Destinaţia pe care o urmărim în drumul nostru este de data aceasta Mănăstirea Ianculeşti din Prahova. Mergând pe drumul de la Ploieşti spre Cheia, la intrare în localitatea Măgurele, un indicator ne îndrumă la dreapta pe un drum asfaltat ce traversează calea ferată, şosea ce străbate câmpuri cultivate cu tot felul de cereale, străjuite în zare de coline acoperite cu păduri şi presărate cu aşezări săteşti. De aici mai sunt cam 20 km până la mănăstire. Înaintând spre răsărit, şoseaua taie dealurile, după care merge pe lângă albia râului Căldăruşanca.
Astfel trecând prin câteva localităţi intrăm în localitatea Şoimari, care are în componenţa sa satele Şoimari, Măgura, Zăpodia şi Lopadna, localitate ce se găseşte în zona de nord-est a judeţului Prahova, în apropierea graniţei cu judeţul Buzău. Localnicii acestei comune, ca toţi locuitorii din zonă, sunt fii ai moşnenilor, pomicultori şi crescători de animale, iar după cum spune legenda comunei, locuitorii din vechime ai acestor meleaguri erau oameni iuţi şi pricepuţi, care se ocupau cu prinderea şi îmblânzirea şoimilor pentru vânătoarea domnească.
Aici, în satul Zăpodia, dintre două coline acoperite cu păduri se ridică turla bisericuţei Mănăstirii Ianculeşti, micuţă prin proporţiile sale, de o frumuseţe de neegalat. Deşi este foarte aproape de şoseaua principală dintre Ploieşti şi Ariceştii-Zeletin, mănăstirea este atât de bine ascunsă de zarva lumii, încât un drumeţ, mergând pentru prima dată prin acele locuri, ar trece fără ca s-o observe, numai că o cruce sculptată în lemn şi un indicator ne arată că am ajuns la mănăstire.
Drumul de la idee la faptă
Ideea înfiinţării unei mănăstiri pe valea râului Căldăruşanca a venit prin anii â90 din partea principalilor ctitori, a surorilor Eleonora şi Ecaterina Ianculescu, care au dorit ca lângă casa părintească din comuna Şoimari să fie înălţată o sfântă mănăstire. În amintirea părinţilor lor, Victoria şi Bucur Ianculescu, ele au donat aproximativ 30 hectare de teren agricol şi forestier, teren ce fusese confiscat în perioada comunistă. Surorile Ianculescu au mers la părintele Constantin Galeriu, duhovnicul lor de pe atunci, ca să le sfătuiască şi să le dea binecuvântare, apoi la vrednicul de pomenire patriarhul Teoctist, care l-a desemnat pe IPS Teodosie, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, să se ocupe cu demersurile înfiinţării noii mănăstiri. În anul 2001 s-a reuşit încheierea actului de donaţie între surorile Ianculescu şi Arhiepiscopia Bucureştilor.
Trei ani mai târziu, prin strădania celor de la Arhiepiscopia Bucureştilor şi de la Protoieria Vălenii de Munte au început demersurile cu autorităţile locale din Şoimari, iar în iulie acelaşi an s-a început excavarea drumului de acces de la şoseaua principală, în lungime de 370 m. Atât drumul de acces, cât şi fundaţia bisericuţei s-au făcut cu contribuţia Prefecturii judeţului Prahova.
Prin grija IPS Teodosie şi a PS Episcop-vicar Varsanufie Prahoveanul, a fost adusă o bisericuţă de lemn, donaţie a credincioşilor din comuna Lunca, jud. Hunedoara. Biserica a fost ridicată pe o fundaţie din beton-armat. Mănăstirea Crasna a donat policandrul, scaunul arhieresc, strana pentru cântăreţi şi un clopot.
