De 11 ani este o prezenţă constantă, originală şi plină de creativitate la Târgul de Mărţişor, găzduit de Muzeul Naţional al Ţăranului Român. Viorel Marian, meşterul cioplitor în lemn din Fălticeni, Suceava, este uşor de dibuit din mulţimea de expozanţi. Se distinge prin costumul său tradițional, care îi dă aerul unui strămoş venit din timpuri imemoriale. Din multitudinea de obiecte lucrate cu barda, dalta şi cuţitul, cruciulițele și lingurile de lemn încrustate cu o diversitate de simboluri ancestrale atrag, pe bună dreptate, curiozitatea oamenilor.
Binevoitor, senin şi foarte răbdător cu oricine se opreşte în faţa exponatelor migălite cu multă muncă. Şugubăţ ca orice moldovean, când situaţia o impune. Purtător al unei bucurii autentice, asemenea esenţelor de lemn pe care ştie să le modeleze cu dibăcie. Viorel Marian, cioplitorul în lemn din Fălticeni cunoscut de o ţară întreagă, aduce în fiecare lună martie, în Capitală, prospeţimea primăverii coborâte din munţii Sucevei, al cărei alai se dezvăluie în toată splendoarea de Florii, pentru ca mai apoi să încheie anul, în prag de iarnă, cu o altă participare la Târgul de Sfântul Nicolae.
Sunt câţiva bucureşteni care îi apreciază lucrările şi care ţin să achiziţioneze din vreme în vreme câte un obiect, fie pentru împodobirea locuinţelor, fie pentru întrebuinţarea lor în treburile gospodăreşti.
Viorel Marian este un cioplitor foarte priceput. Din mâinile sale ies de la forme de mici dimensiuni, precum cruciuliţe de pus la gât, casete de bijuterii, până la piese de mobilier. Cel mai adesea lucrează linguri. Este cunoscut pentru multitudinea modelelor pe care ştie să le sculpteze. Unora dintre aceste prototipuri doar el ştie să le dea viaţă.
Un moment nu tocmai îmbucurător din existenţa sa l-a apropiat de arta lemnului, deşi domeniul nu îi era străin. 11 ani a lucrat ca tâmplar mecanic, însă când a venit timpul disponibilizării, a fost nevoit să se retragă. „Am început să sculptez în 20 august 1995. Ţin foarte bine minte acea zi. La început, nici apropiaţii nu credeau că voi reuşi, dar am dovedit că pot, iar acum lucrez cu soţia mea, Gabriela. Ne susţinem reciproc”, spune cioplitorul.
Ideea de a-şi imprima în lemn talentul cu care până atunci nu ştia că este binecuvântat i-a fost sugerată de un prieten, prof. Călin Dănilă. A fost primul său îndrumător. Omul care i-a dat curaj să îndrăznească în această nouă îndeletnicire. S-a perfecţionat din mers, atent la modul de lucru al meşterilor din localitatea natală, iar mai apoi, prin efort personal, a câştigat tot mai multă experienţă şi încredere în capacităţile personale. Câţiva dintre cioplitorii locali care ne-au reţinut atenţia sunt fraţii Codrin şi Nucu Benţa, Dan şi Valentin Purdilă, Oliver Tănase.
Simboluri vechi şi semnificaţiile lor
Etapele „prefacerii” unei linguri sunt aparent lesne de îndeplinit, însă necesită manualitate şi multă răbdare. Aşadar, se alege, la dimensiunea dorită, o bucată de lemn fără noduri, din esenţă de tei, arin, plop, cireş, prun ori nuc. Mai întâi, se croieşte coada şi apoi cu o teslă special curbată se formează căuşul care se curăţă de aşchii cu o altă unealtă, numită scoabă (o daltă în formă de semnul întrebării), după care se intervine cu tesla. Spre final, se subţiază coada lingurii cu un cuţit cu lamă lungă în aşa fel încât să poată fi utilizată. În ultima etapă, se desenează coada, se traforează şi se încrustrează motivele (simboluri) tradiţionale.
Fiecare motiv are o semnificaţie. Cel mai răspândit, aplicat nu doar pe linguri, ci şi pe alte obiecte din gospodăria ţărănească, este simbolul solar.
Potrivit meşterului Viorel Marian, acest motiv străvechi „reprezintă divinitatea şi are rol de protecţie”. Mai departe, cocoşul simbolizează speranţa, „deoarece cântatul lui alungă întunericul (spiritele rele) şi anunţă răsăritul soarelui”. Cercul vieţii, simbol format dintr-o pasăre (aerul), un şarpe (pământul) şi un peşte (apa) care se mănâncă unul pe celălalt. Solviorul este călăuză a sufletului pe „tărâmul celălalt”. „Se credea că există o pasăre ce stă 40 de zile sub streaşina casei celui decedat, apoi îi călăuzeşte sufletul pe drumul cel bun.” Vulturul este simbolul puterii, „împăratul tuturor păsărilor, blazon purtat de cei din casta superioară, de conducători”. Bufniţa este considerată simbolul înţelepciunii, „fiindcă, din punct de vedere spiritual, ea vede acolo unde ceilalţi nu văd, adică în întunericul ignoranţei”. Şarpele, considerat protectorul casei (al familiei), alungă necazurile. Dragobetele simbolizează îndrăgostiţii (iubirea). Reprezentat prin cele două păsări aşezate faţă în faţă, care nu au ochi decât una pentru cealaltă, asemenea iubiţilor. Lingura îngemănată (a mirilor) era folosită o singură dată în viaţă, în noaptea nunţii, când mirele şi mireasa mâncau din aceeaşi strachină, cu aceeaşi lingură. Pe coada lingurii sunt reprezentate două păsări dispuse spate în spate, cu o inimă ce-i uneşte în partea superioară, despicând o broască (simbolul răului) în partea inferioară. „Această dispunere a elementelor sugerează că mirele şi mireasa, uniţi prin iubire, înving răul, luptă ca doi războinici spate în spate, atenţi la pericolele ce pot apărea din toate direcţiile.” Păunul, considerat pasărea paradisului, semnifică fericirea. Coloana vieţii, asemănătoare unui stâlp de cerdac, face legătura între cer şi pământ, aspiraţia omului către divinitate. Coarnele stilizate ale berbecului „duc cu gândul la curaj, virilitate, fertilitate”. Hora (dansul) păsărilor apare ca o succesiune de capete de păsări aşezate faţă în faţă (cioc în cioc), sugerând că viaţa poate fi perpetuată doar prin iubire. „Serafimii, îngeri cu câte 6 aripi, sunt reprezentaţi în mod frecvent pe lingurile călugăreşti.” Nu în ultimul rând, pomul vieţii este redat printr-un brad foarte stilizat.
