Valeriu Stoica, un păstrător al tradiţiei iconografice bizantine

Frunzele aurii mi-au fost călăuze în această toamnă spre atelierul unui distins pictor iconar: Valeriu Stoica. Un om onest, talentat şi dedicat muncii sale. Atelierul în care îşi petrece cea mai mare parte a zilei emană linişte, lumină, speranţă şi credinţă. Trebuie să spun că obiectele de cult bisericesc de aici m-au ajutat să pătrund mai uşor în tainele pictării icoanelor, ferestre sfinte, care se deschid ori de câte ori sufletul se îndreaptă cu rugăciune la Dumnezeu.

 

Nu mică mi-a fost mirarea să aud că imediat după Revoluţie, pictorul Valeriu Stoica a organizat la Casa de Creaţie a Municipiului Bucureşti prima expoziţie de icoane din ţară, cu lucrări realizate între 1987 şi 1990. „Publicul a primit cu mare bucurie această expoziţie. Oamenii au venit în număr mare aici şi au cumpărat icoane. Acest lucru m-a impresionat foarte mult. Eu nu ţin la lucruri. Dacă cineva vrea o lucrare de-a mea, i-o dau cu mare bucurie. Băiatul meu îmi mai spune câteodată să mai păstrez din ele, dar nu îl ascult în privinţa asta.“

Pe lângă icoane şi biserici, Valeriu Stoica pictează tablouri cu tematică. Aşa am ajuns să vorbim şi despre expoziţia „Câmpiile verticale“, o colecţie de picturi care îmbină elemente din mitologie cu tradiţia creştină. „E un eveniment de suflet, parte dintr-o serie de alte 12 expoziţii derulate de-a lungul a patru ani. Ediţia de anul acesta, de la Bucureşti, a fost vernisată la Palatul Şuţu. „Am inclus în acest proiect şi câteva opere ale unor tinere artiste, dar cu mult talent, precum: Melania Florescu, Manuela Petre şi Ana-Maria Vasilescu“, mărturiseşte cu bucurie artistul. Expoziţia evocă câmpia Bărăganului, locul său natal, care nu este doar orizontală, ci şi verticală. „Am intitulat această expoziţie astfel, deoarece câmpia este însăşi o componentă a crucii. Orizontala reprezintă întotdeauna orizontul nesfârşit al câmpiei, al Bărăganului. Aceasta se intersectează cu planul vertical pe care-l dă credinţa, aspiraţie care se ridică întotdeauna spre cer. Astfel, obţinem simbolul Crucii, prezent şi în pictura mea. Şi pentru că mi-am dorit ca acest eveniment să fie cu totul special, expoziţia s-a finalizat cu un recital de poezii susţinut de poeţi ialomiţeni promovaţi în cadrul revistei de cultură «Helis», publicaţie din Slobozia, cu o vechime de circa 10 ani.“ Nu mulţi ştiu faptul că Valeriu Stoica este şi un bun scriitor. Artistul a publicat câteva volume de poezii: „Nopţi suprapuse“ şi „Labirint“ (Ed. Ex Libris - 1995), patru antologii lirice, volumul „Biserici şi legende“ şi în 2008 „Câmpiile Verticale“ (Ed. Vox, 2008).

Ceea ce-l deosebeşte pe artistul Valeriu Stoica de ceilalţi pictori este măiestria cu care realizează iconostasurile portative, picturi realizate îndeosebi după canoanele stilului bizantin. Autorul spune că iconostasele au apărut cu mult timp în urmă, se pare prin 767, dinaintea Sinodului de la Niceea, care a stabilit prin lege cultul icoanelor, sau din anul 843, când în Duminica Ortodoxiei, în cadrul Sinodului de la Constantinopol, s-a pus capăt perioadei iconoclaste. „La început, Biserica s-a arătat mai puţin deschisă ideii picturii iconografice sau murale. Erau acceptate doar picturi de cruci şi inscripţii simple realizate pe diverse materiale ieftine. Mai apoi, au apărut icoanele bizantine pictate în encaustică. Iconostasurile portative erau la început făcute din metal şi erau învelite în ceară. De cele mai multe ori, acestea erau purtate de soldaţii creştini din armatele basileului şi slujeau ca scut protector.“ Iconostasul se strânge şi are structura unei catapetesme normale. Cronicarii bizantini mai consemnează faptul că la slujbele de înmormântare pe front, preoţii rosteau rugăciunile în faţa acestor iconostasuri care ţineau loc de biserică. Mult mai târziu, icoanele au început să fie împodobite cu foiţă de aur şi cu pietre preţioase. „Fiecare artist a venit la acea vreme cu adăugiri şi încet-încet s-au trasat canoanele picturii bizantine. Ca pictor iconar, mă consider un conservator al tradiţiei bizantine şi nu confund niciodată arta cu icoana. Când realizezi o icoană, amprenta artistului plastic trebuie să dispară, deoarece pictura trebuie să fie din punctul de vedere al canoanelor unitară“, a susţinut cu tărie Valeriu Stoica.

