Copiii care cresc în Valea Plopului şi în Valea Screzii au privirile pline de nădejde în Dumnezeu şi speranţe pe care nimeni nu le va putea spulbera vreodată. Copiii de aici sunt copii pe care societatea românească fie nu i-a dorit, fie nu s-a considerat responsabilă de a-i îngriji.
În cele două sate, dragostea de aproapele se învaţă zilnic. Valea Plopului şi Valea Screzii sunt locuri umbrite de mângâierea Domnului. Incredibila poveste de aici a început acum 20 de ani, când un părinte a avut curajul şi dragostea să ajute concret o tânără care credea că avortul ar fi singura soluţie. Astăzi, sunt îngrijiţi aici peste 350 de copii, dintre care o parte, după planul mamelor lor, nu ar fi trebuit să se nască. Anual, cele două sate găzduiesc voluntari care sunt dornici să pună umărul la sprijinirea mamelor însărcinate, copiilor, adulţilor şi chiar bătrânilor abandonaţi acolo. Printre ei sunt şi tinerii din Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români, care au organizat anul acesta a patra ediţie a taberei cu genericul "Împreună pentru copiii de la Valea Plopului", desfăşurată pe parcursul lunii iulie. Am mers într-acolo ştiind că e mai bine să vezi o dată decât să auzi de o sută de ori.
Am pornit la drum în amiaza unei sâmbete foarte călduroase. Maşina pe traseul Bucureşti - Vălenii de Munte a ajuns la destinaţie în două ore, timp în care admiram lanurile de floarea-soarelui şi de porumb, dar mă întristam şi de fâşiile de pământ lăsate în paragină. Din Văleni, cu un microbuz se ajunge în mai puţin de o jumătate de oră la Valea Screzii, satul în care era în plină desfăşurare tabăra amintită. Priveliştea îţi taie suflarea: în cunoscuta depresiune Vălenii de Munte stau cuibărite sate care par a fi vegheate de bivoli de piatră, adormiţi sub învelişul verde al copacilor. M-au întâmpinat fete cu şorţuri, care trebăluiau în jurul unor cazane imense, şi băieţi veseli, arşi de soare, ocupaţi de tăiatul şi căratul lemnelor pentru diversele construcţii. "Bine ai venit la Băcanuâ! Îţi este foame?"
Tabăra în care se învaţă responsabilitatea
"Băcanu' este casa în care ne cazăm noi", îmi explică Andrei, unul dintre coordonatorii taberei. "Iar mâncarea ne-o pregătim singuri pentru a nu pune la cheltuială Asociaţia Pro Vita." Casa cu parter, etaj şi mansardă, deşi neterminată, găzduieşte deja al doilea an în jur de o sută de oameni. Acolo sunt cazată şi eu. La parter este agitaţie. Mi se spune că peste două ore se va face o petrecere pentru preşcolarii şi şcolarii de la Valea Screzii. Între timp mă ofer să ajut la bucătărie. "Astăzi facem friptură de pui", îmi explică Paula, bucătăreasa taberei. După ce am terminat să o ajut pe Paula, am fost chemată de grupul de studenţi la Arhitectură în Timişoara, care anul acesta se ocupă de finisarea lucrărilor în casa numită "Londra". În timp ce ajutam la mutarea rulourilor de vată minerală, Nicu, basarabean şi student în anul II la Universitatea Timişoara, îmi spune că a venit aici să facă practică şi că anul acesta şi-a convins şi colegii de cameră să facă acelaşi lucru tot la Valea Screzii. "Tabăra aceasta e o bună pregătire pentru viaţa matură: învăţăm să ne integrăm într-o comunitate şi să respectăm autoritatea din această localitate", spune Nicu.
La ora şase, parterul casei "Băcanuâ", decorat cu baloane, s-a umplut de copiii curioşi, timizi şi tăcuţi. Pentru început, ei s-au prezentat, fiecare spunând ce şi-ar dori să devină când va creşte mare. Mă uitam cu drag la ochişorii lor, care, deşi umbriţi la unii de tristeţe, totuşi licăreau nădejde şi sete de dragoste. Copiii au fost aplaudaţi după ce şi-au mărturisit în faţa tuturor poate cele mai frumoase visuri. "Când voi creşte mare, vreau să fiu preot", l-am auzit pe unul dintre băieţi. "Iar eu o să mă fac columbofil, căci îmi plac foarte mult porumbeii", s-a lăudat un altul. Mi-am amintit cât de important e să ştii că ceilalţi cred în împlinirea visurilor tale atunci când eşti copil. Iar studenţii aceştia făceau ceea ce poate băieţii şi fetele din Valea Screzii şi Valea Plopului îşi doreau cel mai mult: îi încurajau să capete încredere în viitor.