La începutul anului 2005 s-a aprobat înfiinţarea unui schit de călugări cu hramul "Înălţarea Sfintei Cruci", care să aparţină de Mănăstirea Crasna sub îndrumarea arhimandritului Nicodim Dimulescu, ca, mai târziu pe 14 iulie acelaşi an, prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, să devină mănăstire cu autonomie deplină, sub numele de "Mănăstirea Ianculeşti" după numele ctitorilor săi. Stareţul acestei sfinte mănăstiri fiind numit ieromonahul Benedict Sbârnău de la Mănăstirea Crasna.
În Duminica de 17 aprilie 2005, cu binecuvântarea patriarhului de atunci Teoctist, la Ianculeşti s-a oficiat prima Sfântă Liturghie, săvârşindu-se astfel cu bună rânduială deschiderea oficială a mănăstirii, la care au participat mulţi credincioşi din satele vecine. Ulterior, prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, schitul a primit statutul de mănăstire cu deplină autonomie, stareţ fiind numit ierom. Benedict Sbârnău, provenit din obştea Mănăstirii Crasna, unde a ucenicit sub atenta oblăduire a stareţului Nicodim, cel care l-a ales în această ascultare de o aşa înaltă responsabilitate.
În cursul anilor 2005-2006, prin contribuţia unor oameni credincioşi s-au construit primele două corpuri de chilii şi o trapeză, finalizate astăzi. De asemenea, prin râvna şi cu cheltuiala preotului Cristian Pruşan de la Parohia Tătărani, judeţul Prahova, în anul 2007 s-a realizat pictura murală a bisericii, în tehnica frescă, de către pictorii Adrian şi Nicoleta Voicu, iar mai apoi acelaşi preot a donat şi catapeteasma.
În ziua de 14 septembrie 2008, Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, în fruntea unui vast sobor de preoţi, a săvârşit slujba de târnosire a sfântului lăcaş. La eveniment a participat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care a ţinut un cuvânt de învăţătură credincioşilor adunaţi. Tot atunci s-a hotărât ca mănăstirea să aibă şi un al doilea hram - Sfântul Mare Mucenic Mina (11 noiembrie).
Vocaţie monahală din copilărie
Tânăra şi mica obşte de cinci vieţuitori se află sub ascultarea tânărului ieromonah Benedict, zilnic săvârşindu-se Sfânta Liturghie şi toate slujbele, potrivit rânduielilor monahale ale vieţii de obşte. Originar din Ceptura, judeţul Prahova, actualul conducător al obştii din Ianculeşti a avut de mic râvna pentru biserică. A ajuns la Crasna în 1993, unde a cerut să intre în obştea monahală. Stareţ şi duhovnic i-a fost atunci părintele Galaction, astăzi Episcop al Alexandriei şi Teleormanului. În 1995 a fost călugărit, iar mai apoi hirotonit diacon şi preot.
La zece ani distanţă, a fost inaugurată biserica prin slujirea pentru prima dată a Sfintei Liturghii, însă în condiţii improvizate. "Oamenii văzând că se construieşte o mănăstire, au ajutat cum au putut. De multe ori rămâneam fără bani de pâine, iar noi ne rugam Sfântului Mina, ocrotitorul nostru, şi în ziua următoare era imposibil să nu vină cineva care să ne dea un pomelnic sau o maşină de alimente", povesteşte părintele Benedict, aducându-şi aminte de momentele dificile prin care a trecut.
Pelerinilor participanţi la slujbele de duminică şi sărbătorile legale li se oferă masă într-un mic adăpost de vară sau în trapeza mănăstirii.
În Mănăstirea Ianculeşti, monahii nu consumă carne, această hotărâre fiind luată de la începutul înfiinţării sfântului locaş. Cu ajutorul unor credincioşi evlavioşi s-a ridicat un altar de vară, unde se săvârşesc slujbele atunci când vremea permite. Mănăstirea dispune şi de o gospodărie-anexă, unde vieţuitorii îşi duc la îndeplinire ascultările.
