Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Calculatorul, un pericol pentru copii
O cercetare publicată în revista „American Journal Preventive Medicine“ arată că numărul accidentelor cauzate de echipamente informatice a crescut de peste şapte ori din 1994 până în 2006. În plus, durerile de spate şi tulburările de vedere fac şi acestea parte din categoria neplăcerilor provocate de folosirea computerului. Cercetătorii de la Nationwide Childrenâs Hospital din statul american Ohio au menţionat peste 78.000 de cazuri de accidente serioase provocate de computere şi alte echipamente tehnice, ce au fost tratate de serviciile de urgenţă ale spitalelor din Statele Unite între 1994 şi 2006. Printre cauzele acestor accidente au fost menţionate loviturile accidentale suferite în timpul deplasării sau instalării echipamentelor informatice, împiedicarea de un cablu electric, căzăturile peste aceste echipamente sau căderea accidentală a acestora peste utilizatori. Monitorul este echipamentul cel mai des asociat cu acest tip de accidente, cu frecvenţa cazurilor în creştere de la 11,6% în 1994 la 37,1% în 2003 şi la 25,1% în 2006. Diminuarea din ultimii ani corespunde înlocuirii progresive a monitoarelor cu tub catodic, foarte grele, cu ecranele plate cu cristale lichide, cu o greutate mai mică, a căror manevrare este mult mai uşoară. Copiii mai mici de cinci ani au înregistrat cel mai mare procent (43,4%) în rândul persoanelor care au suferit accidente provocate de echipamente informatice.