„Viața, cel mai frumos dar pe care ni l-a dat Dumnezeu”

Dizabilitatea fizică nu l-a împiedicat pe Cosmin Dudu, din Galați, să vadă viața prin lentila Binelui. De 13 ani merge anual în pelerinaj la Sfânta Parascheva, în mai mica și mai molcoma urbe a Iașilor, unde a și făcut școala profesională de croitorie. L-am întâlnit anul trecut pe Dealul Patriarhiei, la sărbătoarea Sfântului Dimitrie. Este pentru prima dată când s-a aventurat la București. Venise cu mama lui, Mia, să se închine la moaște și să asculte slujbele. În ciuda faptului că se deplasează greu, Cosmin este pro viață, pro familie și pro România.

Merge cu dificultate, dar e pe propriile picioare. Uneori își poate pierde echilibrul și atunci are nevoie de o mână de sprijin. Are o soră geamănă, născută prematur ca și el, dar lui i s-au dat încercările mai mari. Cu toate acestea, Cosmin îi este recunoscător lui Dumnezeu, Care a lucrat prin regretatul chirurg pediatru Alexandru Pesamosca spre punerea lui pe picioare, atât cât Dumnezeu a îngăduit. La sărbătoarea Sfântului Dimitrie s-a aventurat pentru prima dată în București. De 13 ani, merge anual în pelerinaj la Sfânta Parascheva, în mai mica și mai molcoma urbe a Iașilor, unde a și făcut școala profesională de croitorie.

Din păcate, nimeni nu i-a dat o șansă să lucreze, din cauza dizabilității. Se concentrează mai mult pe îngrijirea personală: fizioterapia și kinetoterapia sunt esențiale dacă vrea să continue să meargă pe propriile picioare. Între timp, își trăiește viața din plin, după puteri. Merge la teatru și la concerte, face pelerinaje, scrie articole, colecționează suvenire, își administrează propriul profil pe o rețea de socializare online. Cere cu îndrăzneală atenție și sprijin de la cei din jur și cel mai adesea le primește. Câteodată, când cei din jur îl trădează, se întoarce și cere ajutorul sfinților. Cum a fost atunci când i s-au furat telefonul mobil, banii și actele la cămin. Era la școală în Iași atunci și a rugat-o în gând pe Sfânta Parascheva, iar aceasta a vădit făptașul și a grăbit returnarea celor furate.

Dizabilitatea nu este o boală

Cosmin este pro viață, pro familie și pro România. L-am întrebat de ce este astfel și a oferit răspunsurile de mai jos. Între timp, un răspuns evident la aceas­tă întrebare îl oferea simpla prezență a mamei sale, Mia, mamă jertfelnică și discretă care își sprijină fiul pe calea spinoasă, dar și luminoasă a unui destin mai special. De ce este pro viață? „Pentru că viața este cel mai frumos dar pe care ni l-a dat Dumnezeu. Cum aș putea să nu fiu pro viață? Când se vorbește despre a se lua viața copiilor ne­născuți, o simt foarte personal, ca și cum ar fi vorba despre mine”, răspunde tânărul. Gândește așa și pentru că s-a născut prematur „și știu ce înseamnă să te lupți ca să trăiești”. Și el, și sora lui s-au născut prematur, la șapte luni. Povestește că nici măcar nu puteau fi alăptați, erau hrăniți printr-un furtun.

Deși are dizabilități, Cosmin este un optimist. Spune că depinde din ce punct de vedere pri­vești lucrurile: „Dacă vezi viața numai prin cele rele, normal că este rea. Dacă printre cele rele le mai vezi și pe cele bune, atunci satisfacția este alta”. Susține că partea bună a vieții sale este faptul că trăiește, că vede lumina zilei. De ce m-ar împiedica afec­țiunea mea neurologică să mă bucur de viață, se întreabă el retoric, amintindu-și de părintele Teofil Părăian, care nu putea vedea, „dar a văzut dincolo cu ochii minții. Și totuși a vrut să trăiască. Dar eu, care văd! De ce m-ar împiedica afecțiunea mea neurologică să mă bucur de viață? Aceasta mi-a afectat doar mersul. Nu o consider o barieră”. Nici măcar o barieră în comunicare. De aceea, Cosmin le transmite celor care se feresc de persoane ca el, pentru că nu știu să relaționeze cu cei care au nevoi speciale, că aparențele înșală: „Să privească mai în profunzime înainte de a eticheta. Dizabilitatea nici măcar nu este o boală. Dizabilitatea nu mă împiedică să am alte abilități. Când am făcut prima internare în spital din viața mea m-au întrebat ce m-a adus acolo. Parapareza spastică, am răspuns. Și le-am explicat în ce fel am dobândit-o. Atunci au zis: «hai să remediem pe cât se poate această dizabilitate». Aceasta m-a inspirat, m-a ajutat să privesc altfel lucrurile, să văd partea bună.”

