„Un miel bun trebuie să aibă măcar cinci kilograme“

▲ Proprietarii de oi din mediul rural au început sacrificarea mieilor pentru Paşte tot în mod tradiţional, chiar dacă autorităţile au emis o serie de norme foarte stricte ▲ Ciobanii se confruntă, în acest an, cu preţurile mici, după cum spun ei, la miei sau la brânză, dar şi cu efectele secetei de anul trecut ▲ Autorităţile spun că mieii pot fi sacrificaţi doar în unităţi autorizate din punct de vedere sanitar-veterinar, precum şi în locuri special amenajate de către administraţia locală, în pieţe şi târguri ▲

Săptămâna Patimilor este şi perioada când tot creştinul ortodox se pregăteşte pentru masa de Paşte. Şi, cum din bucatele tradiţionale nu poate lipsi friptura de miel, toată lumea merge fie la stâni, fie la magazine, pentru a cumpăra carne de miel. Însă, puţini ştiu să aleagă un miel. „Un miel, dacă nu are măcar cinci kilograme, nu e bun. Dacă e prea mic, carnea e prea fragedă, şi se desface toată când faci mâncare. Şi nici prea mare nu trebuie să fie, că altfel e prea gras, şi iarăşi nu e chiar bună mâncarea“, a explicat Manu Oprea, proprietarul a peste 200 de oi din satul ieşean Popricani.

Asomatorul, folosit oriunde, dar nu în România

Uniunea Europeană nu a adus multe bucurii ciobanilor români. Regulile stricte au pus în încurcătură pe cei mai mulţi dintre aceştia, mai ales când e vorba de tăiatul mielului.

Teoretic, orice miel trebuie sacrificat doar în abator şi, neapărat, asomat, adică anesteziat înainte de tăiere. Însă, normele europene sunt pentru europeni, nu şi pentru români. „Asomator!? Nu are nimeni pe aici. Şi acum e greu şi cu vândutul mieilor, că ar trebui să îi ducem undeva la un abator, în afara Iaşului, dacă vrem să îi tăiem. Şi aşa trebuie plătit transportul până acolo, trebuie plătit şi să mi-i taie, că nu mă lasă pe mine să-i tai. Şi când trag linie, cu ce mai rămân?“, s-a plâns ciobanul din Popricani.

Aşa că, mergem, în continuare, pe metoda tradiţională, practicată de când se ştie. Clientul vine la stână, alege mielul, iar ciobanii îl pun, imediat, la pachet. Fără asomator, şi fără să îi facă vreo analiză minuţioasă, în laboratoare specializate.

„Au venit, odată, nişte arabi, şi nu le-a plăcut cum tăiem noi mieii. Au spus că la ei se face altfel. Aşa că a luat unul dintre ei cuţitul şi l-a tăiat ca la ei. Dar tot cu cuţitul“, a povestit Manu Oprea.

„De obicei, am clienţi vechi, care vin la mine în fiecare an“

Manu Oprea, „Ivanov“ cum îi spun vecinii, are anul acesta peste 200 de oi, de la care i-au mai rămas aproape 160 de miei, pentru că a tăiat deja destul de mulţi. Însă, chiar dacă normele sanitar-veterinare cu privire la vândutul mieilor în pieţe sunt stricte, acesta nu se plânge. Ştie că îi va vinde pe toţi, la fel cum a făcut şi în anii trecuţi. „Eu am clienţi vechi, care vin în fiecare an la mine şi cumpără miei. Apoi, aceştia mai aduc şi vecini de-ai lor, sau cunoscuţi, şi cumpără direct de la stână, fără să mă mai duc prin piaţă. Şi e mult mai bine aşa, pentru că fiecare alege ce miel vrea. Nu e ca la magazin, când îl cumperi în saci de plastic“, spune Manu Opea.

Mieii mai mici - folosiţi pentru „cheag“

Deşi e post, ciobanii din Popricani nu au fost prea atenţi la dietele alimentare. Mai ales că multe oi au făcut câte doi miei, şi era greu să îi crească pe ambii. Aşa că, unul dintre aceştia a fost tăiat, iar stomacul folosit pentru „cheag“, adică, substanţa care va fi folosită ulterior pentru închegatul laptelui şi transformarea lui în caş. „Mieii care nu au mâncat încă iarbă, ci doar lapte de la oaie, pot fi folosiţi pentru cheag. După ce îl tăiem, se ia stomacul, se umple cu sare, un pic de caş, şi nişte lapte de oaie, apoi se pune la uscat. Noi nu facem brânza cu prafuri de la farmacii, pentru că nu ţine. Se strică după un timp. Aşa am învăţat de la părinţii mei, şi aşa fac şi eu. Brânza e mult mai bună dacă e făcută doar cu cheag“, a explicat ieşeanul.

