Drumul bisericilor de lemn ale Moldovei ajunge azi într-un loc aproape neştiut, la Băiceni, în judeţul Iaşi. Un sat pitit între dealurile Cucutenilor, a cărui bisericuţă de lemn e pecetea unei identităţi pe care timpul vrea a o şterge.
Lung şi greu de străbătut, drumul până în inima Băicenilor. De la Târgu Frumos, luând calea Cucutenilor, peste câmpuri şi pajişti nesfârşite, totul se transformă într-o teribilă aventură. Maşina se poticneşte anevoie, făcând slalomuri printre gropile din asfalt, ferindu-se apoi, în ultima secundă, de pietrele colţuroase ce stau într-o rână pe drumul abrupt ce coboară pe sub buza dealului pe care stă cocoţat Muzeul Sitului Arheologic Cucuteni, celebru în întreaga lume.
De-aici, aventura e şi mai plină de emoţii. Drumeagul se îngustează, cât să încapă doar maşina. Glodurile, uscate de-a valma de vânt, au lăsat în urmă forme ciudate şi plăsmuiri ce dau de furcă roţilor. De-o parte şi de alta, umbră deasă, copaci crescuţi fără a cere voie, zdravene ferecături ale crengilor. Încă puţin şi se zăreşte turla bisericuţei - sub drum, pe un platou.
Construită pe o ridicătură căreia localnicii îi spun Trei Movile, bisericuţa pare un hotar al liniştii depline. Departe de zvonul lumii dezlănţuite. Nu degeaba, aici, la începutul veacului al XIX-lea, şi-au găsit loc de rugăciune o seamă de călugări.
Înapoi în veacul XIX
Potrivit documentelor istorice, Biserica de lemn „Sfânta Treime“ de la Băiceni a fost ridicată la 1808, iniţial servind drept schit de călugări. În prima jumătate a secolului al XIX-lea, lăcaşul a trecut, odată cu moşia Băicenilor, în proprietatea mai multor mănăstiri. Acest traseu sinuos s-a încheiat după secularizarea averilor mănăstireşti, la 1864, când devine biserică de parohie, servind satului Băiceni.
„Bisericuţa a fost tot timpul filie a Parohiei Cucuteni. Comunitatea de aici nu a fost foarte numeroasă. Acum se micşorează din ce în ce mai mult. Mai sunt 80 de familii, dintre care 50 sunt văduvi, cu vârste de peste 70 de ani“, explică pr. Cristinel Prodan, parohul de la Cucuteni, cel care are în grijă şi bisericuţa de lemn a Băicenilor.
Stilul arhitectural
Biserica de lemn de la Băiceni este construită din bârne masive de stejar, dispuse orizontal şi încheiate la colţuri în cheotori. Temelia este din piatră de râu. Acoperişul a fost iniţial de şindrilă, însă aceasta a fost schimbată cu tablă, în secolul XX, pentru o mai bună protecţie. După 1990, atât interiorul, cât şi exteriorul lăcaşului au fost acoperite cu tencuială.
Pridvorul, o adăugire ulterioară, măreşte considerabil planul construcţiei.
Interiorul, lutuit cândva, a fost decapat, lăsând bârna să respire din nou liber şi să poată fi admirată.
Peretele despărţitor dintre naos şi pronaos este sugerat de doi stâlpi masivi de lemn.
Un element arhitectural cu totul deosebit este sistemul de boltire, sculptat rudimentar, din bardă.
Din nefericire, bisericuţa nu mai păstrează nimic din vechiul inventar, catapeteasma şi icoanele fiind de dată recentă.
Monumentul trebuie restaurat de urgenţă
Astăzi, biserica de lemn din Băiceni este înscrisă pe lista monumentelor istorice din judeţul Iaşi. Însă procesul de degradare a monumentului s-a accentuat vizibil în ultima perioadă, afectând structura acestuia. Terenul în pantă şi solul nisipos favorizează alunecările, astfel că temelia bisericii este deja destul de degradată. Tocmai de aceea, pentru a o salva la timp, se impune cât mai grabnic un riguros proces de restaurare. „Eu ca şi oamenii de aici din sat ne dorim să o putem restaura, să obţinem aprobările şi fondurile necesare, pentru că doar cu puterile noastre e clar că nu vom putea rezolva mare lucru. Nici măcar nu am putea începe o aşa dificilă lucrare. Prioritatea sunt fundaţiile, dar se impune o consolidare generală. Acoperişul, de asemenea, trebuie schimbat. Este foarte greu să poţi reface un astfel de monument numai cu ajutorul oamenilor“, spune părintele Cristinel Prodan.
Băiceni, un punct de atracţie pe harta Iaşilor
Satul Băiceni este atestat documentar în anul 1454, într-un act emis de domnitorul Petru Aron. Locul a intrat în istorie după ce Hubert Schmidt, cel care a descoperit cetatea Troiei, a descoperit şi primele vestigii ale civilizaţiei cucuteniene chiar aici, pe dealurile Băicenilor, în 1892.
Tot în acest sătuc, azi aproape uitat, există numeroase izvoare cu ape sulfuroase şi unele carbogazoase, ale căror proprietăţi au fost studiate de chimistul Petru Poni, născut tot în comuna Cucuteni.
În zonă se mai poate vizita Muzeul Sitului Arheologic Cucuteni, în care se află un mormânt princiar din secolele IV-III î.Hr., elemente de istorie locală, precum şi vitrine cu piese de arheologie originale datând din perioada culturii cucuteniene.
Cultura Cucuteni este considerată a fi prima civilizaţie urbană din Europa. Conform aprecierilor istoricilor, civilizaţia Cucuteni-Tripolye se întindea, în străvechime, pe 350.000 km2, din Transilvania de Miazănoapte şi până în Ucraina, pe malurile Niprului şi a durat peste un mileniu (4600-3500 î.e.n.).