Viața, primită așa cum este

Cosmin este un tânăr credincios, care nu ezită să își exprime în exterior trăirea interioară. „Din interior iese totul și spre exterior”, spune el, iar „credința vine din ce auzim și vedem în mod manifest la alții, nu?” Îi exemplifică pe Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți: „Când Sfântului Maxim Mărturisitorul i s-a tăiat limba, a continuat să dea mărturie de­spre credința sa în scris. I-au tăiat și mâna și tot a mărturisit. Dacă vrei, se poate - că tot vorbim despre dizabilități”.

Nu îi înțelege pe cei care lovesc în Biserică și mai ales care susțin că banii alocați Catedralei Mântuirii ­Neamului ar fi trebuit direcțio­nați către spitale sau săraci: „Este exact ceea ce și face prin asociații înființate pe lângă Biserică. Când sunt geruri mari, arhiepiscopiile și parohiile ajută. Poate ar fi bine ca acei care lovesc în Biserică să se informeze mai bine. Le recomand să privească, respectiv să asculte și televiziunea și postul de radio al Patriarhiei”.

Cât privește atitudinea sa pro România, tânărul are un mesaj pentru cei mai tineri decât el: „Am crescut într-o familie tradi­țio­nală, bazată pe valorile creș­tine. M-am născut în 1983, din tată tulcean și mamă vasluiană. Mama este din satul lui Alexandru Vlahuță - comuna Tutova, județul Vaslui, iar tata din satul tulcean Garvăn, la care ajungi trecând Dunărea cu bacul de la Galați, orașul în care locuiesc. La Garvăn sunt ruinele cetății antice Dinogetia. Avem o țară frumoasă. Iubesc România, pentru că nu poți rămâne indiferent la atâtea pilde de patriotism oferite de români precum Constantin Brâncoveanu sau Ștefan cel Mare și Sfânt. Eu am avut o ado­lescență frumoasă. Chiar dacă s-a învârtit în jurul diagnosticului meu, mi-am trăit adolescența din plin. Mare, munte, Lepșa, Soveja, nordul Moldovei, amintirile cu Moș Crăciun. Din păcate, unii tineri se deprimă doar pentru că-și doresc o libertate nepermisă. Unii pierd sensul vieții și ajung la tentative de suicid. Le-aș spune că nimic nu poate cumpăra viața. Viața ne-a răscumpărat-o Mântuitorul cu viața Lui. Să privim partea pozitivă a acesteia. Trebuie să o primim așa cum este”.

Centrul de Presă al Patriarhiei, „foarte important”

Pentru cei care au primit educație de la părinți și au ținut legătura cu aceștia, patriotismul înseamnă ceva, în timp ce pentru alții, care țin cont mai mult de anturaj și noile valori promovate, patriotismul nu mai înseamnă prea mult, susține Cosmin. Dacă, însă, tinerii țin cont de principiile familiale și de cele predate în școli de către profesorii „care pun câte o cărămidă la zidirea noastră ca oameni, ajungem oameni cu principii sănătoase, care prețu­iesc valorile naționale, care știu ce vor de la viață și nu se lasă influ­ențați”, continuă acesta.

Și totuși, cum putem fi noi înșine și cum ne putem lăsa in­fluențați în bine? „Aici numai mass-media poate să ia măsuri”, crede Cosmin. Este și motivul pentru care este de părere că Centrul de Presă Basilica al Patriarhiei Române este foarte important, deoarece „ne arată Binele de a cărui prezență avem atâta nevoie”.