", spune pr. Ionel Coca.