Învingătorul din cărucior
Printre copii era şi un tânăr care, aşezat deoparte, îi privea atent. Ochii lui trădau o frământare lăuntrică. Îl observasem alături de Băcanu încă de la venirea mea. Mi-a zâmbit prietenos, aşa cum o făcea cu toată lumea. Nu am ezitat să intru în vorbă cu el. Am aflat că îl cheamă Vasile Bălan, are 27 de ani şi e din Bucureşti. Însă toată lumea îi spune simplu: Vasilică. Spunea că a ajuns la Valea Plopului acum 6 ani, prin intermediul unui preot. "De mic sufăr de tetrapareză spastică. Aceasta a apărut după ce, la vârsta de o lună, din cauza unei perfuzii greşite, am stat 40 de zile în comă. La doi ani, iarăşi am căzut în comă." Tetrapareza spastică este o paralizie cerebrală, caracterizată prin tulburări ale mişcării şi posturii, care apare din cauza diverselor suferinţe cerebrale pe care le are copilul fie până la naştere, fie în timpul ei sau la vârstă foarte mică. "Mi s-au făcut nouă operaţii până acum, la Spitalul clinic de ortopedie-traumatologie "Foişor" din Bucureşti. Îi sunt profund recunoscător doctorului Dinu Antonescu, fostul şef al spitalului." Boala nu-l împiedică pe Vasilică să se bucure de viaţă, alături de copiii şi tinerii îngrijiţi la "Pro Vita". Îmi spune că se străduieşte să meargă zilnic cât mai mult prin sat, cu ajutorul căruciorului, bineînţeles, pentru a-şi menţine muşchii puternici. "Îi mulţumesc lui Dumnezeu că sunt aici", îmi mărturiseşte Vasilică, după care îmi dă nişte sfaturi. Le primesc cu bucurie, ştiind că sunt de la un învingător.
Bănuţul văduvei şi mâna lui Dumnezeu
După ce s-a terminat activitatea, a urmat Vecernia. În acest timp, echipa de bucătărie pregătea cina la care au participat preoţii care slujesc în Valea Screzii, precum şi Ionuţ Mavrichi, responsabilul Departamentului de Fundraising şi Media al asociaţiei. Urma să le vorbească studenţilor veniţi în acea zi în tabără despre cele ce se întâmplă la Valea Screzii şi Valea Plopului. Reuşisem să vorbesc cu el înainte de cină.
"Pro Vita" a fost înfiinţată în 1994 de părintele Nicolae Tănase, paroh în satele Valea Plopului şi Valea Screzii. Ideea de la care a pornit totul era să se răspundă concret şi practic la strigătul mamelor nevoiaşe. S-a încercat să se satisfacă nevoile primare: hrănirea flămânzilor, îmbrăcarea celor goi, adăpostirea celor fără casă", ne explică Ionuţ. "În prezent, numărul celor pe care îi ajutăm aici depăşeşte 360 de suflete. Unii vin, alţii pleacă, de aceea nu avem o cifră constantă. Toată lucrarea noastră se datorează bănuţului văduvei, adică donaţiilor. Însă simţim mâna lui Dumnezeu aici." L-am întrebat de şcolarizarea copiilor. "Noi dezvoltăm şi un program care constă în sprijinirea familiilor pentru a preveni abandonul şcolar. Copiii noştri fac şcoala în sat, iar liceul, la Văleni. Avem şi şapte studenţi la Bucureşti." Eram curioasă să aflu de ajutorul pe care-l primesc din partea voluntarilor de la ASCOR. "Ei contribuie foarte mult la ecologizarea zonei, la realizarea unor construcţii, precum şi îngrijirea celor câteva biserici din Valea Screzii. Suntem recunoscători acestor tineri care nu sunt indiferenţi chemării de a-i ajuta pe cei de aici", a conchis Ionuţ.
