Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Ziarul Lumina Societate Reportaj Un lăcaş care a înfruntat amarul vremurilor

Un lăcaş care a înfruntat amarul vremurilor

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Reportaj
Un articol de: Bogdan Cronţ - 08 Mar, 2013

Mănăstirea „Sfânta Treime“ Guranda a fost ridicată în anul 1945, cu mijloacele modeste dintr-o perioadă sleită de suferinţele războiului, rasă apoi cu buldozerele de comunişti, după decretul din '59, şi redusă, timp de 30 de ani, la dimensiunea unei cruci aşezate într-o poieniţă.

Mănăstirea „Sfânta Treime“ Guranda, aşezată într-o poieniţă de la marginea satului cu acelaşi nume, la 40 de kilometri de municipiul Botoşani, este un lăcaş care a înfruntat amarul vremurilor cu tainica putere pe care ţi-o dă nădejdea în Dumnezeu. A fost ridicată în anul 1945, cu mijloacele modeste dintr-o perioadă sleită de suferinţele războiului, rasă cu buldozerele de comunişti după decretul din '59, într-un moment când viaţa monahală începea să prindă aici rădăcini, şi redusă apoi, timp de 30 de ani, la dimensiunea unei cruci aşezate într-o poieniţă, în amintirea fostei mănăstiri.
 
Renăscută din cenuşa vremurilor în entuziasmul anilor â90 şi apăsată din nou, încetul cu încetul, de lipsurile materiale, dar şi de sărăcia sufletelor, micuţa mănăstire de maici de la marginea satului Guranda încearcă astăzi să pună o nouă piatră de temelie în scurta, dar zbuciumata sa istorie. O istorie ce se confundă, în mare parte, cu viaţa şi nădejdea nestrămutată în Dumnezeu a celei care a ridicat-o şi i-a fost stareţă până aproape de sfârşitul vieţii.

O mănăstire ridicată cu ajutorul foştilor luptători de pe front

În anul 1945, maica Teodora Voloşincu, cu binecuvântarea mitropolitului de atunci al Moldovei, vrednicul de pomenire Irineu Mihălcescu, se întoarce de la Mănăstirea Buciumeni, unde se afla sub ascultare, pe meleagurile natale, pentru a ridica în aceste locuri o mănăstire. Într-o perioadă marcată de suferinţa războiului şi de o sărăcie cruntă, maica Teodora reuşeşte, cu ajutorul unei colecte publice sprijinite mai ales de militari şi ofiţeri ai Armatei Române, să ridice o biserică închinată cinstirii eroilor căzuţi pe frontul de luptă. Terenul mănăstirii a fost cumpărat de la moştenitorii unei familii boiereşti din zonă şi, cu mijloacele modeste pe care le avea la dispoziţie, maica Teodora împreună cu alte câteva maici şi ajutată de credincioşi au ridicat o bisericuţă şi un corp de chilii din lemn şi pământ. 
 
Obştea monahală a început să se înmulţească apoi, de la an la an, Mănăstirea Guranda ajungând să numere 30 de vieţuitoare, dintre care trei maici sunt şi astăzi aici.
 
Liniştea vieţii monahale nu avea să dureze însă prea mult, căci în anul 1959 regimul comunist a promulgat sinistrul Decret 410, prin care monahii şi monahiile erau „evacuaţi“, în cea mai mare parte, din mănăstiri. La Guranda însă, micuţa aşezare monahală ridicată cu atâta trudă a fost nu doar părăsită din ordinul comuniştilor, ci a dispărut cu totul sub şenilele buldozerelor.
 
„Câte eforturi şi câte rugăminţi nu s-au făcut în anii ce au urmat pentru reînfiinţare... Maica stavroforă Teodora a înaintat demersuri peste demersuri, inclusiv până la Ceauşescu. Toate au rămas fără răspunsul aşteptat“, povesteşte actuala stareţă a Mănăstirii Guranda, stavrofora Gabriela Turiceanu.
 
