Sfânta Muceniţă Ecaterina este prăznuită în Biserica Ortodoxă pe 25 noiembrie, iar printre puţinele biserici ocrotite de jertfelnicia eruditei Ecaterina, născută într-o familie de rang înalt din Alexandria Egiptului, se numără cea din satul ieşean Ulmi. Deşi se află pe drumul Hârlăului, la 50 km de Iaşi, cel mai vechi sat al comunei Belceşti îşi scrie în continuare istoria în tihnă. Asemenea muceniciei Sfintei Ecaterina, oamenii de aici au tras din greu să scoată ochii în lume, dar au răzbit cu ajutorul a trei mari piloni pe care s-au sprijinit: familia, şcoala şi Biserica.
Vizită de studiu în Spania în cadrul proiectului FORTE
Patruzeci şi doi de delegaţi ai Administraţiei patriarhale şi ai celor nouă eparhii implicate în proiectul FORTE - "Formare trainică pentru parteneriat social" au făcut o vizită de studiu în Spania. Pentru ca întâlnirile să fie cât mai eficiente, vizita de studiu a fost organizată în două etape, la care a participat câte o grupă formată din 21 de beneficiari. Astfel, prima etapă s-a derulat în perioada 24-28 septembrie, iar a doua etapă în perioada 8-12 octombrie.
Programul vizitei a cuprins întâlniri şi schimburi de experienţă cu reprezentanţi ai unor instituţii social-filantropice sau de formare continuă din Spania. Scopul vizitei a fost reprezentat de cunoaşterea modelelor de incluziune socială şi a proiectelor care pot fi replicate la noi, dar şi de a deschide alte oportunităţi de parteneriat transnaţional cu posibili parteneri spanioli sau români identificaţi acolo. "În primul rând, vizita de studiu a constituit un prilej foarte bun de a observa, a analiza şi a înţelege mai bine modele de lucru pentru incluziunea socială a categoriilor defavorizate. Întrucât suntem în acea perioadă de planificare strategică, participanţii au putut înţelege că aceasta reprezintă cheia succesului tuturor instituţiilor pe care le-am vizitat. În al doilea rând, o parte dintre instituţiile vizitate au fost relevante în ceea ce priveşte organizarea, funcţionarea şi structura lor întrucât au modele similare cu cel al Federaţiei Filantropia. În al treilea rând, modelul economiei sociale care a fost prezentat de către instituţiile vizitate reprezintă un impuls major pentru participanţi de a angrena structurile din care fac parte în generarea unor proiecte de economie socială. Am văzut dorinţa spaniolilor de a sprijini accelerarea aprobării legislaţiei în domeniul economiei sociale la noi în ţară şi am înţeles foarte bine relevanţa acestui al treilea sector economic prin care se asigură nu numai integrarea socială, ci şi menţinerea activă a întregii populaţii active. Vizita de studiu s-a înscris foarte bine în obiectivele proiectului şi a oferit informaţii relevante participanţilor care să-i ajute să dezvolte mai bine planurile strategice pentru domeniile de activitate care au fost aprobate la nivelul fiecărei eparhii şi să transforme aceste planuri în programe operaţionale anuale şi multianuale, având acum modele de succes", ne-a declarat pr. consilier patriarhal Dorel-Nicolae Moţoc, secretarul general al Federaţiei Filantropia şi managerul proiectului FORTE. Vizite la cele mai importante instituţii în domeniul incluziunii sociale În prima zi a vizitei de studiu, participanţii s-au întâlnit, la Centrul Universitar San Pablo din Madrid, cu partenerii din cadrul proiectului FORTE: Instituto de Formacion Integral (Spania) şi Global Commercium Development (România). Carlos Domínguez López de Castro, specialist IFI, şi Ionuţ Macesaru, manager Global Commercium Development, au prezentat rolul celor două instituţii în cadrul proiectului, mai ales în ceea ce priveşte sprijinul pentru dezvoltarea capacităţii organizaţionale a Administraţiei patriarhale şi a celor nouă eparhii pentru a fi parteneri importanţi în domeniul incluziunii sociale la nivel comunitar şi naţional. A doua zi a vizitei a debutat prin întâlnirea cu Augustin Gutierrez, director internaţional Caritas Spania, confederaţia oficială a structurilor de acţiune caritativă şi socială ale Bisericii Catolice din Spania, fiind formată din aproximativ 6.000 de filiale parohiale şi 68 diecezane. Întâlnirea cu Augustin Gutierrez a fost un bun prilej pentru preoţii români de a cunoaşte mai bine modul de organizare şi coordonare a activităţii Caritas la nivel parohial, diecezan şi naţional, modul de planificare strategică, organizare şi implementare a activităţii sociale, precum şi modul de relaţionare şi coordonare cu Biserica Catolică din Spania. În acest sens, Augustin Gutierrez a menţionat că fiecare Caritas naţional are în componenţa Adunării Generale un reprezentant al Confederaţiei Episcopilor Catolici din ţara respectivă, cu care conlucrează foarte strâns. Din această perspectivă, Caritas naţional este o entitate similară