Criza mondială a declanşat o creştere a şomajului în ţară, iar aşteptările legate de acest fenomen sunt tot mai pesimiste. Potrivit cifrelor vehiculate în presa românească, se aşteaptă ca, până la sfârşitul anului în curs, şomajul să atingă 10 procente, adică un total de aproximativ 30 de mii de şomeri. Cum cifrele nu pot reda întocmai situaţia concretă în care ne aflăm, am preferat să descoperim realitatea din spatele procentelor, aplicat, pe teren, într-un cartier bucureştean. În Ferentari am aflat ce înseamnă să fii şomer în ţara ta, dar nu oricum, ci în timpuri tulburi, de criză financiară extinsă la nivel global.
Într-un bloc din cartierul Ferentari, mare parte din locatari au fost demişi de la locurile de muncă. Mulţi dintre aceştia trăiesc din pomana statului, banii de şomaj, alţii, mai norocoşi, şi-au găsit alte locuri de muncă, cei mai mulţi sub nivelul calificării lor.
„Nu mai contează că am fost maistru şi acum lucrez ca muncitor necalificat, după ce am fost dat afară. Sunt mulţumit că îmi pot întreţine familia. E din ce în ce mai greu. Nu mai pot să dorm noaptea de griji. Criza asta o să ne distrugă încetul cu încetul. Noi, ăştia mai amărâţii, o să ajungem să mâncăm din groapa de gunoi de la Glina, că tot e aici, aproape de noi“, spune Aurel, locatarul de la etajul doi.
Are familie grea nenea Aurel - patru copii, toţi la şcoală, pe care îi creşte cum poate, de unul singur. Soţia i-a murit într-un accident de maşină anul trecut. El le face copiilor mâncare, el îi spală, el le găteşte, el îi ia de mână şi merge cu ei la biserică duminica.
„Vecinul Aurel e un om ca pâinea scoasă din cuptor. Mai rar oameni ca el în ziua de astăzi“, lasă să se înţeleagă femeia de serviciu din bloc.
De unde locuri de muncă?
După ce firma de construcţii la care a lucrat a făcut mai multe disponibilizări, familia Iorga trăieşte din ce în ce mai greu. Mama Ioana, Remus, tatăl, şi Carmen, fiica lor, se întreţin din ajutorul de şomaj şi alocaţia copilei. Sunt nevoiţi să supravieţuiască astfel.
Ioana recunoaşte: „Nu putem spune că suntem muritori de foame. Sunt alţii mai necăjiţi decât noi. Cumpărăm doar strictul necesar, mai mergem la ţară la părinţi, mai luăm şi de acolo câte ceva. Am renunţat la multe, ca să putem fi la zi cu plăţile pentru un credit făcut în vară, la care se mai adaugă întreţinerea şi mâncarea“.
Îşi repetă că o să găsească un loc de muncă. Dar unde? Remus are cu cinci ani trecuţi peste 40, iar Ioana împlineşte 35 anul acesta. Au fost la multe interviuri, dar angajatorii preferă oameni mai tineri. După un moment de linişte, de la apartamentul vecin se aude un bocet de copil. Apoi, linişte, cât să auzi clar un schelălăit, venit de afară, al unui câine lovit în burtă de piciorul unuia care nu mai găseşte cărările spre casă.
Bachus şi criza financiară
„Parcă sunt din ce în ce mai mulţi oameni care beau. Îi vezi de dimineaţă în bar. Cei mai mulţi îşi mai iau câte o sticlă de supărare“, este de părere Remus Iorga. În aceeaşi situaţie este un prieten bun de-al lui de la serviciu, care, după ce a fost dat afară, povesteşte bărbatul, „nu-şi mai poate reveni. Din om a devenit neom. Aşa, cu un pahar, îşi mai varsă amarul“.