Iconarul Valeriu Stoica îşi pictează icoanele cu rugăciune şi cu multă trăire sufletească. Poţi vedea acest lucru chiar şi atunci când nu-i priveşti lucrările prin lentilele unui specialist. Lucrările sale degajă multă sensibilitate şi smerenie. Mai mult, pictorul mi-a povestit, pe îndelete, că înainte de a trece la treabă, deosebit de importantă este documentarea. „Numai aşa ajungi să pictezi o icoană cu tot sufletul şi cât mai aproape de adevăr. Documentarea în sine ajută artistul plastic să individualizeze sfântul din icoană. De exemplu, viaţa Sfintei Ecaterina m-a impresionat atât de mult, încât am înţeles că trebuie să o reprezint în aşa fel, încât să emane cât mai multă blândeţe, înţelepciune, frumuseţe şi sfinţenie. Aşadar, e nevoie de un pic de pregătire înainte de a picta o icoană.“ În ceea ce priveşte suportul pe care se pictează o icoană, artistul plastic mărturiseşte că preferă lemnul. „Las lemnul să se roadă. Îmi place să las fibra şi nodurile lui la vedere, să fie cât mai aproape de adevăr.“ În timp ce pictorul îmi vorbeşte, nu pot să nu admir o icoană de o frumuseţe dumnezeiască a Maicii Domnului pictată pe o bucată de lemn de tisă, de culoare roşie. În ceea ce priveşte tehnica tradiţională, artistul afirmă cu regret că nu mai e nimic din tot ce-a fost. „În zilele noastre e imposibil să mai respecţi tradiţia pentru că industria chimică a evoluat şi nu mai există substanţele acelea naturale, ca pe vremuri. Nici pânza care se aplică nu mai e din bumbac natural, nici uleiul nu mai e obţinut prin presare la rece... În timpuri îndepărtate, toate aceste ingrediente nu aveau de-a face cu sinteticul“, explică pictorul. Îi dau dreptate, căci dovadă ne sunt atâtea opere de artă care au dăinuit tocmai pentru că s-au folosit materiale naturale. Cu toate astea, câteva gânduri tot îmi vin în minte: oricât de trecătoare ar fi culorile sau materialul, putem păstra oricând cu noi în suflet o icoană. Ne va aduce aminte mereu de Dumnezeu. Credinţa ne va fi călăuză către mântuire!

Artistul plastic Valeriu Stoica s-a născut la 20 iunie 1952, în satul Movila, judeţul Ialomiţa. A studiat iconografia bizantină românească. Acesta a realizat numeroase icoane pe lemn, picturi murale şi a restaurat pictură bisericească. Dincolo de hotare, pictorul a pus bazele unor expoziţii deosebite în Belgia, Spania, Germania şi anul acesta la Montreal, în Canada. A pictat numeroase biserici din Capitală şi din ţară. A fost director al Clubului Republica şi a condus Cercul de pictură, ceramică şi artă populară „Dejunul pe iarbă“ patronat de Muzeul Naţional de Artă şi Muzeul Municipiului Bucureşti, unde au participat artişti consacraţi, meşteri populari şi tineri afirmaţi ulterior în ţară şi străinătate. A organizat tabere de creaţie precum cele de la Gura Portiţei, Remetea-Chioarului - Maramureş, Sulina, Slănic Prahova, Insula Mare ş.a.