Vindecătorii de patrimoniu

În două săli cu ferestre ­înalte, dintr-o aripă ferită a Palatului Culturii din Iași, s-a produs, vreme de aproape patru ani, o minune. În mâinile tămăduitoare ale restauratorilor Centrului de Cercetare și Conservare-Restaurare a Patrimoniului Cultural fragmentele textile descoperite în cripta Mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni, de la Mănăstirea Căpriana, din Republica Moldova, au primit iar înfățișarea de veșminte, așa cum au fost cândva. O „medicină” a restaurării care s-a făcut nu numai cu știință, cu ajutorul tehnicii și cu o ­extrem de fină manualitate, ci mai ales cu pasiune și cu multă neodihnă.

Sunt ultimele zile îna­inte ca veșmintele Mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni (1746-1821), cleric marcant al spațiului basarabean, să fie expuse la Iași, într-o expoziție temporară, care marchează încheierea procesului de restaurare la care au fost supuse, și înainte de a trece Prutul, pentru a ajunge în colecția permanentă a singurului muzeu de artefacte religioase din Republica Moldova, proaspăt înființat la Mănăstirea Căpriana. În încăperile Centrului de Cercetare și Conservare-Restaurare a Patrimoniului Cultural de la Complexul Muzeal Național „Moldova” (CMNM) e agitație, sub presiunea ultimelor detalii care mai sunt de pus la punct. Momentele acestea reprezintă capătul unui drum istovitor, pe care restauratorii l-au avut de parcurs ca să salveze o comoară - cel mai bogat inventar textil descoperit într-un mormânt din Republica Moldova. Mai precis, toată vestimentația liturgică a Mitropolitului Bănulescu-Bodoni, de la a cărui trecere în veșnicie s-au împlinit anul acesta două veacuri. Născut în 1746, în Bistrița, acesta a marcat spațiul basarabean, militând pentru înființarea Eparhiei Chișinăului și Hotinului, al cărei prim mitropolit a și fost, între anii 1812 și 1821, pentru înființarea Seminarului Teologic din Chișinău, pentru păstrarea autonomiei culturale a Basarabiei, dar mai ales a luptat pentru limba română. A murit în 1821, iar în 2016 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse l-a trecut în rândul sfinților.

Restaurate printr-un proiect inițiat în 2016, finanțat de ­Mănăstirea Căpriana, acestea și-au recăpătat, grație priceperii și perseverenței restauratorilor, înfățișarea dintru început. ­Mariana Gugeanu a fost „motorul” dificilei munci de a reuși imposibilul - să reconstituie ansambluri sofisticate din niște bucăți textile diforme, deteriorate, uscate. Pentru că, îmi explică, cele mai multe dintre piesele descoperite în cripta mitropolitului erau fragmentate. Mulți s-au îndoit atunci că mai poate fi salvat ceva. Ea însăși a avut propriile dileme, deși avea experiența altor proiecte în spate. „Condițiile de mediu arheologic nu au fost foarte prielnice. A ­plouat multă vreme în criptă. În zona criptei au existat niște pini, iar rădăcinile au străpuns zidurile și inclusiv piesele au fost afectate. Practic, rădăcinile s-au întrețesut cu materialul textil, iar prin eliminare rămânea gaură”. „Vreau să recunosc că am fost și eu în lista celor puțin credincioși că acele lucruri vor putea fi aduse la acest nivel. Dacă și doamna ­Mariana Gugeanu, care a lucrat nemijlocit la veșmintele sfântului, credea atunci că nu prea poate să le aducă la viață, vreau să vă spun că eu cu atât mai mult am crezut mai puțin”, avea să mărturisească, la Iași, peste numai câteva zile, și arhimandritul Filaret Cuzmin, starețul Mănăstirii Căpriana.

Au fost provocări și temeri, chiar de la început. În primul rând, au trebuit asigurați parametrii de umiditate, pentru că, odată extrase din mediul arheologic, piesele textile pierd brusc din umiditate și se pot degrada rapid. Apoi, au fost ambalate, conform normelor de conservare, în straturi de hârtie cu filtru cu bumbac, în cutii din lemn special confecționate. Au fost asigurate astfel pentru o săptămână, cât să fie transportate la Iași. Doar că din cauza formalităților vamale au ajuns cu o întârziere de aproape trei săptămâni. De aceea, imediat după sosire, piesele au trebuit hidratate progresiv, curățate ușor, apoi din nou hidratate și li s-a făcut analiza chimică. Abia de aici încolo a început drumul anevoios al restaurării. „După toate aceste etape am reușit să aducem piesele în poziție plană și am putut să evaluăm cât avem din fiecare și ce putem să facem mai departe”, rememorează restauratorul Mariana Gugeanu.

