Nu foarte departe de centrul Ţibăneştilor (judeţul Iaşi), la capătul unui întortocheat drum de pământ se află o ctitorie a familiei Carp - biserica de lemn din Jigoreni. Un locaş de dimensiuni modeste, dar care deţine un patrimoniu pictural de excepţie.
Să ajungi până la Ţibăneşti, în sudul judeţului Iaşi, şi de acolo la Jigoreni, pentru a admira o veche biserică de lemn, ridicată de ocrotitorii întregii zone - boierii luminaţi din familia Carp, poate fi una dintre cele mai palpitante aventuri ale vieţii. Venind dinspre Negreşti, groaznic drum ţi se aşterne în faţă. Gropi cu duiumul, calupuri colţuroase de piatră, urme ale unei şosele ce va fi fost, dâre aproape insesizabile de asfalt. Maşina saltă primejdios, ameninţând a neputinţă. Poticnindu-te anevoie, ghidându-te, printre craterele săpate în terasament, doar după instinctul de moment, înaintezi în ritm de melc. La intrarea în Ţibăneşti te întâmpină asfaltul. Dar bucuria e de scurtă durată. Şoseaua e plină de găuri, obligându-te să te strecori aproape fraudulos, fără a-ţi da răgaz să observi ce e în jur. Şi, slavă Domnului, sunt lucruri de văzut. Drumul trece prin faţa fostei proprietăţi a familiei Carp, un splendid conac şi un foarte întins parc dendrologic. Toate extrem de valoroase, de un real interes istoric, arhitectural, peisagistic, ce ar putea aduce cohorte de turişti, care să ajute la revitalizarea zonei. Însă, din păcate, lipsa unei infrastructuri decente face aproape imposibil drumul până aici.
Nu foarte departe de centrul Ţibăneştilor, la capătul unui întortocheat drum de pământ, ce urcă pieptiş o coastă de deal, se află o altă ctitorie a familiei Carp - biserica de lemn din Jigoreni. Un locaş de dimensiuni modeste, dar care deţine un inventar fabulos. Şi care, la fel ca şi conacul, se ascunde într-un nemeritat anonimat. „Am vrut să plec de aici, dar niciodată n-am putut. Satul este foarte îmbătrânit, oamenii sunt legaţi de bisericuţă, vin. Şi e atâta istorie între bârnele astea...“, spune părintele Ion Solonaru în timp ce intrăm în fragila bisericuţă.
Ctitoria Cărpeştilor
Bisericuţa de la Jigoreni a fost ridicată de boierul Ioan Carp, proprietarul de atunci al moşiei. A înălţat-o pe locul numit Glodeni, deasupra unui deal abrupt, ferită de ochii năvălitorilor. „Acest locaş dumnezesc întru care se prăznuieşte hramul «Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu Adormirea» iaste făcută cu toată cheltuiala şi osteneala dumniei boierului Ioan Carp biv vel căminar, fiul răposatului boierului Ghiorghe Carp biv vel ban, spre pomenirea sa şi a fiilor dumisale Nicolae Carp şi Petru Carp“.
În documentele vechi ale bisericii stă consemnat faptul că înaintea acestui locaş a existat un altul mai vechi, tot din bârne, pe un loc al satului numit „La Jigoreanca“, dar care ar fi fost ars de turci. În cele două veacuri de existenţă, bisericuţa a fost nu doar un loc de liniştire, de primenire a sufletelor, ci şi de luminare, prima şcoală a satului fiind înfiinţată aici.
De numele satului Jigoreni se leagă şi cel al unui mare profesor de psihiatrie, reputatul medic ieşean Petre Brânzei, care-şi doarme somnul veşniciei în umbra bisericii de lemn.
Stilul arhitectural
Locaşul de la Jigoreni este construit din bârne de stejar, încheiate la colţuri „în coadă de rândunică“ şi aşezate pe o temelie de piatră de râu. Iniţial, acoperişul a fost de şindrilă, învelitoarea fiind schimbată, în 1959, cu tablă galvanizată.
De asemenea, în decursul timpului exteriorul a fost căptuşit cu scândură de brad, pentru a proteja interiorul de frig şi umezeală.
Interiorul, de proporţii reduse, este împărţit în altar, naos, pronaos şi pridvor.
Un patrimoniu valoros
În inventarul bisericuţei de lemn de la Jigoreni se păstrează majoritatea obiectelor ce au aparţinut Schitului Cetate, ce a existat, până la sfârşitul secolului al XIX-lea, pe moşia familiei Carp: carte bisericească veche, un foarte valoros iconostas, icoane din secolele XVII-XIX, dintre care merită amintită cea reprezentând scena Adormirii Maicii Domnului, datată la 1699 şi dăruită de domnitorul Constantin Duca Voievod.
Dar piesa care particularizează cu totul zestrea acestei modeste biserici de lemn este candelabrul din lemn de tei, sculptat manual, sub formă de mitră arhierească, parte a zestrei valoroase primite de biserică de la fostul schit. De fiecare colţ al candelabrului sunt prinse mici icoane, pictate pe lemn. „Din câte ştiu, policandrul este unic în rândul bisericilor parohiale din România“, spune parohul de la Jigoreni.
Un alt element deosebit de valoros, de data aceasta din punct de vedere arhitectural, este bolta de deasupra naosului, având calote delimitate de nervuri fine şi un registru de ocniţe în partea de jos. De asemenea, catapeteasma, originală, prezintă registre pictate de o extraordinară forţă de expresie.
Ce s-a făcut, ce e de făcut urgent
În decursul timpului, biserica a fost reparată în mai multe rânduri, însă niciodată nu a beneficiat de un proces riguros şi complet ce restaurare. Prima refacere a avut loc la 1890, fiind făcută de către meşterul Irimie din Bosieni, iar cea de-a doua în 1921, de către meşterul Gheorghe Solomon. În prezent, starea bisericuţei este relativ bună. Ameninţările vin însă dinspre modul în care se comportă terenul pe locul pe care a fost ridicată, aici înregistrându-se frecvente alunecări. Părintele Ion Solonaru a întocmit şi înaintat documentaţia necesară pentru aplicarea în cadrul unei finanţări europene. Un astfel de proiect ar fi singura şansă de a o putea salva, satul fiind astăzi foarte îmbătrânit şi sărac. „Ar fi mare lucru să reuşim. Bisericuţa e destul de degradată. Se observă chiar un anumit grad de înclinare. Fuge terenul aici“, explică părintele paroh.
Satul în care se făceau juguri
Jigorenii, azi parte componentă a comunei Ţibăneşti, se află la 60 de kilometri distanţă de Iaşi, reşedinţa de judeţ. Satul este atestat documentar la 2 iulie 1439, toponimul Jigoreni fiind apoi pomenit într-un document al voievodului Alexandru Iliaş, la 1509. Până la 1678, satul s-a aflat în proprietatea unui anume Andronic, pentru ca după 1705 toate pământurile moşiei Jigoreni să fie dăruite Mănăstirii Galata din Iaşi.
Potrivit însemnărilor din Catagrafia Moldovei, la 1816 satul se afla deja în proprietatea familiei boierilor Carp, având atunci statut de comună. Perioada cea mai strălucită a Jigorenilor a fost legată de celebrul om de stat P.P. Carp, nepotul ctitorului bisericii.
Legenda spune că sătenii de pe aceste locuri erau pricepuţi la confecţionat juguri pentru boi, aşa că aşezarea a luat numele îndeletnicirii, fiind denumită, la început, Jugoreni.
