La Şesuri, în judeţul Bacău, se găseşte una dintre cele mai vechi biserici de lemn din Moldova Centrală. Ridicată în 1648 şi strămutată de două ori, bisericuţa e azi în primejdie. Fără o intervenţie urgentă, acest monument valoros se va nărui.
Popas de vară la Şesuri, într-o aşezare înfiripată, după cum îi spune şi numele, pe şesul pârâului Tazlăul Sărat. Un loc dăruit de natură, în care verdele îşi azvârle, nestingherit, infinitele tonuri, colorând în haine dătătoare de viaţă coline, şesul întins şi peticele cultivate ale câmpurilor. Tot aici se află şi una dintre cele mai vechi biserici de lemn din judeţul Bacău şi din Moldova Centrală, ridicată, după cum arată pisania, la 1648. „Această sfântă biserică s-au fundat la anul 1648 di robul lui Dumnezeu Iftimi cămăraşul, iară reparaţia s-au făcut pren stăruinţa preotului Vasile Catană 1887.“
O bisericuţă dintre cele călătoare, întâlnite în Moldova în veacurile XVII-XIX, ctitorită de căminarul Eftimie, a cărui piatră de mormânt se păstrează şi acum în interiorul pronaosului. „Cândva, satul era pe dealurile din jur. Dar, când râpa a început să o ia la vale, tot satul s-a mutat aici, pe şes. Biserica au aşezat-o 200 de metri mai încolo, pe malul pârâului Ruja. Apa a început însă să lovească în ea şi-atunci sătenii au mutat-o de acolo aici“, povesteşte părintele Florin Stamate, parohul de la Şesuri.
Aşadar, povestea bisericuţei pe actualul amplasament începe după anul 1700, după strămutare. Îngrijită de obştea satului, aceasta a slujit comunităţii până în 1992, când s-a ridicat biserica nouă, de zid. Afectat de cămaşa de lut aşezată peste bârne, locaşul a intrat apoi într-o stare accelerată de degradare, astfel că azi primejdia de a se prăbuşi e aproape iminentă. Şi, dacă nu se va interveni pentru restaurarea sa în cel mai scurt timp, se va nărui.
Stilul arhitectural
Biserica „Sfântul Gheorghe“ de la Şesuri este construită din bârne de stejar, încheiate la colţuri „în cheotori“ şi aşezate pe tălpi de stejar şi pe o temelie de piatră de râu. La exterior bârnele au fost acoperite cu lut, tencuite şi văruite cu alb. Singurele elemente de lemn vizibile sunt consolele lucrate „în cap de cal“, pe care se sprijină acoperişul. Locaşul este acoperit cu draniţă bătută „în solzi de peşte“.
Interiorul şi podoabele sale
Din păcate, ca şi la exterior, şi în interior biserica este la fel de degradată. Cu toate acestea, catapeteasma atrage atenţia, căci prezintă registre pictate extrem de expresive. De asemenea, dintre elementele arhitecturale, se remarcă bolţile de deasupra naosului şi pronaosului, grinzile sculptate în tăieturi ce despart absidele de spaţiul navei bisericii, stranele vechi, decorate cu motive solare, precum şi portalul uşii de intrare sculptat cu motive vegetale vechi.
Din patrimoniul bisericuţei fac, de asemenea, parte, câteva icoane vechi de secol XIX, icoanele împărăteşti, extrem de valoroase, precum şi o serie de icoane praznicale. Cărţile bisericeşti şi alte câteva obiecte de cult au fost preluate de către Muzeul Mănăstirii Bogdana, de lângă Oneşti.
Reparaţii în decursul timpului
Potrivit etnografului Dorinel Ichim, Biserica de lemn „Sfântul Gheorghe“ din Şesuri era încă din anul 1936 înscrisă în lista monumentelor istorice, fapt ce dovedeşte importanţa şi vechimea sa în rândul ctitoriilor similare din ţară. În decursul timpului, locaşul a fost reparat în mai multe rânduri: prima dată în 1887, apoi în 1923, iar ultima reparaţie integrală în 1951. În timpul uneia dintre aceste reparaţii a fost adăugit un pridvor cu turn-clopotniţă deasupra. „Când au adus-o aici, pentru a o proteja, sătenii au turnat o centură de piatră de râu şi mortar în jurul temeliei. Brâul ăsta a fost de folos, dar în timp a asfixiat lemnul. Acum, dacă am vrea să-l dăm jos, ar cădea biserica, pur şi simplu. El o ţine în picioare. Din păcate, puterile parohiei sunt prea mici pentru a o putea restaura. Am avut intenţia de a schimba draniţa de pe acoperiş, dar ne-a fost frică să nu se năruie pereţii, fiind foarte degradaţi. E păcat, aici e un duh aparte, are tihna ei“, spune parohul de la Şesuri.
Satul strămutat în şesul Tazlăului Sărat
Conform documentelor istorice, în vechime satul Şesuri se numea Costeşti, şi era aşezat pe coastele de deal din apropierea Tazlăului Sărat, altădată împădurite. O legendă păstrată în tradiţia orală spune că într-o iarnă grea, aflându-se în trecere prin Costeşti, voievodul Ştefan s-ar fi adăpostit de ger, cu oştenii săi, în bisericuţa de lemn. În timp, aşezarea şi-a mutat vatra pe şesul Tazlăului, căpătând denumirea de Şesuri.
Prima atestare documentară a satului datează din a doua jumătate a secolului al XV-lea, fiind pomenit într-un act de danie al domnitorului Ştefan cel Mare. În Condica vistieriei Moldovei pe anul 1816, satul Şesuri era trecut ca fiind răzeşesc. Până la sfârşitul secolului al XIX-lea a făcut parte din componenţa comunei Leontineşti.
Astăzi, micul sat se află în componenţa comunei Măgireşti din judeţul Bacău, aflându-se la 43 de kilometri de oraşul reşedinţă de judeţ.
