Medicina de urgență este o specializare deosebită între cele din acest domeniu vast care are în vedere vindecarea omului. Una e să fii medic legist, medic de familie, medic de medicina muncii și cu totul altceva să lucrezi în UPU (Unitatea de Primiri Urgențe). Aici intri fie pentru că ai un spirit de jertfelnicie ieșit din comun, fie ai nevoie de adrenalină și nu o găsești decât în contact cu situațiile dificile. În UPU gărzile sunt... gărzi adevărate. Nu ai timp nici să te uiți pe geam și să-ți spui: Hmmm, deja s-a făcut dimineață. Uneori te duci cu mâncarea pe care ai adus-o de acasă neatinsă. Un medic de urgență seamănă cu un pilot de supersonic, ia deciziile corecte nu în minute, ci în secunde. Doctorița Diana Cimpoeșu e șefa UPU de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, dar și profesoară la UMF „Gr. T. Popa” din capitala Moldovei. Despre o gardă mai puțin obișnuită, petrecută de Crăciun, ne povestește domnia sa în materialul de față.
Unicate în lăcaşul Sfintei Parascheva din Tălmăcel
O evlavie aparte faţă de Sfânta Parascheva au şi credincioşii din Transilvania. O istorică zidire închinată Sfintei Parascheva găsim la Tălmăcel, un sat aflat la poale de munte, la nici 25 kilometri de Sibiu. Nu doar hramul aseamănă lăcaşul cu bisericile unice din nordul Moldovei, ci şi pictura exterioară şi chipurile sfinte zugrăvite în interior.
Satul Tălmăcel este atestat documentar la 1453, în documentele care amintesc de vizita regelui Ladislau al IV-lea în această zonă. La 1488 apar şi primele menţiuni despre comunitatea românească din Tălmăcel, care număra la acea vreme doar 10 familii. Se ştie că la Tălmăcel românii au convieţuit secole la rând cu saşii, lucru confirmat şi de anumite acte fiscale din secolele XV-XVI.
În timp, comunitatea românească s-a dezvoltat, iar zidirea unei biserici de piatră a devenit o necesitate şi un deziderat. Lăcaşul de cult a fost ridicat în perioada 1776-1784, prin cheltuiala credincioşilor din acea vreme. Nu trebuie uitat faptul că în vremurile zidirii, Transilvania era zguduită de Uniaţie, iar românii ortodocşi nu mai aveau mitropolie. Chiar dacă evenimentele religioase şi politice cu rezonanţă în această parte a secolului al XVIII-lea influenţau negativ viaţa românilor din Ardeal, credincioşii din Tălmăcel au găsit puterea de a se angaja la o lucrare măreaţă.
Legenda butoiaşului cu galbeni
Ridicată din cărămidă şi piatră de râu, biserica a impresionat de la început prin dimensiunile ei monumentale, arhitectura deosebită şi frumuseţea spaţiului liturgic. Zidirea a fost făcută pe locul unei vechi biserici de lemn, care nu se mai păstrează. Pe aceleaşi locuri ale parohiei se află acum şi şcoala din localitate, instituţie ridicată prin eforturile familiei de preoţi Roman, care au slujit 200 de ani la Tălmăcel, din tată în fiu.
Privind la măreaţa biserică din Tălmăcel, nu ne putem imagina câte greutăţi au întâmpinat credincioşii din acea vreme în anii de zidire. „Există o legendă legată de zidirea bisericii noastre. La 1778, când zidirea ajunsese la turn, comunitatea nu a mai avut resursele necesare pentru finalizarea lucrărilor. După o iarnă foarte grea, a urmat o primăvară ploioasă, iar credincioşii se temeau că zidirea va avea de suferit. Nişte alunecări de teren au adus bolovani pe un pârâu, iar printre aceşti bolovani sătenii au găsit un butoiaş de galbeni. Cu aceşti bani s-au plătit meseriaşii, dar şi celelalte lucrări“, ne-a spus preotul paroh Gabriel-Ioan David. Tradiţia sătească ne spune că românii au trudit mult la zidirea bisericii. Se spune că piatra era cărată de la câţiva kilometri, în carele cu boi, iar varul era adus chiar de săteni, în desagi, de la 14 kilometri distanţă. Lăcaşul de cult are o arhitectură deosebită la interior. Altarul este boltit semicilindric, naosul este acoperit cu două cupole, iar în pronaos există o cupolă mai mică, peste care s-a ridicat turnul. Reparaţii capitale s-au făcut la biserică în 1880, când maistrul zidar Johann Fabiak din Şelimbăr a refăcut exteriorul. În 1972, au fost reparate acoperişul, turnul şi exteriorul. La acea dată, biserica a fost pictată la exterior după modelul bisericilor din nordul Moldovei.
