Un panamez devenit ortodox printre românii din Suedia

În urmă cu puţin timp, am întâlnit la una din mănăstirile noastre un om cu o poftă de viaţă extraordinară, o prezenţă de spirit greu de ignorat, un suflet tânăr ca un brad românesc, chiar dacă nu-şi are rădăcinile pe aceste meleaguri. Viaţa lui e un mozaic frumos colorat la care nu poţi să nu priveşti cu mirare: este un american de culoare din Republica Panama, născut catolic evanghelic, dar convertit cu tot sufletul la ortodoxie, căsătorit cu o româncă, tată a trei copii suedezi.

De câţiva ani, Erick Saavedra este enoriaşul Parohiei ortodoxe române "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" din Stockholm, unde locuieşte împreună cu familia: soţia sa Dorina, româncă din Huşi, şi cei trei copii: Natalie, Anthony şi Adeline. Primul contact cu ortodoxia l-a avut prin intermediul Dorinei care, deşi mărturiseşte că nu avea foarte multe cunoştinţe religioase din cauza regimului comunist ateu care a privat-o de ora de religie din şcoală, ştia totuşi că cel mai important este să-şi păstreze credinţa moştenită de la părinţi oriunde s-ar afla. În cei cinci ani petrecuţi lângă ea până la căsătoria religioasă, Erick a început să simtă româneşte, iar dorinţa de a se converti la ortodoxie a venit de la sine. "De când ne-am cunoscut, am mers mereu la slujbe. Mergeam la slujba de Înviere, iar lui îi plăcea să stea până dimineaţă. Eu am încercat să-i arat drumul şi i-a plăcut. I-am spus că aceasta e Biserica mea, el a fost de acord, iar convertirea lui a venit natural. El singur s-a hotărât să se convertească", mărturiseşte Dorina.

"Mi-am dat seama cât de aproape sunt de ortodoxie!"

Deşi studiase Biblia din scoarţă în scoarţă în Panama, încă din copilărie, şi cunoştea foarte bine învăţăturile confesiunii catolice evanghelice (catolicismul evanghelic este o mişcare religioasă care urmăreşte reafirmarea identităţii romano-catolice în elementele sale fundamentale) din care făcea parte, împreună cu tatăl şi cu sora lui, a simţit că ortodoxia este mai aproape de sufletul lui. Momentul care l-a făcut să adere cu toată inima la credinţa ortodoxă a fost întâlnirea cu Preasfinţitul Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. "Preasfinţitul Macarie mi-a explicat ce înseamnă credinţa şi spiritualitatea ortodoxă şi mi-am dat seama că sunt mai aproape de ortodoxie decât de catolicism şi m-am hotărât foarte uşor să mă convertesc. La scurt timp, Preasfinţitul mi-a dat Mirungerea şi Sfânta Împărtăşanie şi am devenit ortodox. În ortodoxie mă simt foarte bine chiar dacă nu înţeleg limba. Soţia îmi traduce destul de fidel şi astfel înţeleg şi mă simt în elementul meu. Avem o relaţie foarte apropiată cu preotul paroh Toader Doroftei de la Stockhom, care vine pe la noi, ne binecuvântează casa şi simt o armonie. Eu nu pot să comunic direct cu el, pentru că nu vorbim aceeaşi limbă, dar mă simt foarte bine în prezenţa lui", ne-a spus Erick Saavedra.

"Simt multă spiritualitate la mănăstirile româneşti"

La scurt timp după ce s-a convertit, Erick şi-a dorit să se căsătorească cu Dorina "şi în faţa lui Dumnezeu". "După ce am făcut cununia religioasă, altfel s-au aşezat lucrurile în familia noastră. Înainte simţeam un haos în viaţă. Totul mergea parcă numai pe dos, dar după ce ne-am căsătorit la biserică, în faţa lui Dumnezeu, am simţit o schimbare în viaţa noastră, o linişte nemaiîntâlnită", povesteşte Dorina. Copiii sunt şi ei botezaţi ortodox şi descoperă, cu fiecare zi, dulceaţa credinţei, alături de tinerii români cu care merg în taberele organizate de Episcopia Europei de Nord.

Nu de mult timp, Erick a descoperit bucuria pelerinajului. A venit de mai multe ori în ţară şi a vizitat vechile mănăstiri din Muntenia, Moldova, Ardeal şi Oltenia. Deşi atrage tot timpul priviri curioase, spune că nimic nu poate să-i tulbure liniştea pe care i-o dăruiesc vetrele noastre monahale. "La mănastirile din România vin cu tot sufletul pentru că simt foarte multă spiritualitate. La bisericile altor religii se simte aşa, ca un zid. Aici simt multă căldură şi dragoste", spune Erick. Atât de dragi îi sunt priveliştile pe care le întâlneşte în România, încât rar îl vezi fără aparatul de fotografiat în mână. Este tot timpul numai un zâmbet. În păr îi răsar câteva fire ca de argint, dar inima-i este de copil. Este aproape imposibil să te apropii de el fără să te molipseşti de veşnicul său entuziasm şi să nu te minunezi cât de viu poate să fie un om care a renăscut în Hristos.