Creşterea oilor, neprofitabilă

Creşterea oilor nu mai prezintă interes în ziua de astăzi. Cei mai mulţi au vândut deja tot ce aveau, pentru că este prea costisitor. Dacă, în Popricani, erau, cândva, mii de oi, în prezent, au mai rămas doar două stâni. Una a familiei Oprea, unde sunt doar oile familiei, şi încă o stână, unde sunt adunate mai multe oi din sat. „Lumea nu mai ţine oi acuma, că e scump de întreţinut. Cei mai mulţi le-au tăiat sau le-au vândut. Dar nici de vândut nu îţi convine, că e 70 de lei o oaie. Preferăm să le tăiem, şi să vindem carnea, decât să le vindem de vii. Apoi, lâna o aruncă, că nu avem ce face cu ea. Dacă, înainte, ne obligau să dăm lână la contract, acum, nu se mai interesează nimeni de ea. Tundem oile, iar lâna o dăm la gunoi. Şi nici cu pieile nu avem ce face. Mai vin unii să strângă piei, dar cu banii pe care îi luăm, nu acoperim nici sarea pe care o dăm peste blană. Nu mai merită să ţii nimic acuma“, spune, necăjit, ciobanul din Popricani.

15 lei kilogramul de carne

Nici măcar vândutul mieilor nu mai este atât de profitabil pentru ciobanii români. Chiar dacă în supermarketuri, un kilogram de carne ajunge la 19-20 de lei, la stână, preţul nu depăşeşte 15 lei pe kilogram. „Am auzit că, la oraş, un kilogram de carne, de undeva, e la două sute de mii. Dar eu nu pot să o dau cu atâta, am vândut cu o sută cincizeci, că a venit omul direct la stână. Şi, în plus, trebuie să îi vând pe toţi, că pe urmă, nu mai am ce face cu ei“, a spus Manu Oprea. La fel şi cu brânza de oaie, nu mai aduce prea mare profit. Preţul unui kilogram este de 12 lei, pentru că „ăsta e preţul pieţei“.

Probleme din cauza secetei

Ciobanii nu se confruntă doar cu problema preţurilor. Cel mai mult au fost afectaţi de seceta de anul trecut care a pârjolit imaşul şi a lăsat flămânde animalele din aproape toate zonele.

„Anul trecut a fost foarte rău pe perioada secetei. Nu mai aveam deloc iarbă şi nici nu ne-au lăsat prin pădure, unde mai era câte ceva. Am vorbit cu primarul să facă adrese la Direcţia silvică, dar nu a rezolvat nimic. A trebuit să stăm şi să îndurăm. Iar ca să dăm apă oilor, trebuia să mergem vreo trei kilometri, până la Jijia. Ori, pe căldurile care erau vara trecută, omoram animalele dacă le duceam atât de departe. Am săpat noi să facem o adăpătoare, dar tot nu ne-am descurcat, că seceta era prea mare“, spune ciobanul. De altfel, şi marii crescători de oi din judeţ au renunţat la afacere, din aceeaşi cauză, sau au avut foarte mari pierderi. Vasile Lungu din Trifeşti, Iaşi, a renunţat să mai crească oi. La fel, un alt mare crescător din Podul Iloaei, Mihai Alexa, a redus considerabil numărul oilor. Un alt fermier, din Răducăneni, Iaşi, are mari pierderi, deoarece oile vor începe să fete abia în luna iunie. „A fost secetă anul trecut, iar oile au avut mult de suferit. Aşa că, nu am putut face însămânţările decât foarte târziu, şi primii miei îi vom avea abia în una iunie. Foarte târziu, pentru că e după Paşte“, a spus Sorin Stoian, din Răducăneni.

▲ Sacrificarea mieilor, doar în unităţi specializate

Autorităţile spun că mieii pot fi sacrificaţi doar în unităţi autorizate din punct de vedere sanitar-veterinar, precum şi în locuri special amenajate, de către administraţia locală, în pieţe şi târguri, pentru o perioadă de cinci zile înaintea sărbătorilor pascale, informează Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). Toate punctele de sacrificare autorizate în pieţe şi târguri vor dispune de echipamente de asomare puse la dispoziţie de administraţia pieţelor, iar toţi producătorii care vor să vândă miei vii în pieţe, în perioada sărbătorilor pascale, trebuie să deţină certificatul de sănătate al animalului de la medicul veterinar, formularul de mişcare şi actele care dovedesc că este proprietarul animalelor. Carnea şi organele de miel sunt admise pentru consumul public numai dacă sunt însoţite de un certificat de sănătate publică veterinară şi poartă marca de sănătate. Marcarea cărnii de miel, destinată pieţei naţionale, obţinută în unităţi supuse controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, aprobate pentru perioada de tranziţie, se realizează cu o ştampilă de formă rotundă, care cuprinde mai multe informaţii, precum numele ţării şi codul judeţului, urmat, fără întrerupere, de numărul de autorizare veterinară a unităţii şi numărul de identificare a medicului veterinar oficial care a efectuat inspecţia cărnii. Carnea de miel obţinută în unităţi supuse controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, autorizate pentru schimburi intracomunitare, se marchează cu o ştampilă de formă ovală care cuprinde numele ţării, numărul de autorizare a unităţii, iar în partea inferioară - inscripţia EC (European Comission/Comisia Europeană).