Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Reportaj Viață și slujire în „marea familie a Iosefinului”

Viață și slujire în „marea familie a Iosefinului”

Galerie foto (8) Galerie foto (8) Reportaj
Un articol de: Dumitru Manolache - 18 Martie 2016

„Marea familie a Iosefinului”, așa își numește părintele paroh Ionel Popescu, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Timișoarei, parohia. Pe 8 septembrie 2016, aceasta sărbătorește 80 de ani de la sfințirea bisericii sale cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”. În comunitatea ortodoxă a Iosefinului, toate cele ale ei pot fi cuprinse în cuvinte precum dăruire, întrajutorare, dragoste frățească, credință și speranță. Viață adevărată, luminată de iubirea lui Hristos, comuniune și comunicare întru binele tuturor.

Identificarea comunității parohiale cu propria-ți familie revalorizează, în prezentul nostru agitat, dimensiunea sociospirituală a conviețuirii în interiorul unei construcții, unui model de viețuire creștină, care așază la baza existenței sale credința și răspunsul comun la provocările și încercările tot mai agresive ale societății secularizate. A trăi în enorie ca-ntr-o mare familie presupune astăzi a-ți redirija efortul slujitor, mai mult, mai adecvat și mai aplicat, spre acele fenomene care afectează specific comunitatea: sărăcia, singurătatea, boala, lipsa de educație, imoralitatea, indiferentismul social și religios etc. Toate acestea le-am aflat vizitând parohia ortodoxă Iosefin din Timișoara.

Începuturi și prezent

Pe la 1901, doi credincioși, Lenca și Iacob Marian, și-au donat toate bunurile pe care le aveau în scopul înființării unei parohii ortodoxe și a unei biserici în cartierul Iosefin (după numele împăratului habsburg Iosif al II-lea, 1780-1790), din Timișoara, unde locuiau mulți etnici germani, dar în care începuseră să se stabilească și români. În decursul vremii, și-au adus contribuția la dezvoltarea ei credincioși importanți, precum avocatul Emanoil Ungurianu, apoi preotul Ioan Imbroane, care a început demersurile pentru ridicarea bisericii. În 1930-1932, acesta a construit o casă parohială impunătoare, cu sală festivă, în care se organizau manifestări teologice, bisericești, culturale, în scopul strângerii de fonduri pentru ridicarea bisericii, lucru înfăptuit între 1932 și 1936, a cărei arhitectură a fost inspirată de celebra „Sfânta Sofia” din Constantinopol. „Anul acesta, cu ajutorul lui Dumnezeu, sărbătorim 80 de ani de la sfințirea ei, la 8 septembrie 1936. În acest scop, am gândit cu părinții coslujitori și Consiliul parohial un program de manife­stări bisericești și culturale deosebite. Am început demersurile pentru împodobirea fațadei bisericii cu icoane din mozaic și vom ridica un bust al muzicologului Sabin Drăgoi, care se va alătura celor deja existente în curtea sfântului locaș. Fundația noastră „Preot Ion Olariu”, care poartă numele unui vrednic părinte al parohiei, va organiza un concert caritabil de muzică clasică la Filarmonică, pe 18 septembrie. Cu același prilej, se vor desfășura conferințe pe teme actuale, cu profesori de teologie și preoți, aici, la sediul parohiei”, ne-a mărturisit părintele paroh Ionel Popescu.

Slujirea aproapelui

Dimensiunea grandioasă și armonioasă a sfântului locaș, a curții și casei parohiale reflectă, lămuritor și integrativ, cealaltă dimensiune a marii familii a Iosefinului: slujirea semenilor. Atât de vie și prezentă în faptele oamenilor! În ea se cuprind deopotrivă oficierea Sfintei Liturghii de către părintele Eugen Bendariu, în Paraclisul „Sfânta Maria” de la demisolul bisericii parohiale, pentru cei peste 150 de frați și surori cu deficiențe de auz și vorbire din Timișoara, întâlnirile fraților și surorilor din Asociația Creștin-Ortodoxă „Oastea Domnului”, conferințele, activitățile cu copii și tineri, care „aduc mult folos duhovnicesc în rândul celor care vin și se roagă aici”, cum spune părintele paroh.

În aceeași dimensiune a vieții slujitoare se integrează misiunea pastorală a parohiei și activitățile filantropice desfășurate atât prin parohie, cât mai ales prin fundația ei. „Prin aceasta acordăm ajutoare credincioșilor cu probleme medicale deosebite, burse pentru copiii și tinerii în pericol de a abandona școala și unor sportivi de performanță. Tot prin fundație organizăm lecții gratuite de engleză, matematică, limba română pentru elevii de gimnaziu și pentru cei de liceu; desfășurăm activitatea cu voluntari a cantinei parohiale, care asigură hrană în fiecare săptămână unui număr de 35-45 de persoane în vârstă, cu pensii mici, sau nedeplasabile, deservite la domiciliu de studenți și elevi; tot săptămânal, oferim pachete cu alimente neperisabile altor categorii de nevoiași, din parohie și nu numai. De Crăciun și de Paști, împărțim alimente pentru 100 de familii cu mulți copii. Acordăm apoi ajutoare bănești credincioșilor cu nevoi de întreținere sau care se confruntă cu probleme de sănătate, îmbrăcăminte, rechizite școlare etc.; colaborăm cu unitățile medicale de pe raza parohiei și asigurăm, cât se poate, asistență medicală gratuită credincioșilor care au nevoie de așa ceva; susținem conferințe pe teme actuale, precum pericolul depen­denței de calculator, sau alte teme culturale, bisericești, la care invităm personalități din Timișoara, și nu numai”, ne mai spune părintele vicar Ionel Popescu.

Când fiecare dăruiește

Încercând să cuprindem într-o imagine sugestivă tot ceea ce se petrece aici, l-am întrebat pe părintele vicar cum își definește sfinția sa parohia. „Marea familie a Iosefinului!”, îmi spune. „Pentru că, deja, credincioșii cunosc acti­vi­tățile noastre. Se implică în rezolvarea problemelor, ne semnalează cazurile sociale și ne susțin în tot ceea ce întreprindem. Noi nu cerem bani de la credincioși! Prezentăm doar nevoile, iar ei se oferă să le rezolve. Așadar, parohia noastră este ca o familie formată din foarte mulți membri, clerici și mireni. O familie în care fiecare dăruiește, cu iubire și dezinteres, o vorbă bună, un sfat duhovnicesc, un cuvânt de mângâiere, un ban, o haină, o bucată de pâine celor care au mai puțin decât noi. În această familie pulsează o viață duhovnicească frumoasă, rodnică, binecuvântată. Iar din sfântul locaș credincioșii, obligatoriu, pleacă acasă cu inima luminată de credință. Parohia este un liant duhovnicesc între credincioșii de toate vârstele. În centrul ei, de bună seamă, se află biserica. Locașul sfânt și sfințitor care ne aduce în suflete bucuria de a-L sluji pe Dumnezeu prin rugăciune, prin cântare duhovnicească, prin relații frumoase, creștinești, care se statornicesc între noi, părinții slujitori, pr. dr. Florin Carebia, pr. Eugen Babescu, pr. Emanuil Petrulescu, diacon Marius Rumega, și credincioși”, ne mărturisește părintele paroh Ionel Popescu.

Am fi dorit să încheiem cu o metaforă, dar am re­nun­țat, „marea familie a Iosefinului” rămânând elocventă pentru toate cele ce se săvârșesc în interiorul ei.