După cină, voluntarii s-au adunat la un foc de tabără. Deşi erau obosiţi după o lungă zi de muncă, păreau veseli şi energici. Cineva a adus o chitară şi cântecele au umplut liniştea nocturnă a văii. În acelaşi timp, Andrei îmi povestea despre realizările taberelor ASCOR. "Anii trecuţi ne-am ocupat de bisericile din zonă. Astfel, am contribuit la deschiderea bisericuţei cu hramul "Uciderea celor 40.000 de prunci", am pus izolaţie în biserica cu hramul "Sfânta Tatiana", am făcut curat, am văruit interiorul şi am vopsit acoperişul bisericii cu hramul "Sfinţii Brâncoveni", "Sf. Teodora de la Sihla" şi "Sf. Ioan Iacob de la Neamţ". Concomitent, am lucrat şi la casa în care suntem cazaţi. Pentru copii organizăm diverse activităţi, anul acesta - un cerc de împletit cruciuliţe şi metaniere, de exemplu". De ce vine să muncească în această tabără?, l-am întrebat pe Andrei. "Folosul nostru din ceea ce facem este sus", mi-a răspuns. L-am lăsat să se întoarcă la focul de tabără, la odihna binemeritată. Voluntarii nu au zăbovit mult - a doua zi era duminica - ei nedorindu-şi să lipsească de la Sf. Liturghie. Se aşternuse răcoarea peste satul adormit, deasupra căruia veghea crucea de lumini, instalată de ascorişti pe cel mai înalt deal. Stelele păreau a fi atât de aproape şi străluceau atât de frumos, încât crezusem că sunt ochii îngerilor păzitori care veghează somnul copiilor.
Florile nădejdii nu se ofilesc aici
Duminică dimineaţa, Valea Screzii era inundată de lumina soarelui, ai fi crezut că şi natura s-a pregătit de Liturghie. Deşi până la Valea Plopului erau câţiva kilometri de parcurs pe jos, ne-a părut o plimbare scurtă. Biserica se umpluse de săteni, dar şi de copii din Valea Screzii. La întoarcere am luat-o pe un drum mai scurt, care trecea prin pădure. Descopeream din nou privelişti care odihneau sufletul. După ce am luat cu toţii prânzul, am vorbit cu Valentin din ASCOR, fost preşedinte al filialei din Braşov. "Prezenţa noastră aici este o mărturisire de credinţă şi o împlinire a Scripturii. Această tabără de voluntariat are un pronunţat caracter formativ în contextul spiritualităţii creştin-ortodoxe. Virtuţile se dobândesc stând în preajma celor ce le au. Ştiind că această lucrare are ca fundament dragostea de Dumnezeu, noi ne-o înmulţim stând în preajma celor care o împlinesc aici." Razele soarelui nu conteneau să ne inunde. "Lucrarea de la Valea Screzii şi Valea Plopului este în slujba creaţiei lui Dumnezeu şi după atâţia ani de prezenţă aici, noi mărturisim sfinţenia acestui loc în care sunt salvate şi protejate vieţile copiilor", îmi spune Valentin, schiţând un zâmbet binevoitor.
În aceeaşi după-amiază am cunoscut-o pe Georgiana, care se află la Valea Screzii de patru ani. Îmi explicase că vine dintr-un sat de lângă Oneşti. Acum ea învaţă la şcoala din Valea Plopului, fiind în clasa a VII-a. "Când o să cresc mare, îmi doresc să fiu medic pediatru", mi-a mărturisit ea. De aceea se străduieşte să înveţe bine biologia, care-i place foarte mult, la fel şi matematica, geografia şi engleza. "Ca să izbutesc în toate, trebuie să mă rog şi toate grijile mele să le las în mâinile Domnului." Am întrebat-o dacă-i place în Valea Screzii. "Aici mă aflu într-un mediu creştinesc în care pot să mă rog liniştită, împreună cu alţi copii de vârsta mea."
Mă pregăteam de plecare. Îmi părea că acele două zile petrecute alături de studenţii ascorişti trecuseră mult prea repede. Liniştea şi căldura după-amiezii i-au atras pe voluntari la umbra răcoritoare a pădurii, spre care au mers cu toţii. Intuiam că duminica era aşteptată de toţi care muncesc cu sârg în aceste două sate.
Ziua de lucru începe aici la 5 dimineaţa pentru ca să nu întârzie dejunul copiilor şi se termină târziu după apusul soarelui. Sunt convinsă că în fiecare din numeroasele familii din Valea Screzii şi Valea Plopului este o mamă care se roagă după miezul nopţii pentru copiii săi, dar şi pentru cei "adoptaţi" de părintele. "Frumos loc", m-am gândit eu, îndreptându-mi paşii pe acelaşi drum şerpuit, de data aceasta înspre şosea. Frumos şi ocrotit de Dumnezeu, căci doar aşa se poate explica de ce, după mai bine de 20 de ani, florile nădejdii nu contenesc să înflorească pentru fiecare tânără deznădăjduită pe care drumurile o aduc la Valea Plopului.
