Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Reportaj Un spital al Bisericii, patronat de Sfântul Ierarh Nectarie

Un spital al Bisericii, patronat de Sfântul Ierarh Nectarie

Galerie foto (16) Galerie foto (16) Reportaj
Un articol de: Pr. Dr. Bogdan Chiorean - 08 Noi, 2020

În Cluj-Napoca, în cadrul centrului de îngrijiri paliative care poartă numele Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina își găsesc ­alinarea 40 de bolnavi ­oncologici, aflați în faze avansate sau terminale de boală. Din experiența celor 7 ani de funcționare am realizat că prezența sfântului e atât fizică (prin racla la care vin spre liniștire mulți bolnavi), ­cât și managerială. Totul a-nceput în 2009, când un vlădică a vrut ­să construiască un așezământ pentru bolnavii de cancer, dar n-avea bani deloc. S-a dus în Eghina, la chilia aceea simplă a sfântului. A stat acolo trei zile, iar când s-a întors, a găsit în cont suma necesară începutului. Bucuriile au continuat, iar în 2013 am primit primul pacient. Primul prieten al sfântului. Primul din cei aproape 5.000 deja. Prieteni din toată țara, din peste 35 de județe.

La centrul de îngrijiri paliative, darurile pe care ni le trimite Sfântul Nectarie sunt nenumărate. El nu percepe taxe pentru îngrijirea pacienților. Cazare, masă, medicație, materiale tehnico-sanitare și 50 de ucenici angajați (doctori, asis­tenți medicali, farmaciști, infirmieri, personal administrativ) - toate sunt oferite din dragostea sfântului. Uneori, apare paradoxală funcționarea acestui centru și te-ntrebi dacă nu cumva ar trebui identificate resurse suplimentare de finanțare. O singură dată, asemenea lui Petru pe ­mare, am început să fac o situație cu venituri și cheltuieli. A ieșit dezastruos, dar măcar am înțeles că sfântul se ocupă de plata ­facturilor de a căror sumă nu dispunem până la scadență. Că tot el este cel care alină singurătatea bolnavilor care nu pot fi vizitați din rațiuni pandemice. Și că el e cel care, asemeni lui Ilie în Sarepta Sidonului, face s-ajungă făina, indiferent cât ar fi de puțină.

Sfântul Nectarie a văzut că-i greu pentru bolnavii terminali s-aștepte ambulanța de stat. ­A observat rapid că secundele de durere totală pe care o resimte pacientul par a fi o veșnicie. Și că varianta ambulanței private e una inaccesibilă pentru un pacient epuizat fizic, psihic și financiar. Și ne-a făcut o ambu­lanță cadou. Doar să-i aducem, gratis, la el.

Apoi, și-a dat seama, în timp, că unii dintre bolnavi pot fi asistați la domiciliu. Și ne-a trimis o mașină dedicată și personal cu dragoste de oameni. Când aud, pacienții ne mulțumesc nouă, dar apoi ajung la centru și se-nchină sfântului. 

La-nceput, centrul putea caza 20 de pacienți

Era în 2013, dar a durat puțin până oamenii și-au dat seama cât e de bine lângă sfinți și-a trebuit ca patronul centrului să le permită și altora să se bucure. Așa a crescut capacitatea insti­tuției la 30 de paturi, apoi, un an mai târziu, la 40. Din câte știu, are intenții ca-n viitor să primească și copii. Tot apropiați de „Marea Trecere”. Deocamdată înmoaie inimi și ascute minți.

Sfântul, deși foarte discret, aduce multe beneficii societății clujene: degrevează serviciile de urgență, permite familiilor să își continue activitatea la locul de muncă și eliberează locuri în ­spitalele care pot oferi servicii mai bune pacienților cu potențial ­curativ.

Apoi, sfântul nostru - care în viața pământească a fost și director de seminar teologic -, specialist în educație, a vrut neapărat să aibă ucenici care să fie nu doar buni mânuitori ai științei medicale, ci să trateze pacienții și prin prisma credinței că toată munca lor trebuie să fie făcută ca pentru Dumnezeu. Și a înființat o școală postliceală ­sanitară ce pregătește asistenți medicali generaliști cu drag de oameni. A permis, în aceeași ­ordine de idei, ca asistenții ­medicali și medicii să se specializeze în această formă de manifestare holistică a iubirii numită, academic, îngrijiri paliative.

Ajutorul sfântului nu ține seamă de confesiunea bolnavului

Să mai amintim și faptul că, în virtutea iubirii necondiționate a sfântului, au fost pacienți de alte confesiuni pe care patronul nostru spiritual i-a primit cu drag. Și dacă cineva i-a întrebat despre eventuale minuni ale sfântului, au mărturisit că ­minunea cea mai mare e faptul că ei - de altă confesiune - sunt internați și primiți cu aceeași bunătate a sfântului ca și ceilalți.

Minune e și să primești boala ca pe o  cercetare a lui Dumnezeu. La un nivel asumat, nu doar ­declarativ. Niciodată boala nu e în firescul lucrurilor, dar am întâlnit numeroși pacienți care mulțu­meau Domnului pentru sufe­rință, or, acesta e un fapt care ține de mijlocirea sfinților. Între „m-a certat Dumnezeu” și „m-a cercetat Dumnezeu”, diferența de silabă o face dragostea prietenilor din Ceruri.

În fiecare an, în ziua de pomenire a sfântului, pe lângă Liturghia de dimineață, ne întâlnim seara în rugăciune cu familiile celor plecați în ultimul an dintre noi. Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei are râvna de a-i ­pomeni la slujba Parastasului pe toți cei aproape 500 de pacienți decedați în ultimele 12 luni. Nume cu nume. Fără excepție. Doar ­fiecare nume e un suflet, cu dureri, cu bucurii, cu amintiri. E al cuiva care se află aici cu o lacrimă-n colțul ochiului și cu o tresărire la auzirea numelui din gura ­vlădicului.

Pentru o lume în care moartea e cel mai rău lucru care ni se poate întâmpla, a sluji în Centrul de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie” pare ceva ieșit din ­comun. Întrebarea pe care o ­primim toți cei care muncim aici este: „Cum îți poți desfășura activitatea într-un așa mediu?”. Adesea nu răspundem. E, cumva, o înțelegere discretă pe care sfântul a făcut-o cu fiecare dintre cei care activăm aici. E drept, e dificil să vezi poate 10 decese ­într-o zi. Și e la fel de dificil să reconceptualizezi toată ideea de medicină ca luptă în numele vieții și al sănătății. Dar când un pacient îți spune că ultimele lui zile sunt ca o vacanță-ntr-o stațiune de odihnă, îți dai seama că nu există bucurii mai mari ­într-alte locuri. Și prinzi curaj.

La Centrul „Sfântul Nectarie”, noi nu slujim bolnavii. Ei ne slujesc pe noi. Ei sunt cei care ne ajută să ne reierarhizăm prioritățile-n viață și să înțelegem că a respira, a mânca, a umbla nu sunt drepturi, ci daruri ale lui Dumnezeu. Și că n-avem motive reale să nu fim fericiți.

În paraclisul instituției, avem o icoană ca un fel de hrisov: sfântul care ține centrul în brațe. Pentru că, în spitalul nostru, îți dai seama că doar mâinile-s ale tale. În rest, e dragostea Sfântului Ierarh ­Nectarie de Eghina.

Citeşte mai multe despre:   centru medical  -   Sfantul Nectarie de la Eghina