Veacuri de istorie şi credinţă la Schitul Sibiel

Anii libertăţii de după evenimentele din decembrie 1989 au consemnat şi renaşterea unor vechi aşezăminte monahale părăsite, distruse şi aflate în paragină. În Transilvania, foarte multe dintre mănăstirile dărâmate la sfârşitul secolului al XVIII-lea de tunurile generalului austriac Bucov au redevenit stâlpi ai vieţii bisericeşti din această parte a ţării. Astăzi vom afla mai multe despre Schitul „Sfânta Treime“ din Sibiel, care încă poartă urmele unei vechi tradiţii monahale şi cărturăreşti.

Pentru mulţi dintre noi, numele localităţii Sibiel ne duce cu gândul la muzeul de icoane pe sticlă din curtea bisericii parohiale, o atracţie turistică de rezonanţă mondială pentru Mărginimea Sibiului. Frumuseţea şi pitorescul acestor meleaguri ocrotite de Munţii Cindrelului, aflate la mai puţin de 30 de kilometri distanţă de cetatea Sibiului, au aşezat Sibielul la un loc de cinste pe lista obiectivelor turistice din România. Puţini dintre noi ştiu că la mai puţin de cinci kilometri de acest sat, pe un drum anevoios ce urcă în munţi, se află o veche vatră monahală, atestată în secolul al XV-lea şi care în ultimii ani şi-a recăpătat renumele de altădată. În rândul comunităţilor ardelene, Schitul Sibiel a fost redescoperit ca un loc unde prezenţa lui Dumnezeu se simte mai mult decât oriunde. Mai mult decât atât, monahii care au vieţuit aici, probabil între aceştia fiind şi sfinţi ori martiri, se roagă pentru sufletele oamenilor ataşaţi de aşezământul monahal. Iată de ce Schitul Sibiel a redevenit un loc de pelerinaj, un loc de liniştire sufletească şi o poartă către Cer. 

Monahi cărturari

Prima atestare documentară a Schitului Sibiel este la 1550, însă cu siguranţă monahii şi-au căutat mântuirea pe aceste locuri din timpuri mai străvechi. Următoarele date istorice despre schit sunt şi cele mai preţioase. La începutul secolului al XVIII-lea, în jurul anului 1716, se menţionează că la Schitul Sibiel vieţuiau un număr însemnat de monahi cu preocupări cărturăreşti. Aceşti monahi se ocupau cu traducerea şi copierea cărţilor de cult. „Se menţionează numele ieromonahului Varlaam, care la acea dată a copiat un Triodion, o carte de slujbă pentru Postul Mare. Cartea este menţionată în «Catalogul manuscriselor româneşti», volumul III, alcătuit de Ion Bianu şi Gheorghe Nicolăiasa în 1931. Acest Triodion cuprindea 202 foi“, ne-a spus stareţul de la Sibiel, ieromonahul Casian Voicu. Între cărţile vechii mănăstiri de la Sibiel, este amintit şi un Evangheliar românesc, despre care se spune că a fost tipărit de Coresi în 1561. Pe coperţile acestui Evangheliar, apare o consemnare foarte importantă pentru istoria aşezământului monahal de la Sibiel şi în special pentru preocupările cărturăreşti ale monahilor de aici: „Se ştie câte cărţi are mănăstirea de la Sibiel: întâiu (E)vanghelia aceasta şi a doua Apostolul, (Praxiu), a trei(-a) o foaie, două Psaltire rumânească şi două Ceasloveţe şi altă cărţeluie cu molitve şi două feloane şi stiha(r)iu şi patrafir şi potiriu şi discus şi zveazdă, toate de cositoriu. Aceste cine le-ar lua să fie afurisit de Dumnezeu şi de 318 ot(e)ţi din Nichei. Scris-am eu popa Oprea, Văleat 1722, meseţa noiembrie, zile 30“.