Federaţiei Filantropia, întrucât garantul funcţionării federaţiei este Permanenţa Consiliului Naţional Bisericesc care aprobă direcţiile strategice de lucru propuse de Adunarea Generală a Federaţiei Filantropia. A urmat vizita la Fundaţia ONCE, un important instrument de cooperare şi solidaritate a persoanelor nevăzătoare din Spania cu alte categorii de persoane cu dizabilităţi, pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale acestora. Obiectivul principal al fundaţiei este realizarea de programe de integrare pe piaţa muncii pentru persoanele cu dizabilităţi. La sediul fundaţiei, membrii delegaţiei române s-au întâlnit cu Maria Tussy, coordonator Departament Proiecte Europene, care le-a prezentat direcţiile de activitate ale Fundaţiei ONCE şi rolul ei în domeniul social european, în calitate de organism intermediar pentru perioada 2007-2013, care coordonează Programul Operaţional de Lupta contra Discriminării - Programul X-Talento, cofinanţat din Fondul Social European. Pentru a creşte şansele de angajare a persoanelor cu dizabilităţi, Fundaţia ONCE a înfiinţat, în anul 1989, Grupul Fundosa, care are în prezent peste 14.000 de angajaţi, majoritatea fiind persoane cu dizabilităţi. Vizita la Fundaţia ONCE şi la Grupul Fundosa a fost relevantă mai ales din perspectiva faptului că metodologia de lucru a acestora se caracterizează prin succesiunea etapelor de cercetare - planificare - implementare în parteneriat - evaluare, o abordare similară cu cea a proiectului FORTE. Un alt aspect important discutat este cel al economiei sociale. Modelul implementat de Grupul Fundosa, prin care se reuşeşte integrarea în muncă a persoanelor cu dizabilităţi, în cadrul unei activităţi economice profitabile, este de interes pentru membrii Federaţiei Filantropia, dacă sunt luate în considerare şi oportunităţile de finanţare din Fondul Social European, care vor continua să existe şi în exerciţiul financiar 2014-2020. Ultima întâlnire din a doua zi a vizitei s-a desfăşurat la Institutul de Dezvoltare Comunitară (IDC), o asociaţie fără scop lucrativ cu peste 25 de ani de experienţă în susţinerea dezvoltării teritoriale locale şi periurbane în Spania. Subiectele abordate în cadrul discuţiilor cu Felipe Gonzalez de Canales, preşedintele IDC, şi cu Manuel Budia, director general, au vizat proiectele în care institutul este implicat în Europa, în special în Spania şi România, cât şi posibilitatea încheierii unui parteneriat cu Federaţia Filantropia în domeniul dezvoltării comunitare. A treia zi a vizitei de studiu s-a desfăşurat la Toledo, unde participanţii s-au întâlnit cu membri ai comunităţii româneşti, păstoriţi de părintele paroh Florin Voinea. La Campusul din Toledo al Universităţii Castilla-La Mancha (Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Sociale), delegaţia FORTE s-a întâlnit cu dr. Felipe Hernández Perlines, directorul Catedrei de studii cooperative "Fundaţia Caja Rural Toledo", care a prezentat situaţia economiei sociale, a politicilor şi modelelor adoptate în tematica abordată de această materie, precum şi a rezultatelor obţinute până în prezent, a efectelor generate în economia socială pe plan local. Preoţii români au cunoscut, astfel, modul în care lumea universitară înţelege cum să se implice în susţinerea celor mai diverse paliere ale economiei, până într-acolo încât să facă planurile financiare şi studiile de fezabilitate pentru ateliere meşteşugăreşti care au doar una sau două persoane angajate. Catedra de studii cooperative "Fundaţia Caja Rural Toledo" reprezintă transpunerea în mediul universitar a prestării de servicii sociale, prin intermediul căreia se intenţionează crearea unei culturi de asociere în vederea facilitării de servicii în sectorul social, sprijinindu-se astfel incluziunea socială a colectivelor marginalizate. În aceeaşi zi, a fost vizitat Centrul socio-sanitar pentru persoane seropozitive "Hogar 2000" al Caritasului Diecezan din Toledo. Marisa Martinez Moreno, directorul Caritasului Diecezan Toledo, a prezentat delegaţiei din România încăperile şi dotările centrului, care oferă servicii medicale şi sociale la standarde de mare calitate pentru 23 de persoane infectate cu HIV/SIDA, multe dintre ele aflate în stare terminală. În sala de conferinţe a centrului, participanţilor le-au fost prezentate activitatea şi structura Caritasului Diecezan din Toledo, ca structură oficială a Bisericii Catolice pentru promovarea, coordonarea şi orientarea activităţii sociale şi caritabile a Bisericii în regiunea Toledo. Foarte relevant pentru coordonatorii ONG-urilor membre ale Federaţiei Filantropia a fost modul în care sunt recrutaţi, formaţi şi valorificaţi voluntarii în cadrul activităţilor organizate de Caritasul Diecezan din Toledo. Potrivit coordonatorului Caritas