Universul plin de cărţi al lui Cezar Petrescu

Casa lui Cezar Petrescu de la Buşteni pare că-şi aşteaptă stăpânul din clipă în clipă şi, dacă nu ar fi expoziţia de la parter, nimic nu ar trăda ideea de muzeu. Dincolo de faptul că exprimă din plin personalitatea romancierului, locuinţa emană o siguranţă şi o căldură aparte, venite mai ales din prezenţa miilor de cărţi.

Clădirea, care din 1967 a fost transformată în Muzeul memorial „Cezar Petrescu”, este una dintre cele mai frumoase din Buşteni, fiind construită în 1918 în stil neoromânesc, având la etaj pridvor specific cu balustrade de lemn. Scriitorul a cumpărat-o de la familia avocaţilor Hobilescu în 1937. Interiorul exprimă din plin modul excesiv al celui care a locuit aici, un scriitor care a publicat enorm pe teme diverse, care a citit mult, care îşi consuma energia până la epuizare redactând zilnic două-trei articole pentru revistele şi ziarele la care colabora, care îşi construia în paralel naraţiunile cărţilor şi care publica mai multe volume într-un an (cele mai multe, cinci!). Desi­gur, nu lăsa deoparte nici traducerile.

Scriitor cu program strict

Despre multiplele sale activităţi mărturisea el însuşi într-un interviu că reuşea să le ducă la bun sfârşit pentru că avea un program foarte bine pus la punct. L-a ajutat şi retragerea din viaţa tumultuoasă a Capitalei în oaza de linişte şi aer curat de la poalele munţilor. Dar şi oraşul îi plăcea, inclusiv Bucureştii, ca sursă de inspiraţie inepuizabilă.

Păşim, aşadar, peste pragul casei unui scriitor extrem de prolific, cu mare succes la public, care a trăit toată viaţa din scris. „Bine aţi venit în casa în care a locuit şi a creat din 1937 până în 1961 scriitorul Cezar Petrescu!”, ne întâmpină muzeografa Ioana Ilie, despre care aveam să aflăm că este născută chiar în Buşteni şi a studiat Literele la Braşov. Suntem invitaţi în universul casnic şi scriitoricesc al lui Cezar Petrescu.

La parter, în sufragerie, admirăm mobilierul în stil popular, vasele de ceramică din Transilvania, o icoană pe sticlă şi tablourile semnate Bilţiu-Dăncuş, în timp ce, alături, în biroul de primire ne impresionează biblioteca în care sunt peste 1.700 de volume, majoritatea în limba franceză. De cealaltă parte, două foste dormitoare au fost transformate în săli de expoziţie pentru a putea cuprinde mulţimea de lucruri care vorbesc despre viaţa scriitorului: fotografii la diverse vârste; imagini cu părinţii; casa natală din Hodora-Cotnari (Iaşi); un caiet din primii ani de şcoală cu pagini de compunere; o scrisoare de la Paris a tatălui - Dimitrie Petrescu, profesor de agronomie cu doctorat obţinut la Sorbona; fotografia mamei, Olga Comoniţă, fiică de boieri moldoveni, care i-a inspirat dragostea de cultură. Vitrine întregi cu diverse ediţii princeps ale cărţilor publicate arată uriaşa operă, iar fotografiile şi dedicaţiile de la Mihail Sadoveanu, Ionel Teodoreanu, Ştefana Velisar, Panait Istrati, Tudor Vianu, Al. Philippide şi alţii ilustrează aprecierea de care se bucura printre confraţi.

Un colţ dedicat seriei despre Eminescu, altul romanelor despre Răscoala de la 1907, literatura sa pentru copii, ediţii din „Întunecare”, „Calea Victoriei”, „Dumineca orbului”, dacă ar fi să amintesc doar câteva dintre cele aproximativ 70 de cărţi scrise de Cezar Petrescu şi despre care se găsesc mărturii în muzeu.

Talentat grafician şi iubitor de artă

„Mai puţin cunoscută este pasiunea de grafician a lui Cezar Petrescu, şi avem expuse aici câteva dintre lucrările sale de grafică”, spune tânăra muzeografă. Într-adevăr, lucrările sunt foarte reuşite, părând a fi făcute de mâna unui mare artist plastic. Sunt expuse şi multe tablouri dăruite de prieteni artişti: Iosif Iser, Samuel Mutzner, Aurel Jiquidi, Theodorescu Sion, George Lowendal, Anatol Vulpe, Horațiu Dumitriu, Anastase Demian. Statuile lui Horea, Cloşca şi Crişan, dăruite de Oscar Han, amintesc de tema ţărănimii abordată de autor în cele trei romane din ciclul „1907”.