Şcoala de preoţi şi cântăreţi

Un alt lucru deosebit de important din trecutul Schitului Sibiel este vechea şcoală pentru preoţi şi cântăreţi bisericeşti. Această informaţie este amintită de istoricul Ştefan Meteş în lucrarea „Mănăstirile româneşti din Transilvania şi Ungaria“. La şcoala vechii mănăstiri veneau toţi cei  care doreau să ajungă slujitori ai Domnului, dar şi cei care doreau să înveţe carte. Dascăli la această şcoală erau monahii de aici. „După modelul acestei şcoli de la Mănăstirea Sibiel, s-au organizat şcolile din satele apropiate. La 1767, se deschideau şcoli la Sălişte şi în satul Sibiel“, ne-a mai spus părintele stareţ. Aşadar, vechea mănăstire de la Sibiel nu a fost doar un renumit centru monastic, ci şi o oază de cultură, unde monahii împleteau rugăciunea cu cele cărturăreşti.

Bisericuţa dintr-o chilie

La Schitul Sibiel se păstrează până astăzi o bisericuţă amenajată într-o chilie a vechii mănăstiri. Săpăturile arheologice efectuate în jurul acestei bisericuţe au descoperit urmele unui altar în formă de treflă, datat în secolul al XVI-lea. S-au mai descoperit aici şi ruinele unui cuptor de cărămidă arsă, datat în acelaşi secol. Acestea sunt mărturiile care atestă existenţa mănăstirii, astăzi Schitul Sibiel, cu atâtea secole în urmă. S-au mai descoperit pe aceste locuri şi cioplituri din piatră, fragmente din cahle din secolul al XVIII-lea şi fragmente ceramice din secolele VII-X. Existenţa acestei chilii, acum lăcaş de închinare, este foarte importantă pentru istoria schitului. Chilia a fost pentru mult timp singura rămăşiţă de la vechea mănăstire. Pe 12 mai 1786, trupele generalului austriac Bucov au venit la Sibiel şi au dărâmat vechea mănăstire. În 1810, preotul Ioan Barac din Alămor, care era şi jude la curtea domnească, a cumpărat de pe valea Sibielului biserica din lemn de stejar a fostei mănăstiri distruse de Bucov. Cu banii obţinuţi de pe biserica fostei mănăstiri, s-a zidit turnul bisericii din satul Sibiel. Aşadar, pe locul vechii mănăstiri de lângă satul Sibiel, nu au mai rămas decât chilia şi un zid din piatră, dărâmat la 1840. Singura clădire nedemolată, chilia, a fost renovată în perioada 1948-1949 de preotul Traian Popovici din Sibiel şi s-a amenajat aici o bisericuţă. Lăcaşul de cult a fost sfinţit de protopopul Ioan Isaac de Sălişte, din încredinţarea Mitropolitului Nicolae Bălan. „După ce s-a restaurat chilia şi s-a amenajat bisericuţa, foarte mulţi credincioşi au adus icoane pe sticlă, încât era plină şi la interior şi la exterior. Ulterior, icoanele au fost duse la muzeul din sat“, ne-a explicat ieromonahul Casian Voicu.

În perioada 2010-2013, prin grija stareţului de la Schitul Sibiel şi cu ajutorul unor parohii din Mitropolia Olteniei, bisericuţa a fost renovată complet, a fost pictată, i s-au adăugat un turn şi un pridvor. Târnosirea lăcaşului de cult a avut loc în acest an, la sărbătoarea Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, când Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, a oficiat slujba de sfinţire, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

Biserica nouă

Viaţa monahală la Sibiel a fost reluată în 1991, când patru maici au venit aici şi au înfiinţat actualul schit. Bisericuţa amenajată în vechea chilie a fost pentru mulţi ani lăcaşul de cult pentru obşte. Actualmente, la schit vieţuiesc trei monahi, care se îngrijesc de pravilă şi de treburile gospodăreşti. Marea lucrare de la Schitul Sibiel din aceşti ani a fost zidirea bisericii mari, de piatră. „În anul 2002 am început lucrările de construcţie la o biserică nouă, pe care am acoperit-o în vara anului 2003. La demisolul bisericii am gândit un spaţiu pentru un viitor corp de chilii“, ne-a spus părintele Casian. Anii care au urmat au adus eforturi considerabile pentru pictarea şi amenajarea lăcaşului de cult.

Credincioşii vin în număr mare la slujbele religioase oficiate în această biserică. Pe timpul iernii, când condiţiile climatice nu permit urcuşul spre schit, obştea monahală participă la slujbele religioase oficiate în vechea bisericuţă. Foarte mulţi dintre credincioşii veniţi la Sibiel ne-au mărturisit că aceste locuri le oferă o linişte sufletească pe care nu o găseşti prea des şi din acest motiv schitul este un loc aparte.