Un muzeu de pus în ramă

De un secol încoace, medici, avocați, diplo­mați, actori, istorici și artiști au donat în ­beneficiul publicului neprețuite colecții de opere de artă, mobilier, țesături, obiecte ­decorative, bijuterii, argintărie și câte altele. Din 1978, toate acestea se regăsesc într-un singur loc, Muzeul Colecțiilor de Artă. Și ce loc! Palatul Romanit, de pe Calea Victoriei, construit începând cu anul 1812, este el însuși o operă de artă. Muzeul găzduiește azi, în cele trei corpuri ale sale, 44 de colecții și ar fi imposibil de spus care dintre ele este mai frumoasă, mai interesantă și cu o istorie mai cuceritoare.

Georgiana Iacob povestește pentru „Ziarul Lumina” că palatul a fost gândit inițial drept casă. Neterminată de primul proprietar, a fost cumpărată de vistiernicul Grigore Romanit, efor al Casei Podurilor. Murind fără moștenitori, surorile lui au vândut casa statului, care a folosit-o drept clădire administrativă, inclusiv sediu al Ministerului Finanțelor, care a extins construcția la forma actuală. La cutremurul din 1977, clădirea a fost serios avariată. S-a făcut o restaurare rapidă și a devenit ceea ce este astăzi. O a doua restaurare, mult mai amplă, s-a efectuat în perioada 2003-2011.

Din fiecare colecție sunt expuse doar o parte din piese, pentru că n-ar încăpea toate și pentru că unele sunt într-o stare fizică fragilă. Colecționarii nu vizau investiții în artă, ci erau pasionați de frumos. Ei cumpărau, nu foarte scump, din Consignația, direct de la artiști, de la alți colecționari sau chiar făceau troc între ei. Iar cea mai mare grijă era ca nu cumva colecția să se risipească după moartea lor, de unde și ideea de donație.

Mircea și Artemiza Petrescu, el medic, ea profesoară, au făcut donații repetate muzeului, pe care îl vizitau frecvent. Sunt aici multe exponate cu un subiect comun, care-l pasiona pe doctor: istoria țărilor române, inclusiv veșminte de influență orientală din secolele 18-19. La rândul ei, profesoara era fascinată de mobilier, de arta europeană, dar și de cea orientală. „Ceea ce e interesant și frumos”, spune gazda noastră, „este reconstituirea atmosferei unei case și a «parfumului» specific fiecărui colecționar. Cineva spunea că e ca și cum ai veni în vizită în mai multe case!”

Colecția Corneliu Baba a fost donată de văduva pictorului, Constanța, după moartea acestuia. Aici, în afară de tablouri, remarci vioara artistului, care a studiat în adolescență acest instrument și care l-a iubit foarte mult pe George Enescu, drept care l-a și pictat. Impresionează, de asemenea, seria celor trei lucrări din ciclul „Regilor nebuni”, care parcă spun o poveste în trei episoade... De notat că ochii rotunzi din unele portrete mărturisesc că maestrul lui Baba a fost Tonitza. Nu lipsesc icoanele și alte obiecte religioase.

Alexandru Phoebus nu este un pictor celebru, dar atât lucrările, cât și colecția sa merită toată atenția. Artistul era un foarte bun grafician, drept care, recent, muzeul i-a dedicat o expoziție intitulată „Partea nevăzută a colecţiei de artă Alexandru Phoebus” (în total, peste 300 de lucrări). Detaliu simpatic: într-un tablou al Bucureștiului interbelic apare numele unei celebre azi companii de telecomunicații, care pe atunci producea cabluri și... hârtie igienică. Pheobus are și un interesant triptic în care capul apare într-un tablou și mâinile în alte două, ca un dublu autoportret.