Acum își amintește de toate zâmbind. Au fost, însă, numeroase zile și nopți în care a tremurat la gândul că piesele se pot degrada iremediabil. Au urmat alte zeci de zile grele și nopți de nesomn, gândindu-se la soluții tehnice ingenioase, la cum să recupereze cât mai mult dintr-o anume piesă, la cum să pună în valoare vreun motiv abia descoperit pe țesătură. „Mânecuțele au fost foarte degradate. Noi am făcut aici o comisie și am avut șansa să vină și Dimitrie Vicoveanu (fondatorul Laboratorului zonal de restaurare-conservare a patrimoniului naţional de la Iași, stabilit în SUA - n.r.) și i-am cerut părerea. Mi-a spus că nu pot face decât conservare, că pot fi considerate pierdute. Părea că sunt realizate pe o pânză de sac, care în imersie se pierde. Într-o bună zi, m-am apucat să fac tratamentul de conservare. Ei, piesa n-a vrut asta. După primul tratament, am văzut ce se conturează. A fost prima piesă restaurată din întreg lotul”, povestește Mariana Gugeanu.

Veșmintele, revalorizate prin restaurare

Mătase și fir metalic de argint de cea mai bună calitate, argint aurit, țesături cu motive florale, realizate la un război cu acționare manuală, din zona Lion (Franța), în anii 1814-1816 - sunt doar câteva dintre caracteristicile materialelor textile ale veșmintelor. Valoarea deosebită a țesăturilor este dovedită și de faptul că, în ciuda condițiilor de umiditate ridicată din criptă, culorile s-au păstrat foarte bine, numai pe sacos (veșmânt arhieresc de mătase, lung până la genunchi și cu mâneci largi - n.r.) fiind identificate 14 nuanțe diferite.

Acum, aceste prețioase piese pot fi considerate salvate. Greul l-au dus cei doi restauratori textile - Mariana Gugeanu și Doina Anăstăsoaie, ajutate de două studente - voluntari de la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași. Dar eforturi mari au ­depus și restauratorii de piele (pentru reconstituirea cizmelor mitropolitului), de metal (pentru restaurarea crucii medalie, a accesoriilor metalice ale veșmintelor și ale celor de la sicriu), de lemn (crucea de mână), de pictură (registrele pictate de pe mitră) din cadrul centrului ieșean. „Registrul pictat din spatele mitrei (acoperământ al capului de formă sferică purtat mai ales de arhierei în timpul slujbei religioase - n.r.) era cel mai deteriorat, iar colega noastră, din puținul acela, a reușit să identifice personajul pictat. De asta cred că meseria noastră este atât de frumoasă; n-ai cum să spui - s-a terminat programul, plec acasă. În restaurare e absolut fundamental să ai mână și să-ți placă ce faci; trebuie să ai răbdare și pasiune”, spune Mariana Gugeanu.

Azi, bucuria reușitei e umbrită numai de gândul că în curând aceste piese vor pleca spre desti­nația lor permanentă. Și că acele două încăperi se vor goli. Că sacosul nu va mai sta pe suport, lângă geam, unde lumina e cea mai bună ca să-i poți observa gingașul decor floral. Că pe mesele lungi, epitrahilul și omoforul nu vor mai fi etalate, ca să-i umple sufletul de bucuria lucrului bine făcut, ori de câte ori le va vedea. „Când vor pleca, pleacă și o bucată din sufletul meu; așa se întâmplă cu orice obiect la care lucrăm. Dar aceste piese au fost universul nostru în ultimii ani”, mărturisește ­Mariana Gugeanu. După 27 de ani de meserie, fiecare piesă restaurată e ca un copil crescut și pregătit să plece în lume.

O exemplară recuperare de patrimoniu

Povestea acestor piese a început în 2016, când au fost descoperite, în urma săpăturilor arheologice realizate sub conducerea prof. univ. hab. Gheorghe Postică, alături de dr. Nicolae Constantinescu, în cripta de la Mănăstirea Căpriana. Veșmintele vor face parte din colecția permanentă a muzeului de artefacte religioase înființat prin proiectul transfrontalier „Revitalizarea Mănăstirii Căpriana pentru promovarea patrimoniului eclesiastic unic prin cooperare transfrontalieră și ­digitalizare” (EnCaMo), un parteneriat între CMNM Iași și ­Mănăstirea Căpriana. Acesta va fi inaugurat oficial pe 5 mai 2021, urmând să fie integrat în circuitul turistic religios al Republicii Moldova și al României.