Viața trăită ca întâlnire a omului cu cerul

„Civilizaţia cucereşte, Biserica sfinţeşte”, spunea părintele Arsenie Papacioc, evidențiind astfel termenii obligatorii ai unei formule evolutiv-pozitive a omului. În această definiție subtilă a existenței, omul, ca persoană credincioasă, se întâlnește cu cerul. Într-o zi toridă de vară am fost oaspeții Parohiei Măneciu Pământeni 1, din Protopopiatul Vălenii de Munte, Arhiepiscopia Bucureștilor. Un loc de o frumusețe aparte în care am trăit și noi, preț de câteva ceasuri, sentimentul întâlnirii cu cerul.

Privim biserica din tabloul „Peisaj biserică”, în care pictorul Alexandru Ciucurencu a imortalizat, cu decenii în urmă, sfântul locaș din Măneciu Pământeni, văzut de undeva de pe un deal dinspre satul vecin Izvoarele. Privim tabloul și ne simțim incluși în peisajul rural nedefinit, topit în devăl­mășia culorilor unei veri totale, din inima căreia se ridică albă, imaculată, biserica. Acoperișul turlelor pare aprins parcă, nu de soare, ci de rugăciunea credin­cioșilor bănuiți înge­nuncheați între zidurile ei. „Translăm” apoi, cu imaginație cu tot, spre vara totală în care chiar ne aflăm, încercând să regăsim în devălmă­șia culorilor ei termenii obligatorii ai formulei evolutiv-pozitive a omului din definiția părintelui Arsenie, pe care o bănuim intuită cu subtilitate și în tabloul pomenit. Și descoperim astfel prezentul unei parohii care adună în jurul bisericii ei trecutul glorios al zonei, cu urmele cetății dacice de la Homorâciu, sau pe cele din epoca fierului de la Costenii vechi, precum și componentele evolu­tiv-pozitive ale comunității ce-și trăiește devenirea în pace și iubire de semeni.

O curte ca o pictură

Parohia Măneciu Pământeni 1, care numără 400 de familii, are hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Biserica ei, redată în celebrul tablou al lui Ciucurencu, a fost ridicată în urma cutremurului din 1838, care a dărâmat vechiul locaș, prin dania boierului Manta din Izvoarele și prin contribuția sătenilor. Catapeteasma a fost lucrată la Viena, în stil baroc, și adusă aici de la Mănăstirea Crasna. Pictura originală se mai păstrează doar în turla mare, închisă prin anii ’70, cu un tavan. Actuala pictură a fost realizată după cutremurul din 1977 și restaurată în 1998 de către pictorul Sandu Chiriac. Parohia are și o filie, la Costeni, cu hramurile „Nașterea Maicii Domnului” și „Sfinții Trei Ierarhi”, unde s-au executat lucrări de pictură, consolidare și subzidire, pentru că biserica se afla într-o avansată stare de degradare. Sfântul locaș de aici deser­vește o comunitate de aproximativ 120 de suflete, cei mai mulți dintre ei oameni în vârstă.
„Din informațiile pictorului Geor­ge Constantinescu, ucenicul marelui pictor Alexandru Ciucurencu, am reținut că maestrul își petrecea vacanțele de vară la Izvoarele. Impresionat de frumu­sețea locurilor, a pictat câteva lucrări foarte importante pentru comunitatea noastră. În primul rând, tabloul «Peisaj biserică», prezent în catalogul colecției de artă Arc 2000, care înfățișează locașul parohiei noastre. Tot aici au mai pictat și Marius Cilievici, care locuia chiar la sătenii din satul nostru, și pictorul Traian Brădean”, ne spune părintele paroh Constantin Preda, care slujește în această comunitate din 1991.
După ce ne-am închinat și am admirat frumusețea frescei din biserică, am vizitat curtea acesteia, luminată de verdele gazonului tuns periuță și de florile pictate parcă în culorile lui Ciucurencu. „Aici păstrăm cu sfințe­nie monumentul ridicat în memoria eroilor din cel de-al Doilea Război Mondial, monumentul dedicat amintirii marilor pictori care au realizat opere valoroase în satul nostru, precum și mormintele preotului profesor Gheorghe Moisescu, împreună cu familia sa, și pe cele ale altor vrednici protopopi care au slujit în biserica noastră”, ne spune părintele paroh.

Grija pentru semeni

Am vizitat apoi muzeul parohiei, înființat în anul 2011, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Spațiul destinat acestuia adăpostește o colecție de carte veche bisericească din secolul al XIX-lea, icoane din aceeași perioadă, clopotul bisericii vechi, de la 1804, precum și multe alte obiecte de cult. Acestui muzeu parohial i se adaugă Așezământul socio-cultural „Sfântul Nectarie”, care are la parter o cantină, ce desfășoară o intensă activitate filantropică pentru copiii defavo­rizați, bătrânii neputincioși și pentru familiile sărace din comunitate. „Cantina asigură masă de trei ori pe săptămână, sau pachete cu alimente, pentru peste 40 de persoane, în cadrul programului «Masa bucuriei», derulat de Patriarhia Română”, ne mențio­nează părintele paroh. „Mă bucur că slujesc aici și trăiesc un sentiment de constantă recunoș­tință pentru înaintași, pentru jertfa și devotamentul lor față de Sfânta Biserică, pentru marile persona­lități care au locuit în această parohie, care au asigurat câteva sute de ani slujirea preo­țească în biserica noastră sau în cea din Măneciu. Mă bucur de asemenea de toate tradițiile satului, de consătenii noștri, care sunt atașați Bisericii și au râvnă către cele sfinte”, ne mai spune părintele Constantin Preda.
Am pornit apoi împreună cu sfinția sa și cu pictorul Traian Țamuris spre noua biserică filie din Costeni. „Eu cred că imagistica joacă un rol foarte important în creștinism și că mesajul picturii bisericești vine ca o însoțire a celui teologic, pe care îl face cântare înă­untru, afară și jur-împrejur. De fiecare dată caut să înțeleg cât mai bine acest mesaj și să-l transmit, pentru că eu nu sunt un simplu ilustrator. De multe ori când lucrez, am impresia că sfinții se cer făcuți așa și nu altfel. Este vorba despre o lucrare care se face prin mine, dar și pentru mine”, ne mărturisește pictorul Țamuris.
„Biserica se înţelege în două feluri: adunarea credincioşilor şi unitatea sufletului”, spunea Sfântul Macarie. Iar Petre Țuțea era convins că spațiul ar fi pustiu dacă n-ar fi punctat de biserici. Gândindu-ne la aceste maxime, întrezărim, într-o altă exprimare, aceeași întâlnire a omului cu cerul, din care, la Măneciu Pământeni, se alimentează permanent viața însăși. Devenirea în care civilizaţia cucereşte, iar Biserica sfinţeşte, cum spunea părintele Arsenie Papacioc.