Dragoste faţă de trecutul strămoşilor
Biserica „Sfânta Parascheva“ din Tălmăcel păstrează pictura originală, de o valoare inestimabilă şi cu scene unicat. Pictura a fost realizată la doar doi ani după finalizarea lucrărilor de zidire şi aparţine unor vestiţi maeştri din Poplaca, judeţul Sibiu. „Cei doi pictori renumiţi Oprea şi Pantelimon din Poplaca au realizat o operă impresionantă. Cel din urmă pictor este cunoscut pentru că a restaurat pictura Bisericii Domneşti de la Curtea de Argeş şi pentru că a pictat biserica din Răşinari“, ne-a mai spus preotul Gabriel-Ioan David. Semnătura pictorilor apare în original pe colţul din dreapta al catapetesmei, lângă anul în care a fost realizată pictura.
Dintre scenele unicat ale bisericii amintim Chipul Mântuitorului Iisus cu trei feţe, simbolizând Sfânta Treime, reprezentat pe cupola din pronaos. Chipul Mântuitorului este înconjurat de simbolurile celor 12 semne zodiacale. Pe bolta altarului este reprezentată Maica Domnului cu Pruncul, în plan secund fiind pictaţi cei trei sfinţi care au scris Liturghiile, Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Vasile cel Mare şi Sfântul Grigorie Teologul. Chipul Pantocratorului de pe bolta centrală este reprezentat în chip de rugăciune, iar în alt registru este reprezentată Liturghia cerească.
Tradiţiile specifice Tălmăcelului sunt păstrate de localnici cu multă dragoste faţă de trecutul strămoşilor şi de valorile neamului. Printr-un proiect iniţiat de preotul paroh Gabriel-Ioan David, copiii de la şcoala din sat au participat la o serie de cateheze, şi mai ales la câteva sesiuni de învăţare a pricesnelor şi cântărilor bisericeşti care au înfrumuseţat secole la rând slujbele bisericeşti. Cântăreţii mai în vârstă, care au primit la rândul lor aceste cântări vechi de la strămoşi, alături de părintele David, i-au învăţat pe elevi să cânte aceste minunate pricesne. „Vom continua colaborarea cu şcoala din localitate pentru a-i implica pe elevi în cât mai multe activităţi parohiale“, ne-a spus părintele paroh.
Udatul Ionilor
Tălmăcelul este cunoscut în ţara întreagă pentru obiceiul din sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul, când sătenii se adună la un râu şi îi udă pe cei care poartă numele de Ion sau Ioana.
„Este un ritual vechi, de peste 100 de ani, specific doar satului nostru“, a explicat părintele David. Obiceiul unic în ţară începe de la biserică, unde cei care vor lua parte la întregul ritual vin să se roage, îmbrăcaţi în costum popular. Feciorii pun pe cai tot felul de podoabe ţesute de mână şi poartă drapelul ţării în fruntea alaiului. Multe elemente din zestrea fetelor sunt aşezate pe aceşti cai. În alai urmează un car alegoric, tras de boi şi împodobit la fel de frumos. Ajunşi la râu, cei care poartă numele Sfântului Ioan Botezătorul sunt udaţi, iar urările de bine şi de sănătate îi însoţesc tot timpul. Obiceiul a fost legat şi de întoarcerea sătenilor care au participat la Marea Unire din 1918 de la Alba Iulia şi care au fost întâmpinaţi de feciorii călare. Tălmăcelul este cunoscut pentru numărul mare de persoane care poartă numele de Ion sau Ioana, ca un semn al păstrării identităţii naţionale.
