Bugetul şi calitatea vieţii

În acest ianuarie capricios, în care aflăm zi de zi noutăţi aiuritoare despre pensii şi salarii, încercăm să ne resemnăm în aşteptarea bugetului. De acest buget depinde într-o mare măsură şi protecţia sănătăţii noastre. Limitarea bugetelor de sănătate într-o lume în care medicina se bazează pe tehnologii din ce în ce mai sofisticate şi, deci, mai scumpe este de natură să îngrijoreze pe orice cetăţean conştient. Pe de altă parte, din cauza îmbătrânirii populaţiei, „consumul“ de medicină creşte continuu. Astfel, la nivelul anului 2010, în Europa, pentru prima dată în istorie, vor fi mai mulţi oameni peste 60 de ani decât cei sub 20 ani, iar în anii 2020, populaţia în vârstă va fi de 25%. Evident, toţi aceşti seniori vor avea de înfruntat afecţiunile caracteristice vârstei a III-a şi se vor preocupa de calitatea vieţii pe care o duc.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a elaborat acest concept - calitatea vieţii - care se referă la starea de bine emoţională, fizică şi socială a oamenilor şi la capacitatea lor a funcţiona în condiţiile solicitărilor vieţii obişnuite. Plecând de la această definiţie, s-a acceptat şi conceptul de calitate a vieţii în medicină, înţelegându-se prin aceasta bunăstarea fizică şi psihică, precum şi capacitatea pacienţilor de a-şi îndeplini sarcinile obişnuite în existenţa lor cotidiană.

Principalele dimensiuni ale calităţii vieţii se pot rezuma astfel:

- bunăstarea emoţională sau psihică, ilustrată prin indicatori cum sunt: fericirea, mulţumirea de sine, bogăţia vieţii spirituale, sentimentul de siguranţă;

- bunăstarea materială, în care se includ: proprietatea, posesie de bunuri, siguranţa locului de muncă, venituri adecvate, hrană potrivită;

- bunăstarea fizică, care se concretizează prin: sănătate, mobilitate fizică, supleţe, vigoare.

La cele de mai sus se mai adaugă şi alte dimensiuni importante, cum ar fi: afirmarea personală, relaţiile interpersonale, integrarea socială, autocontrolul.

Autori de prestigiu includ în cadrul dimensiunilor generale ale calităţii vieţii şi asigurarea drepturilor fundamentale ale omului, cum sunt: dreptul la proprietate, la intimitate, dreptul la vot, accesul la învăţătură şi cultură, dreptul la un proces rapid şi echitabil.

În acord cu numeroşi colegi de breaslă din diferite ţări, am solicitat Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), în urmă cu câţiva ani, includerea printre drepturile fundamentale ale omului şi dreptul de a nu suferi.

În domeniul medical, folosirea instrumentelor pentru evaluarea calităţii vieţii pacienţilor permite specialiştilor să aleagă între diferite tratamente alternative, să informeze pacienţii asupra efectelor posibile ale diferitelor proceduri şi să monitorizeze eficacitatea tratamentelor din punctul de vedere al pacientului. Mai mult, ţinând seama de rezultatele obţinute, se pot proiecta pachete de îngrijiri medicale eficace şi eficiente. Dar, cum toate acestea costă, ajungem iar la presanta problemă a bugetului alocat sănătăţii.