În ciuda răspunsurilor potrivnice, maica Teodora, nevoită să se retragă din mănăstire la casa părintească, şi-a păstrat vie speranţa că va veni ziua când se va putea întoarce în adevărata casă. „Îmi amintesc cum ne lua pe toţi nepoţii cu ea şi ne ducea în poiana unde nu mai erau decât o cruce şi un copac cu mere. Ne povestea, cu lacrimi în ochi, că în acel loc e casa ei şi că acolo se va întoarce într-o zi. Noi credeam că sunt poveşti, pentru că am crescut cu istorisirile ei despre mănăstirea închinată eroilor neamului. Mă bucur că Dumnezeu i-a răsplătit speranţa şi credinţa“, îşi aminteşte doamna Aura, una dintre nepoatele maicii Teodora.
 
Începutul anului 1990 avea să aducă speranţa unei noi lumi, iar pentru maica Teodora acest lucru a însemnat, în primul rând, mult-aşteptata întoarcere acasă. La fel cum procedase cu 45 de ani în urmă, cu binecuvântarea primită de la arhiereu, a iniţiat din nou o colectă publică şi, împreună cu maicile care au revenit în jurul ei şi ajutată de o serie de oameni inimoşi, a ridicat o biserică şi un corp de chilii modeste pe locul fostei mănăstiri. În 1991, lăcaşul a fost sfinţit şi a primit hramul „Sfânta Treime“, iar în anii ce au urmat, maica Teodora a iniţiat şi ajutat la ctitorirea altor cinci biserici în satele din împrejurimile mănăstirii care nu aveau lăcaşe de rugăciune. S-a stins din viaţă în anul 2007, în prima zi de Crăciun, împăcată cu gândul că şi-a făcut datoria de bun creştin, dar păstrând totuşi o urmă de nemulţumire în suflet.
 
„Le spunea maicilor că şi-ar fi dorit să construiască mai multe biserici, mai ales în satele care nu aveau lăcaşe de închinăciune. Acesta a fost ţelul vieţii ei şi modul în care şi-a dorit să slujească Lui Dumnezeu, dar şi mântuirii semenilor“, explică maica stareţă Gabriela Turiceanu.

O biserică nouă care să dăinuie peste veacuri

În luna septembrie 2012, Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a binecuvântat începutul lucrărilor la noua biserică a Mănăstirii Guranda, biserică ce va cinsti, pe lângă hramul Sfintei Treimi, şi pe Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, născut pe meleagurile Botoşanilor, în satul Crăiniceni.
 
„Vechea biserică a mănăstirii, construită cu mijloacele foarte modeste pe care maicile le-au avut la dispoziţie, era măcinată de vreme şi nu mai rezista multă vreme. Am încercat iniţial să o consolidăm, dar costurile erau foarte mari şi nici nu aveam garanţia că structura pe care a fost făcută va rezista. De aceea, mai ales că maicile de aici şi-au dorit foarte mult construirea unui paraclis cu hramul Sfântului Ioan Iacob, am primit binecuvântarea să facem o biserică nouă, care să poarte şi acest al doilea hram. Mulţumim lui Dumnezeu şi tuturor credincioşilor care au venit alături de noi spre a ne da ajutor şi nădăjduim să ridicăm o biserică frumoasă, într-un autentic stil moldovenesc, care să dăinuie peste veacuri şi care să fie mângâiere atât credincioşilor, cât şi maicilor care s-au nevoit atât de mult şi în vremuri atât de grele, pentru ca aici, la Guranda, să avem o poartă spre Cer“, a spus maica stareţă Gabriela Turiceanu.
 
Acces spre Mănăstirea Guranda: DN 29D Botoşani-Truşesti (32 km) - sat Guranda (7 km), apoi se face stânga, urmând indicatorul spre mănăstire (2 km)