La etaj se află biroul de iarnă, care este amenajat într-o cameră mai mică şi călduroasă. Aici, o servietă şi o pălărie - proprietarul lor le va fi purtat cândva pe Calea Victoriei... Pe masa de lucru - unelte de scris, iar pe pereţi, nelipsitele scoarţe ţărăneşti. Şi cărţi, multe cărţi! În dormitor, nişte halate atârnă în cui, o râşniţă de cafea îşi aminteşte în tăcere cât de mult a fost folosită, iar fila cu numărul 9 din calendarul de perete arată că acea zi din martie 1961 a fost ultima din viaţa lui Cezar Petrescu.

Copleşitoarea bibliotecă

Biroul-bibliotecă este încăperea cea mai impunătoare şi totodată cea mai reprezentativă, aici cu adevărat ţi-l imaginezi la masa de lucru. Totul este plin de bun-gust, elegant, rafinat. Biblioteca de aici are în jur de 2.000 de volume. Holul de la etaj este o bibliotecă în sine. Aflăm că în total sunt în această casă peste 12.000 de cărţi, dintre care 600 sunt cu dedicaţii şi foarte multe ediţii vechi din clasicii români. Ediţiile Eminescu sunt la loc de cinste, el fiind pasionat de viaţa marelui poet, dedicându-i şi un ciclu de romane, după cum se cunoaşte. Pe biroul principal o fotografie cu unicul său fiu, Aurel Teodor, care a murit la 24 de ani. „Camerele de la etaj reprezentau intimitatea scriitorului, aici nu pătrundeau uşor oaspeţii, doar mamei lui îi permitea să urce. Ea a locuit aici o vreme. Până nu încheia programul de scris, nu cobora şi nu voia să fie deranjat”, precizează muzeografa Ioana Ilie.

În verandă se mai află un loc de scris pe care îl folosea vara. Pe masă, ultimul articol pentru ziar, rămas neterminat. Călimara, tocul, ţigările, ceaşca de cafea, samovarul şi ambianţa par să-i fi uşurat travaliul scrisului. De fapt, Cezar Petrescu scria cu plăcere şi uşurinţă, după cum se confesa.

O filă din istoria presei

Pătrundem în cabinetul de presă, anume amenajat de urmaşi pentru a cinsti munca titanică din domeniul gazetăriei practicate din tinereţe până în ultima zi de viaţă. „Avem aproximativ 16.000 de exemplare de reviste şi ziare colecţionate de scriitor, cele mai multe în care a publicat, dar şi publicaţii care îl interesau”, menţionează ghidul nostru. În această cămăruţă este concentrată o filă serioasă din istoria presei române. Cezar Petrescu a fost unul dintre cei mai fervenţi ziarişti din perioada interbelică: a fondat revista „Hiena” (1919-1925) și, împreună cu Lucian Baga, Adrian Maniu şi Gib I. Mihăescu, a înfiinţat la Cluj-Napoca revista „Gândirea” (1921), al cărei director a fost timp de trei ani; a condus o vreme „Bucovina”; a fost co-fondator al ziarelor „Cuvântul” (1924) și „Curentul” (1928); a condus publicaţiile „România” şi „România satelor”; a fost directorul revistei „România literară” între 1938 şi 1940. Între colecţiile de aici se află „Gândirea”, „Adevărul”, „Dimineaţa”, „Convorbiri literare”, „Revista Fundaţiilor Regale”.

Plecăm cu bucuria de a fi intrat pentru un ceas în atmosfera şi intimitatea unui scriitor care a trăit pentru a scrie şi care a trăit din scris. Un autor căruia literatura şi gazetăria i-au adus mari satisfacţii şi un loc în istoria culturală a ţării. Plecăm bucuroşi, cu tolba plină. Totuşi, nu poate să nu ni se strângă puţin inima la gândul că generaţiile care vin au altă viziune despre lectură... Măcar dacă ar avea şansa de a descoperi în copilărie romanele lui Cezar Petrescu scrise pentru ei!