Toledo, Eva Alonso, 2.086 de voluntari deservesc 62.121 de beneficiari din regiunea Toledo. S-a discutat, de asemenea, despre relaţia cu Dieceza Catolică de Toledo, modul de organizare a activităţii sociale şi procesul de planificare strategică la nivel diecezan şi parohial. Au fost iniţiate noi proiecte de parteneriat În cursul vizitei, în a patra zi, a fost organizată o întâlnire cu preoţi români care slujesc în regiunea Madrid, dar şi în alte regiuni ale Spaniei: pr. Ciprian Farcaş, consilier administrativ-bisericesc al Episcopiei Spaniei şi Portugaliei, pr. Alexandru Tothăzan, consilier economic şi parohul Comunităţii ortodoxe române din San Sebastian de Los Reyes, pr. Emilian Geabana, inspector eparhial şi paroh al Comunităţii ortodoxe române din Guadalajara, pr. Dimitrie-Mugurel Onica, parohul Comunităţii ortodoxe române din Malaga. Cu acest prilej, s-a prezentat activitatea social-filantropică curentă desfăşurată la nivel eparhial şi parohial, amintindu-se în mod special despre acordarea asistenţei religioase pentru persoanele de naţionalitate română private de libertate şi despre modul în care preoţii români colaborează pe plan local cu centrele Caritas sau cu băncile de alimente pentru a-i sprijini pentru românii care se află într-o situaţie socială delicată. Ca urmare a propunerilor venite din partea unor membri ai delegaţiei FORTE, preoţii de la Centrul eparhial al Episcopiei Spaniei şi Portugaliei au fost de acord să furnizeze, în cel mai scurt timp, toate detaliile necesare înscrierii în Federaţia Filantropia a unei asociaţii sau fundaţii din Spania, cu sprijinul căreia se vor putea derula programe transnaţionale în sprijinul românilor care sunt în Spania, dar şi în sprijinul familiilor lor lăsate acasă. Ultima întâlnire din cadrul vizitei de studiu s-a desfăşurat la sediul central al Confederaţiei Spaniole a Societăţilor de Economie Socială (CEPES) din Madrid. Aici, membrii delegaţiei române au fost primiţi de Carlos Lozano Palanca, coordonatorul Departamentului de Relaţii Internaţionale din cadrul CEPES, care le-a prezentat activitatea CEPES, componenţa echipelor din structura organizatorică, modele de economie socială adoptate de membrii CEPES, precum şi modul de funcţionare al CEPES în organisme internaţionale şi deciziile influenţate în cadrul acestora. CEPES este o instituţie ce reuneşte la nivel naţional diferite activităţi economice existente în conceptul de economie socială, reprezentând principala platformă de dialog instituţional cu organismele publice. Ea este formată din 29 de organizaţii, care sunt la rândul lor tot nişte confederaţii sau grupuri de societăţi dintr-un anumit sector. Astfel, CEPES se defineşte drept un agent economic şi social care acţionează pe piaţă şi influenţează societatea, promovând un model de societate cu valori specifice. Structurile afiliate produc 10% din PIB-ul Spaniei, având o cifră de afaceri de peste 86.000 milioane de euro şi reprezentând interesele a 44.600 de societăţi, a 2.350.000 angajaţi şi a peste 12.000.000 de persoane asociate. "Vizita la CEPES a fost importantă pentru că, pe de o parte, am stabilit parametrii unei viitoare cooperări între Federaţia Filantropia şi CEPES în ceea ce priveşte promovarea unor anumite modele de economie socială, iar pe de altă parte, am înţeles care sunt beneficiile funcţionării într-un cadru legislativ bine definit şi am văzut în ce măsură această instituţie poate sprijini, prin exemplul său, dezvoltarea sectorului de economie socială şi în România. Relevanţa pentru proiectul FORTE este dată de faptul că o parte dintre participanţi provin din eparhii care au iniţiative în domeniul economiei sociale sau în cuprinsul cărora Federaţia Filantropia a înfiinţat sau urmeze să înfiinţeze structuri de economie socială", a declarat pr. consilier patriarhal Dorel Moţoc, managerul proiectului FORTE. Ultima zi a vizitei de studiu în Spania a fost rezervată concluziilor. Participanţii au afirmat că modelele de incluziune şi economie socială prezentate în cadrul întâlnirilor reprezintă repere importante pentru echipele locale care dezvoltă acum, în proiect, planuri strategice ce urmează a fi implementate la nivel eparhial. Pr. Dorel Nicolae Moţoc a mai menţionat că, în baza parteneriatelor ce urmează a fi încheiate cu CEPES şi IDC, viitorul Centru de Formare Continuă al Patriarhiei Române va dezvolta două direcţii de formare şi promovare pentru economia socială şi dezvoltarea comunitară. Proiectul "FORTE - Formare trainică pentru parteneriat social" este un proiect multiregional, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Proiectul este implementat de Federaţia Filantropia, în parteneriat cu Patriarhia Română, Instituto de Formacion Integral (Spania) şi Global Commercium Development (România).