Vine!

Cel mai publicat articol din istoria presei este răspunsul pe care Francis Church (!), redactorul‑șef al ziarului The New York Sun, i l‑a dat în 21 septembrie 1897 Virginiei O'Hanlon, o fetiță de 8 ani care‑i scrisese ca să‑l întrebe dacă există Moș Crăciun.

Și atunci, ca și azi, unii copii descopereau mai repede decât alții scepticismul, încercând să le tragă și celorlalți de sub picioare preșul copilăriei și al purității sufletești. Drept care, Virginia, îngrijorată, apelase în primul rând la tatăl ei. Acesta, probabil un hâtru, îi sugerase să se adreseze presei!
"Dacă scrie în The New York Sun, atunci e adevărat!”, i‑a spus. Impresionantă și de îndepărtată amintire încredere în presă! – în paranteză fie spus.

Fie că fusese un mod de a se spăla pe mâini, fie o glumă – Virginia a luat‑o în serios. Și bine a făcut! Conducătorul redacției ziarului a răspuns imediat solici­tării unui copil (caut înfrigurat în memorie un caz similar în presa de azi), iar schimbul lor de mesaje avea să fie republicat, an de an, în zilele Crăciunului, pe prima pagină, vreme de peste jumătate de secol, până în 1950, când publicația și‑a încetat apariția. Nu și dialogul Virginia‑Francis, însă! Acesta fusese deja reprodus și avea s‑o facă în continuare, în numeroase cărți, filme și articole – printre care, iată, și acesta.

"Da, Virginia, Moș Crăciun există”, scria omul cu biserica în nume – dovadă că nimic nu e întâmplător pe lume… "El există la fel de sigur cum există dragostea și fidelitatea. Vai, ce întunecată ar fi lumea fără Moș Crăciun! Să nu existe Moș Crăciun!? Slavă Domnului, el trăiește și va trăi în veci,”

M‑am gândit că ar fi frumos, dar ar fi și bine, să amintesc această emoționantă istorie în zilele lui decembrie, când ne pregătim de sărbătorirea Nașterii Domnului Iisus Hristos și, înainte, de împodobirea bradului – mai ales că se înmulțesc aberațiile "corecte politic” prin care se încearcă până și înlocuirea expresiei "pom de Crăciun” cu "pom de sărbători”, pentru a nu leza sensibilitatea altora. Un brad cu globuri în el și cadouri la poale e tot ce poate fi mai ilustrativ pentru ideea de lezare! Și lui Moș Crăciun cum să‑i spunem? Moș Sărbă­tori? Sau, eventual, ca în vremurile comuniste, Moș Gerilă?

Departe de‑a fi – așa cum li se pare unora – o deturnare a sensului sărbătorii fundamentale de a doua zi, seara de Ajun, cu emoția și bucuria din ochii copiilor, cu familia strânsă în jurul bradului, cu colindătorii la ușă, cu darurile și cu sosirea (de cele mai multe ori pe nevăzute…) a lui Moș Crăciun, reprezintă o introducere minunată în zilele sfin­te ale Crăciunului, așa cum frumos a explicat PF Părinte ­Patriarh Daniel: "Moş Crăciun, care personifică iubirea Tatălui ceresc, ne îndeamnă să fim buni, să răspundem la bunătatea lui Dumnezeu cu bunătatea noastră faţă de El şi faţă de semeni,să răspundem prin rugăciune de mulţumire şi prin fapte bune, prin daruri ale recunoştinţei faţă de Dumnezeu şi prin daruri ale iubirii noastre faţă de săraci şi străini, bolnavi şi bătrâni, orfani şi călători” (din Pastorala la sărbătoarea Nașterii Domnului, 2009).

Așadar, dragi copii, dar și ­dragi adulți, nu vă îndoiți de existența lui Moș Crăciun, căci ar însemna să vă îndoiți de partea frumoasă, de partea bună din voi înșivă!

În loc de asta, mai bine stați lângă geam și priviți cu atenție, ca să nu vă ia prin surprindere. Vine!