Remus spune că nici împătimiţii băuturilor spirtoase nu mai aduc profit dughenelor din cartier, chiar dacă la o privire superficială, patronii ar putea crede că pot scoate bani din nefericirea şi depresia oamenilor, cauzate de criza financiară în care se zbat. „Avem chiar în bloc o vecină, patroană de butic, care e aproape de faliment. Are foarte multe datorii, marfă în stoc, datorii la clienţi, care vin, pleacă, dar uită să plătească“, mai explică Ioana. Nici vecina de la 5, care a trăit o viaţă întreagă din comerţ la negru, nu îi mai iese nici cât să-şi acopere cheltuielile pe marfă şi drum. Soţii Iorga mă lămuresc cum e şi cu doamna Vetuţa, vecină de palier, care „a dus-o bine mereu. După Revoluţie a început să meargă în Turcia şi prin alte ţări, să aducă marfă cu un preţ şi să o vândă aici cu un preţ mai mare, convenabil. Acum nu mai merge afacerea. Oamenii nu au bani de dat pe haine ca înainte“.
Se întorc „străinii“ acasă
Un caz cu totul special este cel al familiei-prietene Florescu, ai cărei membri au plecat în străinătate, acum un an, la muncă, şi s-au întors de curând în ţară. Se pare că vântul crizei suflă destul de puternic şi prin buzunarele spaniolilor, de vreme ce renunţă tot mai mult la serviciile emigranţilor, despre care se ştie că sunt preferaţi să presteze munca de jos, în favoarea autohtonilor.
„Chiria era mare, serviciile ni le pierdusem amândoi, nu mai aveam ce să facem acolo. Ne-am întors acasă, pentru că aici, de bine, de rău, mai avem părinţii, fraţii, la care putem apela la nevoie. Acolo eram nişte străini nedoriţi de nimeni“, este de părere Ştefan Florescu. Nu le-a fost uşor să se întoarcă, şi nici Marei, fiicei lor, nu i-a fost uşor să înţeleagă şi să se adapteze stilului de viaţă de aici. La doar şase ani, fetiţa încă nu se poate obişnui cu noii ei colegi de la grădiniţă, cu care se înţelege pe jumătate în româneşte.
Sânge contra pâine
Poveştile din cartierul bucureştean sunt pe cât de diferite pe atât de triste. Ca să îşi poată procura un minim necesar, există oameni care au ajuns să doneze tot mai des sânge în centrele de hematologie. Sânge contra pâine. „Avem în bloc o femeie care donează sânge de ani buni. Are o grupă rară şi primeşte bani buni. Lumea e atât de disperată încât renunţă la propria sănătate ca să poată să trăiască“, mărturiseşte Irina cu tristeţe.
Pensionarii nu o duc nici ei mai bine. Aşteaptă venitul lunar de la stat şi caută tot felul de soluţii să îşi poată rotunji veniturile. Irina aduce lămuriri: „Avem o bătrână care în fiecare lună îşi amanetează lucrurile de prin casă. E văduvă, copii nu are, deci nici un ajutor de nicăieri. A început cu bijuteriile, după care a renunţat la câte un obiect, rând pe rând. Dacă mergi în casa ei, de-abia dacă are un scaun pe care să te invite să iei loc“.
▲
Şomajul din ţară şi pronosticurile pesimiste
Potrivit cifrelor vehiculate de mass-media românească privitoare la piaţa muncii, anul acesta sunt aşteptaţi să se întoarcă din străinătate aproximativ 500.000 de români, din cauza crizei mondiale. Conform aceloraşi surse, doar anul trecut s-au făcut 29.000 de disponibilizări, iar 50.000 de constructori au intrat în şomaj tehnic. În ţară, şomajul a crescut, iar aşteptările legate de acest fenomen sunt tot mai pesimiste. Patronatele din industrie cred că, anul acesta, şomajul ar putea atinge 10 procente, cu 30.000 de şomeri până la sfârşitul lui 2009.
Cele mai afectate zone vor fi vestul şi sudul ţării, dar şi Moldova. Semnalele sunt destul de clare în această direcţie.
În timp ce vânzările de pe piaţa de construcţii scad de la o lună la alta, firmele importante din ţară îşi anunţă închiderea parţială sau definitivă a activităţii.
Presupoziţiile specialiştilor indică declinul şi în cazul industriei uşoare. De asemenea, vor avea de suferit angajaţi din industria textilă, precum şi cei din agricultură. Li se vor adăuga muncitorii din domeniul alimentar, transportul de mărfuri şi construcţii.
