Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Reportaj Unde fugim de-acasă

Unde fugim de-acasă

Galerie foto (8) Galerie foto (8) Reportaj
Un articol de: Tudor Călin Zarojanu - 16 Iul, 2021

Orice om are nevoie de destindere. Sigur că poți să citești o carte, să asculți muzică ori să vezi un film, dar avem nevoie și să ieșim din casă, nu numai în vacanțe. Majoritatea distracțiilor presupun o cheltuială, mai mică ori mai mare, însă din fericire există cel puțin una gratuită! Și pe deasupra sănătoasă. Plimbarea, desigur. Și unde poate fi mai frumos să te plimbi dacă nu într-un parc?

În București sunt nu mai puțin de 47 de parcuri, fără a mai număra păr­cu­lețele fără nume de pe lângă blocuri. Unele dintre ele sunt pe cât de celebre, pe-atât de aglomerate. Dar, din păcate, și de abandonate. Herăstrăul, Cișmigiul, Tineretului sunt parcuri în care pare că nimeni n-a mai făcut nimic de ani buni. Asfaltul crăpat, vegetația crescând ca-n sălbăticie, clădiri și chioșcuri coșcovite, triste, cu câteva excepții. Ba chiar și arbori care stau să cadă.

Herăstrăul (rebotezat nu demult Parcul Regele Mihai, dar denumirea n-a prins, n-o folosește nimeni, e mult prea înrădăcinată cea veche) are câteva avantaje. Primul este desigur dimensiunea. 187 de hectare! Oricum ar arăta detaliile și oricât puhoi de lume s-ar revărsa aici, mai ales la sfârșit de săptămână, pe aleea îngustă din jurul lacului, pietonii riscând serios în fiecare clipă să fie călcați de bicicliști, rolleri, hoverboarderi, trotinetiști etc., tot poți să găsești un ungher mai puțin populat, în special în zona „Roaba de cultură”, frumos amenajată cu hamace și perne, unde seara au loc uneori evenimente culturale. La doi pași, însă, a fost complet distrusă „Biblioteca”, un foișor de lemn cu pridvor de jur-împrejur, cu băncuțe și mese de lemn, unde puteai adăsta să citești o carte, să mănânci ori pur și simplu să te bucuri de liniște - plus o corabie de lemn care era deliciul copiilor. Totul e praf și pulbere acum. Golite, abandonate și jalnice sunt și clădirile care adăposteau partea interioară de la Expoflora, în vreme ce nici partea exterioară nu se simte prea bine... Un alt avantaj, discutabil, al Herăstrăului este mulțimea teraselor dinspre Șoseaua Nordului. E drept că se creează o aglomerație suplimentară, dar zona măcar e vie, într-un parc care pare pe moarte.

Parcul Tineretului e și el mare, dar parcă degeaba. Poți găsi, mai ales spre deal, alei nu foarte circulate, dar trebuie să închizi ochii la aproape orice detaliu - podul spre Sala Polivalentă, de pildă, și scările laterale lui arată cumplit - în afară de aleea pe care un proiect inspirat și frumos a scris pe bănci (noi, ceea ce e o raritate) „Libertate” în foarte multe limbi!

Despre bietul Cișmigiu e greu să spui, azi, ceva încurajator. În momentul documentării noastre lipseau nu doar lebedele și rațele din bazinul dinspre Știrbei Vodă, ci și apa de sub ele... Oprită era și fântâna cu broscuță, uscat era și Izvorul Eminescu... Trist, foarte trist.

Prin comparație cu cele de mai sus, Parcul Carol I ar putea arăta un pic mai bine, mai ales că are multe flori, dacă pe oglinda apei n-ar pluti sticle de plastic și alte mizerii. Oricum, nu e așa de aglomerat precum celelalte și chiar te poți relaxa aici.