Vas pentru apă sfințită de aproape două milenii

Colecția Iosif Iser conține multe obiecte din casa familiei și nu trebuie să te miri dacă vezi în vitrină un pahar care apare și într-un tablou, alături de bijuterii și instrumente muzicale, prezente și în tablourile cu odalisce. El are și un ciclu cu Balerina și Arlechinul din Commedia del’ arte, după cum în opera lui s-au reflectat călătoriile în Spania și la Balcic.

Colecția Elisabeta şi Moise Weinberg a fost și ea donată în mai multe tranșe între anii 1970 şi 1980. Weinberg era avocat, bun prieten cu Iser, căruia i-a cumpărat multe lucrări, după care l-a cunoscut pe Leon Laserson și a început să-și diversifice colecția cu Gheorghe Petrașcu și Theodor Pallady. „Laserson este un caz trist, întrucât colecția sa bogată, pentru care voia să construiască o casă specială, a fost vândută de urmași”, ne spune ghida.

Alexandra și Barbu Slătineanu este o colecție de artă comparată, întrucât pune în relație spațiul artistic european cu cel românesc, și a fost alcătuită vreme de două generații. Aflat la Paris pentru studii în domeniul microbiologiei, doctorul Alexandru Slătineanu a început să strângă opere de artă, frecventând anticariatele împreună cu prietenul său, dr. Ion Cantacuzino. Între altele, a descoperit și a cumpărat desenul „Culegătoarea de morcovi” de Van Gogh. Barbu, fiul lui și al Irinei Metaxa, a adunat la rândul lui artă tradițională, picturi, mobilier, flinte și săbii (era colonel), veșminte, icoane, ceramică. Despre frumosul dulap aflat aici, gazda ne spune cum era tradiția: soția venea cu un dulap de zestre, iar soțul oferea încuietorile! Colecția a fost donată de Barbu și de soția lui, Alexandra.

Un alt doctor, endocrinologul Sandu Lieblich, era un apropiat al avangardiștilor, așa că în colecția lui se găsesc lucrări de Marcel Iancu (inclusiv un portret al colecționarului), alături de Iosif Iser, M.H. Maxy, Gheorghe Petrașcu sau Nicolae Tonitza.

Marcu Beza, diplomat, născut în Macedonia și ajuns consulul României la Ierusalim, este singurul care a colecționat broderie din secolele 17-18, din zona elenă, alături de o ferecătură de argint, icoane pe lemn, obiecte vestimentare și decorative. Și un vas paleocreștin (cca sec. 4 d.Hr.) pentru apă sfințită. „Așa ceva n-o să vedeți des!”, ne asigură Georgiana Iacob. Camera arabă din colecția lui Beza este o reconstituire a celei în care locuia la Istanbul.

Fraţii Beatrice și Hrandt Avakian, ea croitoreasă, el restaurator și pictor, au colecționat peste o mie de obiecte, printre care un covor de secol 17, cel mai vechi din muzeu, argintărie și o superbă icoană prăznicar. Cum familia provenea din Siria, sunt și multe obiecte orientale, precum un valtrap de cal, un suport de turban și... două bogate boluri de cerșit! Ultima sală a colecției îi aparține lui Beatrice și e dedicată bijuteriilor.

Verișorul lor, Garabet Avakian, a fost profesor de vioară la Conservatorul „Ciprian Porumbescu”. În colecția sa avem icoane cu Sfântul Ilie și Sfântul Gheorghe din case țărănești. O icoană specială e cea semnată de Matei Țimforea, în 1893, reprezentând Judecata de Apoi. Vedem aici, ca într-o bandă desenată, cum un drăcușor le așază perna unui soț cu soția și le ține umbră ca să nu meargă la biserică și să ajungă în iad!

Muzeul Colecțiilor de Artă are o bogată pagină de Facebook, dar și o campanie interesantă, „Actori de pus în ramă”, în colaborare cu Teatrul Nottara, ai cărui actori pozează în ipostaze reproducând picturi cunoscute.

Muzeul însuși merită pus în ramă!