Pe nici unul dintre lacurile acestor patru parcuri nu puteai vedea vreo barcă ori hidrobicicletă la sfârșitul lunii iunie, în plină vară și mult timp după ce fuseseră ridicate toate restricțiile în aer liber (și o bună parte din cele interioare) legate de pandemie. De altfel, exploatarea suprafețelor de apă, inclusiv Dâmbovița, e o problemă veche a Capitalei.

Surprize plăcute

Cel mai bun exemplu este Lacul Morii. Cu puțin efort, aici s-ar putea organiza și lupte navale! Dar poate e mai bine așa, pentru că, nefiind propriu-zis un parc și neexistând nici o amenajare, digul împrejmuitor este un minunat loc de plimbare în timpul căreia nu auzi decât foșnetul vântului și cel al valurilor, cale de câteva sute de metri. În mod remarcabil, deși atât de izolat și practic extraurban, digul este prevăzut cu coșuri de gunoi căptușite cu pungi de plastic!

Am început intenționat cu dezamăgirile, pentru a continua cu surprizele plăcute. Cea mai mare dintre ele este și printre cele mai recente: amenajat nu demult, Parcul Dendrologic Chitila este un adevărat colț de rai pământean - o mică grădină botanică. Marea majoritate a arborilor, arbuștilor și tufișurilor nu le-am văzut nicăieri în altă parte, pajiștile sunt... englezești, aleile și băncile impecabile, e liniște și nu e prea multă lume.

Încă mai nou decât acesta este micul, dar cochetul Parc Elisabeta Rizea, inaugurat în această primăvară, în stânga Casei Presei. O binevenită reverență făcută memoriei unei eroine.

Un parc refăcut minunat, după o istorie recentă zbuciumată, este Bordei. Nu funcționează încă la capacitate (are prevăzute diverse servicii, deocamdată nefuncționale, în primul rând, tot bărcile), dar e foarte frumos. Recomandabil mai ales seara, când se luminează feeric pasarela în arc de cerc...

Parcul Alexandru Ioan Cuza a beneficiat de o reproiectare și extindere spectaculoase. Are lac, insulă, pergole, locuri de joacă, alei largi, are de toate. Inclusiv Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” construită din lemn în stil mara­mureșean între anii 1994 şi 1996.

O biserică similară, „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul”, se află la intrarea în Parcul Gheorghe Petrașcu, nu mare, dar foarte frumos amenajat.

Parcul Kiseleff, format din două părți, despărțite de șoseaua cu același nume, este unul dintre cele mai frumoase și mai bine întreținute. Întreaga zonă, de altfel, e dominată de copaci suficient de bătrâni ca să asigure o umbră binefăcătoare din Piața Victoriei până la Arcul de Triumf.

Parcul Circului îți oferă priveliștea unui iaz mic, dar aproape complet acoperit cu nuferi!

Parcul Tei domină priveliștea nord-estului orașului cu roata sa imensă care se vede până departe pe autostradă. Mă rog, cine are curaj să se suie în roată...

Complet refăcutul Parc Drumul Taberei este o operă de artă peisagistică, dominată de pasarelele pietonale, colinele înverzite și numeroasele locuri de joacă, inclusiv mese de ping-pong și de șah inteligent plasate la umbră, sub pasarele. Asta ca să nu mai vorbim despre sere!

Grădina Icoanei, așa micuță cum e, a arătat superb la un moment dat, cu un râu străbătând-o și fântâna din care izvora, dar apa s-a oprit (oare de ce?), iarba s-a bătucit, pământul e tot mai prăfos și parcul tot mai aglomerat.

Vizavi, Parcul Ioanid a fost „tras” demult în pavaj, ceea ce îi asigură curățenia, dar i-a răpit atmosfera naturală. Parcă ești pe un ring de dans.

Majoritatea celorlalte parcuri sunt bine întreținute și îndeamnă la plimbare. O parte dintre ele au dezavantajul de a fi prea în soare, dar așteptăm să crească pomii... Una peste alta, e loc destul de o plimbare și poți să te simți ca-n natură fără să ieși din sufocantul oraș.